Casa Sabba Ştefănescu – Arhitect Oscar Maugsch

Aş fi vrut să evit o noua polemica despre (p)renumele arhitectului şi să vă trimit direct la explicaţia lui Adrian Crăciunescu. Am vrut să zic, aşa cum am mai spus, ca nici el nu îşi ştia prenumele, acesta fiind motivul pentru care peste tot se semna pe clădiri O. Maugsch. Am recitit cele scrise de Adrian şi mi s-a părut că văd ceva interesant în semnătura lui. Poate nu mă înşel. Semna pe acte, ca şi pe clădiri, O. Maugsch. Numai ca „M” - ul este făcut mai alambicat şi împreună cu O formează Otto. Ia să vedem:

Sau, aşa cum este în ce-a de a doua imagine cu semnătura, deasupra este un O, parcă adăugat ulterior,aşa cum erau adăugate ulterior literele în vechile documente de ev mediu. Sigur ,e o teorie puţin fantezistă asta cu litera adăugata, dar văzându-i semnătura sunt 100% convins ca îl chema Otto şi nu Oskar.*

Şi acum, că am lămurit-o, să vorbim foarte puţin despre casă şi proprietar. Nu pot să scriu mai mult decât găseşte orice muritor pe Wikipedia. Sunt doi de Sabba Ştefănescu (mai importanţi), dar cel căruia i-a aparţinut casa este tatăl. Am găsit un articol în Jurnalul Naţional şi îmi permit să reproduc pasajele despre educaţia si ocupaţiile acestui om, cu menţinea că articolul, foarte bine documentat, aparţine lui Vasile Surcel (căruia îi şi mulţumesc):

[…] S-a născut la 12 ianuarie 1857, la Craiova. În 1876 a devenit student al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe. În 1878 pleacă la Sorbona, bursier al statului român. Se întoarce licenţiat în Ştiinţele Naturii şi, în scurt timp, este numit profesor secundar la Colegiul “Sf. Sava”. În 1882 el a devenit unul dintre membrii activi ai Biroului Geologic. În anii următori a făcut parte din colectivul implicat în realizarea primei hărţi geologice a României, publicată în 1890. Lui i-a revenit sarcina de a cerceta zonele de deal şi munte din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. […] În 1897 şi-a luat doctoratul la Sorbona cu un studiu despre terenurile Terţiare din România. Ulterior, a făcut studii pe teren, concretizate în descoperirea sitului Eocen de la Azarlîc, “populat” cu fosile de Numuliţi, fiinţe minuscule, acum dispărute. Ceva mai tîrziu, începînd cu 1912, va trece la cealaltă extremă a faunelor fosile şi se va ocupa de evoluţia Mastodonţilor şi a Mamuţilor care au trăit cîndva în Cîmpia Română. Odată numit profesor la Catedra de paleontologie, el s-a preocupat intens cu îmbogăţirea bazei sale documentare, dar şi cu material didactic, fosile colectate în cursul a nenumărate studii pe teren. După o viaţă întreagă dedicată ştiinţei, se retrage la pensie în 1929, la 72 de ani. Moare doi ani mai tîrziu, la 16 august 1931.[…]

Întreg articolul se găseşte aici.

Casa din Piaţa Romană nr 8 a fost construită la 1894** (după cum găsim in LISTA MONUMENTELOR ISTORICE 2004 – MUNICIPIUL BUCUREŞTI) după planurile arhitectului Otto Maugsch în stil art nouveau. 

 

Astăzi o putem alătura celorlalte case care odată au aparţinut  unui stil consacrat dar cu timpul trec la stilul de prost gust – împopoţonarea caselor cu tot soiul de firme urât colorate, cu nume caraghioase, reclame de prost gust, termopane si bannere care oribile care acoperă tot ce are casa mai frumos. 

 

Iar aceasta casă a văzut multe într-o perioadă scurtă – showroom de mobilier de birou (probabil perioada in care i s-a tras spoiala de faţadă), magazin de haine „second choice” sau, mai nou, cafenea. Iar la parter eterna covrigărie. Am reuşit sa fac poze cam in toate perioadele. Din păcate nu le mai găsesc pe cele din perioada cu mobilierul, cu atât mai mult cu cat erau făcute către balconul cu ornamente de lemn, care pe vremea aceea era închis cu un soi de oblon, tot din lemn.   

La ultimele poze pe care le-am făcut m-a abordat un domn care s-a prezentat ca fiind proprietarul. Eu nu pot să ştiu dacă aşa este, şi eu mă puteam da drept proprietar, sunt convins că îl luam puţin prin surprindere. Şi nu din cauza tupeului meu. Mi-a promis câteva poze vechi cu casa pe care încă le mai aştept. Trebuie să recunosc faptul că s-a purtat foarte frumos pentru un proprietar de astfel de imobil şi, cel puţin în teorie, a fost foarte cooperant. Cum afară era foarte frig la momentul întrevederii nu am stat să îi explic că este oribil ce vedem în fiecare zi cei ce trecem pe acolo. Iar dacă va citi vreodată ce scriu eu ar mai trebui sa afle ca simplu şi de bun simţ este mult mai frumos decât stilul sorcovă. Iar uşa originală a casei dă mult mai bine cu ancadramentul decât cea de sticlă. Putin mai la dreapta, cum iese dumnealui din casă, are un exemplu ceva mai bun – şi in casa Gh. Petraşcu  e cafenea dar nu e atât de evident. 

Nu aş vrea să închei fără să îi pomenesc pe toţi cei care înşiră fire prin Bucureşti. E greu să vezi ceva dar să mai şi pozezi…

*Adrian a avut o postare în care arata negru pe alb cum că se semna Oskar si nu Otto. Drept pentru care o să îmi permit sa  modific după ce văd postarea.
** Tot de la Adrian Crăciunescu (cu mulţumirile de rigoare) o rectificare:
Pe de alta parte, am un plan de aliniere al strazii Cometa (Caderea Bastiliei) din 1898 care cuprinde toata Piata Romana. Mai am si alinierea din 1891, cu alta configuratie dar care arata ca parcela de azi a mancat terenul uni anume Nic. Moser, colt cu Romana. Cert este ca pe planul aprobat de Consilul Municipal in 1898, aici scrie "proprietatea comunei" si nu Sabba Stefanescu. Deci nu are cum sa fie casa din 1894. Nici pe planul orasului 1895-1899 nu figureaza, ceea ce confirma ce spuneam mai sus. Casa este insa facuta inainte de 1911, data la care figureaza atat ca amprenta cat si ca proprietar.

Casa Gheorghe Petraşcu- arhitect Spiridon Cegăneanu

Nu departe de casa lui N Petrascu, tot in Piata Romana gasim si casa cunoscuta a fi apartinut fratelui sau, pictorul Gheorghe Petrascu (1872-1949), construita in 1913 (arhitect Spiridon Ceganeanu, discipol al lui Mincu). In fapt, pe acel teren s-au construit 3 case reunite intr-o oarecare masura in acelasi corp. Cate o casa pentru fiecare frate (Nicolae, Gheorghe, Constantin). Partea in care s-a aflat atelierul pictorului se afla pe strada Caderea Bastiliei si cuprinde 3 nivele, restul casei avand doar 2 (plus mansarda si demisol). Partea dinspre Piata Romana si Lascar Catargiu a fost restaurata si consolidata in mod fericit, zic eu, in anii 90 (arhitect Al Beldiman). Dupa mintea mea, casa este un exemplu de eclectism in arhitectura. Uitati-va numai la diversitatea ferestrelor. Ornamente de ceramica smaltuita, in special un brau sub streasina. Poate ar fi trebuit sa trag mai multe poze, dar sa zicem ca am lasat si parti pe care sa le descoperiti la fata locului. Pe net gasim casa fotografiata intr-o perspectiva raideneasca, iar norodamar ne arata si ce e in spatele usilor (si ne spune ca in partea dinspre Caderea Bastiliei exista pictura interioara facuta de Gh Petrascu).

Casa Nicolae Petrascu – Arhitect Ion Mincu

Piata Romana numarul 1 Cine sa se mai plimbe prin zona Piata Romana si sa se mai uite sa descopere ceva frumos in spatele unor pomi, la umbra unor cafenele de lux sau ascuns privirii de taximetre si covrigarii? Miros de pipi si ziduri coscovite gasim peste tot. Nu mai bagi in seama. Lasi capul jos si treci mai departe. Am patit-o si eu. Ani de zile am intrat in Amzei prin Mendeleev. De sute de ori am consumat covrigi de la simigeria din spatele celebrei (pe vremuri) berarii Turist, acum devenita cafeneaua oamenilor de afaceri care nu prea au ce face. Ba chiar am baut si o bere in picioare acolo. Absolut niciodata nu am mutat privirea mai catre dreapta, unde troneaza erect closetul de la Romana, devenit celebru datorita (din cauza?) notelor informative ale lui Vadim Tudor – cineva il manjea cu cacat pe Ceausescu. A fost nevoie sa vad cateva poze vechi ca sa ii disting din detalii si sa aflu cine a proiectat aceasta casa si gata, interesul e trezit. Am privit-o si m-am intrebat cum de nu am vazut-o pana acum. Starea casei reflecta exact interesul pe care autoritatile locale il arata pentru acest oras. E mai important sa faci mici uriasi, carnati kilometrici si torturi de mare tonaj. Desi vina cade pe toti primarii care sunt si care au fost, si nu numai. Iata descrierea din cartea Bucuresti- in cautarea Micului Paris a lui Narcis Dorin Ion (editura Tritonic, 2003). Prima cladire care atrage atentia este situata chiar in Piata Romana No 1, colt cu strada N. Mendeleev, si care se distinge nu numai prin aparenta ei masivitate, ci si prin decoratia in stil romanesc a fatadelor. Este casa diplomatului, scriitorului si criticului de arta Nicolae Petrascu (1859 - 1944), construita in 1907 dupa planurile arhitectului Ion Mincu (...) In interior salonul are plafonul decorat cu o pictura a lui Dimitrie Mihailescu (executata in 1908 - 1909) reprezentand o copie a tabloului "Varful cu dor" de G. D. Mirea... (foto de aici) ...al carui admirator a fost. Dupa cum aflam din volumul 'Itinerar inedit prin case vechi din Bucuresti' (Petre Oprea, editura Sport turism 1986), se spune ca Mirea, la cererea lui Petrascu, a indicat pe unul dintre elevii sai sa ii picteze plafonul cu o copie dupa lucrarea Varful cu dor. Cel ales a fost Dimitrie Mihailescu. Cel care a corectat pictura a fost chiar Mirea. Si astazi poate fi vazut, se spune ca si de afara, din anumite locuri, pe o suprafata de 24 m2. In perioada 1916 - 1957, cand se credea ca originalul este pierdut, a cosntituit singurul document care sa aminteasca de celebra pictura care a facut din Mirea cel mai de seama reprezentant al academismului in plastica romaneasca, dupa expunerea ei la Paris in 1883 si Bucuresti in 1885. Un plafon pictat de Mirea, dar pe care in mod cert nu il mai putem vedea, este cel din casa Miclescu. Pentru cine cunoaste stilul lui Ion Mincu probabil ca detaliile sunt inconfundabile. In cazul acesta ma refer la felul in care sunt amplasate si decorate ferestrele, la decoratiunile aplicate intre ferestre sau aerul masiv pe care il are cladirea, senzatie create si de usa de la intrarea in cladire sau bovindoul care imparte cladirea in 2 planuri. Am facut 4 ani liceul la Scoala Centrala, pe vremea mea se chema Zoia Kosmodemianskaia, cladire proiectata de Ion Mincu, si am observat multe elemente comune. Sper sa mi se permita cateva poze exterioare si interioare ca sa fac un episode si cu aceasta cladire monument de arhitectura. Aceleasi sperante le am cu Bufetul de la Sosea, architect fiind tot Ion Mincu. Cladirea este locuita inca dar se alfa intr-un inaintat grad de degradare. Iata un balcon care rezuma starea casei Trist, nu?