In Bucuresti, in apropiere de Piata Victoriei pe micuta strada a Monetariei, descoperim Biserica Mavrogheni. Biserica a fost zidita de domnitorul fanariot Nicolae Petre Mavrogheni (1786-1790), intr-un loc situat, in acea vreme, in afara orasului, „la capatul podului Mogosoaiei“.
Ea facea parte dintr-un intreg complex, realizat pe o suprafata de 16 hectare, care cuprindea trei asezaminte, un „foisor domnesc“ (o casa de agrement a domnitorului), o biserica si „vistieria apelor“ - rezervorul principal, unde se colecta apa de izvor care alimenta intreaga retea de cismele infiintata de domnitor, ca prima masura dupa instalarea sa pe tronul Tarii Romanesti.
Pisania originala nu s-a pastrat, asa incat nu cunoastem data exacta a sfintirii acestui lacas. biserica exista, insa, la sfarsitul anului 1787, iar aceasta informatie provine dintr-un hrisov al domnitorului, in care se spune: „Am zidit si biserica de piatra intru cinstea si praznuirea Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria“. Hramul acestei biserici a fost, de la inceput, „Izvorul Tamaduirii“ (sarbatoare in cinstea Maicii Domnului, care se praznuieste vineri, in Saptamana luminata), iar cu acest prilej avea loc sfintirea apei in cadrul unor slujbe fastuoase, desfasurate in curtea bisericii (obiceiul este neschimbat pana astazi, iar numarul participantilor este impresionant). Apa sfintita aici avea reputatia de a fi tamaduitoare, existand multe marturii, in epoca, ale persoanelor care s-au vindecat de anumite boli. Biserica a avut mult de suferit in urma cutremurului din 1839 si a fost reconstruita, pe aceleasi temelii, in 1847, prilej cu care este suprimata turla din pronaos. In 1890, biserica este refacuta partial, iar in 1902, beneficiaza de o reparatie radicala, cu aceasta ocazie punandu-se si o noua pisanie, care exista pana astazi. Cutremurul din 1940 a avariat clopotnita, care a fost daramata, dar s-a reconstruit recent.
Nicolae Mavrogheni a infiintat aici o tipografie unde s-au tiparit lucrari emblematice. Punctul culminant a fost atins odata cu activitatea lui Ion Heliade Radulescu, care va tipari aici „Curierul romanesc“ - prima gazeta in limba romana, cu caractere chirilice. Tot aici a vazut lumina tiparului „Regulamentul Organic“ - prima constitutie a Romaniei moderne. In 1872, Heliade moare si este ingropat in curtea bisericii, iar deasupra mormantului sau s-a ridicat, in semn de recunostinta si pretuire, un frumos monument, care poate fi admirat.
Langa biserica, domnitorul a infiintat si un spital numit „Filantropia“ („iubire de oameni“) care, renovat si extins, pastreaza si astazi acelasi nume. In 1870 in locul scolii de arte si meserii infiintate la 1852 se vor pune bazele Monetariei Statului. De aici si numele strazii care inainte se numea Mavrogheni. Printesa Zoe Bagration a fost inmormintata, in 1878, linga biserica Mavrogheni. Ea fusese sotia capitanului in armata rusa Alexei Kirilovici Bagration-Muhranski, neam mare, de obarsie regeasca georgiana. Zoe era fiica marelui logofat Stefan Vacarescu, zis „Orbul“. Tot aici este inmomantat si Horia Bernea considerat unul dintre cei mai inspirati pictori pe care i-a dat Romania. Tot in curtea bisericii se gaseste si monumentul funerar al printului Mihail Konstantin Sutu.
Sculptorul Constantin Brancusi, in timpul studentiei, a fost cantaret in corul bisericii iar sponsorul nostru Radu a fost botezat in aceasta biserica.
În spatele casei Lenş Vernescu (ca şi în faţa ei) este un teren viran. Se pare că tot pustiu era şi acum vreo 70-80 de ani. După aceea, până la intersecţia cu strada Moxa urmează 2 case lipite, cu câte un etaj.
Despre prima dintre ele, aflată la numarul 129 aflăm detalii (din nou) de la Andrei Pippidi (via Dilema Veche, 28 octombrie 2007).
Anul de construcţie a casei este vizibil pe frontonul încoronat, alături de o monogramă (MH? Pe situl monumentelor istorice această clădire apare sub numele de 'casa Hristu'. De aici H-ul?).
Aici a locuit prinţesa Zoe Bagration in ultimii ani ai vieţii (a murit in 1878, este înmormântată lângă Biserica Mavrogheni). Fiica prinţesei (Alexandra) a avut, după despărţirea de marele vornic Emanoil Băleanu o relaţie cu generalul Pavel Kiseleff (nu s-au putut căsători, generalul nu a obţinut din partea ţarului divorţul). Unul dintre cei 6 copii a fost Saşa, cea care a moştenit casa, căsătorită cu Alexandru Odobescu. Drept e că alte surse vorbesc despre 4 copii. Mai mult, un desecendent al prinţesei Bagration identifică o altă casă ca fiind cea în care a trăit prinţesa (anume o casă care nu mai există azi, peste drum de casa Cleopatrei Trubetzkoi, cu care stătea de vorbă de la balcon la balcon). Aşa s-ar explica faptul că nu e listată ca monument istoric sub denumirea de casa Alexandru Odobescu, sau Zoe Bagration.
Altfel, casa a fost locuită ulterior de un abonat la serviciul ridicării gunoaielor şi abonat al societăţii de asigurari Dacia. Desigur, nu unul dintre monumentele celebre ale Căii Victoriei, ci "doar" una dintre cele mai vechi clădiri de acolo. Găsisem pe net, dacă nu mă înşel, şi o cerere de retrocedare a casei, formulată de o bine-cunoscută prinţesă contemporană, prezenţă frecventă la tot felul de emisiuni TV penibile. Cererea era respinsă de primarul de atunci al capitalei, un viitor preşedinte al României. Nu dau nume, deoarece nu mai găsesc documentul, de fapt nu mai sunt autorizat să îl consult.
Urmează o casă pe care o vedem mai intâi într-o poză de acum câţiva ani.
Între timp a fost renovată serios şi a devenit Hotel Moxa. Asta face ca precedenta construcţie (vizibilă şi ea în imaginea de mai sus) sa-şi arate cu atât mai mult vârsta. Adresa hotelului nu este pe Calea Victoriei (ci pe Moxa nr 2), dar trebuie menţionat aici. Din păcate nu am multe informaţii suplimentare, nici situl hotelului nu cuprinde vreun istoric. A fost construită in 1920.
Doar despre viitor s-ar putea spune una-alta. Conform unui PUZ recent urmează a fi supraînalţată. După ce în prealabil va fi demolată? Atunci la ce bună renovarea?
Pentru următorul episod va trebui sa traversăm din nou strada. La porumbei.
.jpg)
