Moromete primi din partea sucursalei judeţene a băncii Marmorosch-Blank înştiinţarea că are de restituit din împrumut lei 5 000, plus dobânda, în caz de nerestituire, banca atrăgea atenţia că se va folosi de formele legale pentru a intra în posesia banilor (era vorba de titlul de proprietate asupra pământului pe baza căruia banca acordase suma).
Nu suntem în măsură să ne pronunţăm despre lăcomia băncilor şi despre rolul lor în declanşarea crizei economice şi nici măcar dacă Moromete a fost pe bună dreptate somat. Nu ştim decât că pe strada Doamnei, la 2 paşi de intersecţia cu Calea Victoriei găsim ceea ce a fost sediul central al băncii sus-citate.
Instituţia, care a avut sediul iniţial tot prin centrul vechi l-a avut drept fondator pe Iacob Marmorosch, asociat cu Iacob Löbel, apoi cu Mauriciu Blank. Până a ajunge să-i facă necazuri lui nea Ilie Moromete, banca s-a implicat în finanţarea Războiului de Independenţă (fapt pentru care Mauriciu Blank a fost recompensat cu acordarea cetăţeniei), în construcţia de căi ferate, canalizarea capitalei, ba chiar în deschiderea
fabricii de zahăr din Chitila.
Mai multe despre investiţiile băncii, la Adrian Majuru.
Am găsit
articole interesante despre ce s-a întâmplat cu banca în secolul XX. Despre
Aristide Blank, fiul lui Mauriciu, rolul lui în politica alianţelor României în anii neutralităţii de la începutul primului război mondial, relaţia lui cu Carol II, (pre)falimentul băncii în anii 30,
arestarea lui Aristide Blank în 1952 etc.
Cât priveşte clădirea de pe strada Doamnei, aceasta a fost construită între 1915 şi 1923, arhitect fiind Petre Antonescu, a cărui semnatură apare în mod original de-o parte şi de alta a intrării principale. Pe locul băncii fusese un han (hanul Gherman). O placă comemorativă ne anunţă ca acolo s-a aflat casa unde a locuit filantropul sârb
Mişa Anastasievici.
Oamenii care au scris despre palatul băncii Marmorosch Blank (Narcis Dorin Ion, Mariana Celac et al, Valentina şi Angela Bilcea) ne spun, şi nu îi contrazicem, ca materialele de construcţie au fost granitul, porfirul, marmura, piatra de Rusciuk, fierul forjat, marmura. Tot de la ei aflăm, şi parcă întezărim şi noi asta, că stilul dominant este cel neoromânesc, dar cu influenţe gotice (ornamentele de mai jos poate?)& bizantine (cumva ferestrele de la etajul 1?)
Interiorul (inaccesibil probabil, din păcate. Clădirea pare abandonată) este gândit în stilurile art nouveau şi art deco şi cuprinde picturi realizate de Cecilia Cuţescu Stork (alegorii ale industriei, agriculturii şi comerţului în faţa scării de onoare, iar pe hol panouri închipuind arta, speranţa, munca, ba chiar abstracţiuni maxime- vegherea, caritatea, taina etc)
În 1993, pe când BRD avea un sediu acolo, s-a realizat (arhitect Tiberiu Boitan) o extensie modernistă, probabil aceasta:
Finalul nu e vesel. Citez de pe hotnews:
La sedinta Comisiei Tehnice de Urbanism si Amenajarea Teritoriului de pe langa Primaria Capitalei a venit, astazi, in consultare, un proiect care presupune construirea unei cladiri cu inaltimea maxima de 37 de metri peste banca Marmorosch Blank (str. Doamnei nr. 2-4, Centrul Istoric), monument istoric de categorie A. Practic, la exterior, din cladirea veche nu mai ramane decat un perete. La interior, din parter, se pastreaza holul de la intrare, sala de asteptare, ghiseele si scara monumentala. La etajul 1, birourile celor doi intemeietori ai banci (Mormorisch si Blank), iar de la etajul doi alte cateva incaperi.
Despre această nouă ameninţare,
aici şi
aici. Semnalez şi apariţia cu această ocazie a unui
blog căruia îî doresc viaţă lungă, dar postări cât mai puţine!
Haide să închei totuşi mai elegant, cu o loggie.
p.s. - adaug, din cartea citata cu alte ocazii a lui Petre Oprea imagini cu picturile interioare. Jos- imagine din holul mare, tripticul infatisand agricultura, comertul si industria.
sau Vila cu Clopoţei, aşa cum mi-a fost prezentată înca din pruncie, când drumurile către teritoriile nordice mă duceau inevitabil prin faţa ei.
Nu e situată central, dar este una dintre cele mai cunoscute case ale oraşului, drept pentru care informaţiile despre istoricul ei sunt uşor de găsit (de exemplu aici), iar pentru mine, greu de combătut. Prin urmare sa notăm ca dată a construcţiei 1904-5. Cristofi Cerchez a realizat un superb edificiu în stilul românesc. Muntenesc sau oltenesc, precizează diverşi specialişti.
Destinaţia a fost de la bun început aceea de muzeu de artă populară, iniţial fiind expusă colecţia de ceramică a proprietarului vilei, profesorul dr. Nicolae Minovici (medic legist, ca si fratele său Mina). În 1937 clădirea a fost donată Capitalei Patriei Noastre, reprezentată de dl. O Tătaru, pentru primarul A G Donescu. În vremea ciumei comuniste muzeul n-a dus-o bine, fiind chiar închis câţiva ani (1978- 85). Nici în capitalism lucrurile nu au mers grozav, se pare, dar există speranţe!
Cu ocazia acestor fotografii am observat pictura de pe tavanul foişorului, în stil art nouveau, cred. Poate ca se vede ceva şi în imaginea urmatoare. Clopoţeii sunt acolo încă.
Decoraţiunile din piatră (art nouveau) aparţin lui Wilhelm August von Becker (a se vedea articolul lui Adrian Majuru pe Bucurestii Vechi şi Noi). Le-am imortalizat şi eu cum m-au dus capul şi picioarele (ţin minte că tare m-am înnămolit făcând pozele astea). Există şi o bancă de piatră în faţa casei, chiar în staţia ITB. Se vede cât de cât într-o foto precedentă. Este tot opera lui von Becker. De asemenea scara ce coboară spre curtea-parc adiacentă. Vizibilă pe o carte poştala postată pe Oraşul lui Bucur.
Intrarea principală pare a nu fi cea dinspre Fântâna Mioriţa, ci aceasta de mai jos, cu leii.
Alăturat, un stup, probabil simbol masonic şi un citat din Virgiliu.
Şi aşa mai departe. Dacă tot s-au gândit unii oameni să ne desemneze cel mai bun blog vizual să admirăm imaginile.
Ultima poză- ce urât e umbrit muzeul de artă medievală de construcţia cea nouă! (amănunte ne dă Adrian în comentariile la postul respectiv)
.jpg)
