Palatul Regelui din casa republicanului. Palatul Kiseleff – Arhitect Grigore Cerchez

 

Mă întorc în urmă cu doi ani. Poate nici atât. Sau poate mai mult? Am făcut mari eforturi (nu fizice) să pătrund în curtea interioară a Palatului Kiseleff (Şoseaua Pavel Kiseleff 13-15). Şi nu am intrat pe oriunde ci pe poarta din spate, în curtea din spate.

În sfârşit, am pozele! Dar ce fac cu ele? Ce scriu? Ce a fost aici? Ce se afla aici  înainte de clădirea aceasta? Atât ştiam – că este fostă reşedinţă regală, că a fost renovată şi i s-au mai adăugat corpuri după planurile arhitectului Grigore Cerchez. (Narcis Dorin Ion „Bucureşti – În căutarea Micului Paris”). Ştiu un singur om care ar fi putut să îmi dea mai multe informaţii -  Puiu Bădescu. Mi le-a dat. Informaţii pe care le-am găsit mai apoi, alături de altele, în albumul (tot al) lui Narcis Dorin Ion „Reşedinţe şi familii aristocratice din România”. Nu vreau, Doamne fereşte, să diminuez rolul cuiva. Am convingerea că fiecare are ce învaţa de la celălalt si fiecare a venit cu informaţii interesante. Eu vreau sa vin cu imaginile. Pe net prea multe nu se găsesc. Iar pentru acest privilegiu, acela de a fi putut sa intru şi să fac poze, trebuie să mulţumesc celor de la ING BANK care mi-au permis accesul, precum şi celor care asigurau paza.

Locul precum şi casa aşa cum arata iniţial au aparţinut familiei Candiano-Popescu. 

 Imagine din albumul „Reşedinţe şi familii aristocratice din România” - Narcis Dorin Ion

Candiano-Popescu nu este doar strada aia pe care trebuie să ajungem, cei cu carnet de şofer, aunci când trebuie să îl recuperăm sau, în cazuri mult mai neplăcute, să încercăm sa recuperăm automobilul furat. Candiano-Popescu a fost un personaj privit cu interes în manualele de istorie din perioada Ceauşescului (în mod greşit, zic eu – din punctul lor de vedere). De ce atâta interes? Păi pentru că domnul Candiano-Popescu, zis si Alexandru (Săndel între amici, posibil), este cel care a pus bazele mişcarii antidinastice – REPUBLICA DE LA PLOIEŞTI. De aici şi denumirea de republicani pe care o mai au ploieştenii. Poate mai multe detalii ne dau prietenii noştri din Ploieşti. Cel mai frumos spus despre mişcare găsim la nenea Iancu. Cine vrea să înteleagă:

“Eram la Lipănescu-n grădină de vreo câteva ceasuri. Uraganul entuziasmului creştea mereu, când o onoare nenchipuită veni să-l ridice la paroxism. Prezidentul - el, în persoană! - urmat de un adiutant, veni să viziteze petrecerea noastră populară şi să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte. Era încântat de purtarea bravilor săi ploeşteni, cari au ştiut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate. A fost un fanatism; o furie! Oalele toate de pământ, căciulile-n sus şi "Ura! Vivat Republica!" Prezidentul a plecat, luând cu dânsul pe Stan Popescu, poliţaiul... Încet-încet, cu ultimii cârnaţi, cu ultimele fleici şi oale, se strecură şi poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicei.”

Iată şi câteva insemnări ale lui Carol despre ce a fost atunci:

"Localitatea cea mai agitată din toată ţara sunt Ploieştii; trebuie să se ia măsuri energice ca să nu se sape acolo o mină, care s-ameninţe întreaga ţară.".[…] "“8/20 august […] Noaptea trecută a izbucnit un fel de revoluţie la Ploieşti; s-a luat cu asalt cazarma dorobanţilor[…]s-a declarat principele detronat, proclamând pe generalul N. Golescu locotenent provizoriu şi pe Ion C. Brătianu ministru de război ad-interim! – Deputatul, căpitanul Candiano-Popescu, care era capul mişcării, în calitatea sa de nou prefect al judeţului, a dat ordin pentru concentrarea trupelor![…]liniştea a şi fost restabilită de trupe după 24 de ore – […] Când principele Carol află că însuşi generalul Golescu[…]a fost arestat, trimite îndată pe unul dintre aghiotanţii săi să i-l aducă […] principele crede în fidelitatea generalului şi-l pune în libertate […] Ion Brătianu a fost arestat la Piteşti. Numărul arestaţilor e de vreo 20; contra celor mai mulţi nu se vor putea aduce dovezi, pentru că elevii lui Manzzini, nu dau niciodată ceva scris de la ei. […] Armata, ca şi mai înainte de altfel, s-a purtat foarte bine în această împrejurare".

Deşi actor cu rol important în Republica (ba chiar şi în detronarea lui Cuza), în mai 1875 numele său apare pe platforma program ce a constituit naşterea Partidului Naţional Liberal, în 1879 este pentru câteva luni prefect al poliţiei iar apoi, între 1880-1882, adjutantul regelui Carol I. Politicianul român ştie să se adapteze. Atunci şi acum, ca să amintim iar.

Terenul şi casa, astea ne dor pe noi, au fost achiziţionate de către Constantin “Costică” Iarca, moşier, om politic liberal, deputat şi fost primar al Buzăului, un susţinător al unificării celor 3 colegii electorale şi, deşi mare proprietar de terenuri, un susţinător al independenţei politice a populaţiei rurale, “scoaterea electoratului de sub influenţa guvernului” – la cateva zile, probabil şi cu un mic sprijin adus de un discurs al său plin de asemenea idei, izbucnea răscoala din 1907; căci emanciparea politică insemna şi împroprietărire, ori guvernele conservatoare nu impărţiseră destule hectare.

Nu cred să fi stat prea mult cu ele pe cap, terenul şi casa, pentru că la 1909 sunt achiziţionate de familia regală, probabil pe filiera unui membru al familiei Filotti, Traian Filotti, aghiotant al prinţului moşternitor Ferdinand. Acest Traian era frate cu un anume Nestor Filotti căsătorit cu o membră a familiei Iarca, sora lui Costică, Alexandrina Iarca.

Transformarea casei este opera arhitectului Grigore Cerchez.

De cand a fost achiziţionată de către Casa Regala a României si până a fost rechiziţionată de comunisti in casă (palat) au locuit 4 capete incoronate: principele Carol (viitor al II-lea), o vreme moştenitor doar al prinţului moşternitor Ferdinand (1914-1925), soţia sa Elena a României (1925-1930), Mihai I Marele Voievod de Alba Iulia (1930-1940) si, pentru puţin timp, sora regelui Carol al II-lea, prinţesa Elisabeta. (Narcis Dorin Ion „Bucureşti – În căutarea Micului Paris” şi Narcis Dorin Ion „Reşedinţe şi familii aristocratice din România”).

Transformarea de astazi, aspectul pe care îl afişează, nu ştim cui se datorează. Părerea mea personală e că se putea şi mai bine, chiar daca reabilitarea (cum a spus Raiden la o emisiune) a fost făcută acum cca 15 ani.

În prezent în Palatul Kiseleff este sediul central al bancii ING. Iar dacă cineva se intreabă de ce nu am mai scris e bine să afle că eu m-am operat la picior iar Doctorul a vegheat asupra mea. Ocaziune cu care îi mulţumesc iar.

Casa Hagi Theodorachi - Arhitect Toma Dobrescu

Iata doua personaje interesante: Hagi Theodorachi si arhitectul Toma Dobrescu, fiecare cu farmecul sau. Unul, Hagi, fiu de taran, ajuns mai tarziu unul dintre cei mai mari comercianti romani iar altul, Toma Dobrescu, un arhitect cu un "palmares" bogat si variat cu lucrari imprastiate in sudul tarii, cladiri publice (Palatul Minerva si Liceul Carol I din Craiova, Liceul Petru si Pavel din Ploiesti, Palatul Camerei de Comert din Galati precum si diriginte de lucrari la Palatul Bursei Bucuresti - arhitect Stefan Burcus,) sau private (casa lui Hagi Theodorachi din Soseaua Kiseleff, case in Bucuresti in strada Virgiliu sau in strada Fantanei, casa Take Ionescu din Sinaia, casa de la Gradistea ce apartinea tot lui Hagi, sau moara de la Chirculesti aflata in proprietatea aceluiasi negustor si altele), biserici (manastirea Celik Dere din Tulcea,chiliile manastirii Cocos de langa Niculitel, biserica Ciobasteanu - Olt) dar si o lucrare aparte, care desi nu e ideea lui, asa se zice, el a schitat-o - Palatul Iulia Hasedeu de la Campina. Zice-se ca Bogdan Petriceicu Hasdeu intra in legatura cu spiritul fiicei sale, Iulia, moarta tanara si inzestrata cu o inteligenta iesita din comun. Fata i-ar fi spus tatalui cum sa arate palatul, iar Toma Dobrescu l-a pus pe hartie.

Deşi nu ştia carte, Hagi Tudorache şi-a creat un păienjeniş negustoresc, care cuprindea spaţiul dintre Bucureşti şi Leipzig, plus Balcanii. Peste 200 de negustori erau prezenţi în catastiful firmei. A fost chiar şi un întreprinzător ingenios în transportul mărfurilor. Primele magazine ambulante au fost create la iniţiativa lui Hagi Tudorache, iar afacerea a fost una de mare succes.

Adrian MAJURU, revista CAPITAL, 2 mai 2007

Deci un om nascut cu simtul afacerii care dupa ce a strans bani din negustorie i-a investit si in industrie, fiind printre cei dintai mari producatori de caramida, iar apoi si-a aranjat copiii iar acestia au finantat cariere politice care le-au netezit drumul in lumea afacerilor. Si pentru ca in final, cercul sa se inchida cumva, astazi, casa pe care Toma Dobrescu i-a construit-o pe Soseaua Kiseleff la numarul 57, este sediul Tineretului National Liberal.

Casa a fost ridicata intre 1910 - 1911 in stil neoromanesc, cu influente brancovenesti si decoratiunile bogate, fatade tratate cu un volum impresionant, specifice stilului. Si astazi este una dintre cele mai frumoase case din Bucuresti, beneficiind si de o soarta fericita precum si incadrarea in acest mic univers arhitectural - Soseaua Kiseleff. Merita admirata.

Scoala Comunala - arhitect Giulio Magni

Este situata pe Soseaua Kiseleff, la 2 pasi de Biserica Mavrogheni si Muzeul Taranului. Arhitectul este Giulio Magni, despre care a mai fost vorba pe aici cu ocazia unei incercari de prezentare a Bursei de Marfuri. Cladirea dateaza de prin 1896, sau 1906 dupa alte surse. Daca a fost sau nu sediul Scolii de Arte si Meserii (care fusese infiintata cu vreo 50 de ani in urma intr-o cladire din apropiere) nu m-am putut lamuri. In prezent functioneaza ca scoala generala, probabil cea mai frumos amplasata din oras. Magni lasa deoparte aici neogoticismele de la Nuntiatura Apostolica si 'industrialismul' de la Hala Traian, Hala Unirii si Bursa de Marfuri, stilul este inspirat de lucrarile lui Mincu (Bufetul de la Sosea. Oarecum ironic, numele carturarilor care apar scrise sub streasina scolii au drept corespondent nume de podgorii la Bufet). Farmecul cladirii il constituie in opinia mea ornamentele de ceramica smaltuita si turnuletul, care pare un loc interesant pentru chiul de la ore. Din pacate n-am mai avut rabdare pana in noiembrie, poze fara frunzis gasim aici. Iar mai multe despre Magni, cu o lista ampla a lucrarilor sale (din pacate nu stiu cate dintre cladirile bucurestene enumerate acolo mai exista, iar adresele nu sunt foarte clar precizate), aici .....Si totusi, cautand prin pozele mai vechi am gasit si una autumnala. Plus alta de arhiva.

Scoala Pia Bratianu - Bucuresti

O cladire care inseamna foarte mult in plan simbolic. Nu are un aspect deosebit, se vad probabil cele doua etape, un corp apropiat stiluilui neoromanesc inca la moda in perioada aceea (a fost construita la 1922) si un altul cu aspect de cladire de interes public, scoala sau spital. Cei care au costruit-o au fost Bratienii, iar la 3 ani de la constructie au donat-o statului (actul de donatie - 25 noiembrie 1925), mai exact Ministerului Instructiunii. A fost donata cu tot cu terenul aferent si complet mobilata. Intentia era ca aici sa fie un soi de scoala normala, de instruire a viitoarelor educatoare. Astfel, la dorinta lor, scoala urma sa poarte numele Institutul de puericultura si educatoare. Era in sistem internat, un corp de cladire era scoala propriu-zisa iar in celalalt erau dormitoarele, locuintele personalului si un cabinet medical. Scoala beneficia de teren pentru sport si chiar fetele puteau face practica, in curte existand si o gradinita. De asemenea mai existau grajduri pentru cai si chiar un garaj. In perioada celui de-al doilea razboi mondial a functionat ca spital iar apoi a fost botezata de noul regim Scoala Rusa. Bine ales numele pentru o scoala construita de Bratieni. Din anii 60 poarta numarul (numele?!) de scoala 17, nume care a ramas in memoria vulgului chiar si dupa anul 2000, 25 mai, cand scoala a fost rebotezata dupa numele Piei Bratianu. Pia Bratianu s-a nascuta in familia boiereasca Plesoianu, fiica lui Luca Plesoianu, in comuna Plesoiu din Valcea. Ramasa de timpuriu fara mama a fost crescuta si educata la pension iar apoi, si dupa moartea tatalui, a intrat in grija Maicii Maximilia de la manastirea Ostrov - Calimanesti, nimeni alta decat sora lui I C Bratianu, cu care se va casatori. Au avut 8 copii printre care Constantin Bratianu, mort la Sighet, Ionel I C Bratianu, prim ministru, Tatiana Bratianu, viitoarea doamna Niculescu-Dorobantu si Pia Bratianu cea care, de fapt, a donat scoala in 1925. Astazi, asa cum se vede, cladirea se afla intr-un maret proces de consolidare. Speram sa nu se piarda ce a mai ramas din aerul vechi al cladirii. Am incercat sa surprind cateva detalii de vechi la aceasta cladire. Termopanele sunt hidoase. Imi pare rau, stiu ca sunt mai eficiente decat cercevelele puse cine stie cand, dar daca bagi bani intr-un asemenea proiect, ai putea sa investesti o suma pentru niste termopane care sa imite lemnul (am vazut modele, ce-i drept mai scumpe, care poti sa juri ca sunt cine stie ce esenta, avantajul fiind ca poti sa te joci cu nuantele si textura) si care sa pastreze aerul vechi, initial, al scolii. Probabil ca si aici a functionat acelasi principiu, cretin, ca parintii cu dare de mana din clase "bune" ( nu stim cine facea selectiile si dadea aceste calificative - banul?) sa plateasca pentru imbunatatirea confortului dar sa contribuie la degradarea aspectului general al cladirii. Bine ca nu si-au vopsit si peretii exteriori ai salilor de curs. Numai la noi vom face vernil cu termopan alb. Nu intereseaza pe nimeni ca se strica aspectul imobilului. Primariile dorm. Una peste alta nu stiu cand vom mai vedea astfel de gesturi, politicieni sa inzestreze statul cu asa ceva. Scoala poate fi vazuta pe strada Petofi Sandor, numerele 14-16 intr-un frumos cartier de vilute si case, marginit pe o latura de soseaua Kiseleff.