miercuri, 17 noiembrie 2010

3 în 1 cu Statie Ciortan

Nu mă voi lega în această seară de edificiile foarte cunoscute ale lui Statie Ciortan, un reprezentant al stilului neoromânesc, dacă nu greşesc. Vă voi supune atenţiei 3 case, fără prea multă vorbă. Nu prea am chef de vorbă. Dacă poanta nu s-ar fi uzat mai rău decât aia cu 'ori suntem golani, ori etc' aş fi pus titlul 'Ciortane, ce-ţi mai place să faci case la colţ!'. De fapt, cred că nu numai deasa folosire a poantei era problema. Poate că ar trebui să ascult acum la tv, cică e un mare blogger invitat. Să invăţ cum să scriu ca să nu pară toată treaba asta un dicteu suprarealist, ci o postare despre Statie Ciortan. În fine, în poza de mai sus locuitorii sectorului şase au recunoscut Administraţia Financiara de pe strada Popa Tatu, loc de stat la cozi infinite. Apropo, Palatul Administraţiei Financiare din Ploieşti este proiectat de acelaşi arhitect. Posibil şi alte clădiri cu destinaţie similară din Bucureşti. 1917 este anul construcţiei. Impresia mea este că s-au făcut cândva nişte renovări care au cam simplificat faţadele. Foarte repede trecem în 1926, la intersecţia străzilor Maria Rosetti cu Vaslie Lascăr. O construcţie destul de celebră si aceasta, imobilul cu farmacie. Probabil a existat o farmacie acolo încă de la inaugurarea clădirii şi nu cred că destinaţia spaţiului a fost alta vreodată. Sigur, vizavi e un fenomen pe care l-am pozat şi eu, dar mi-a luat-o Hungry Mole înainte. Detaliile farmaciei însă, mai neo-, mai paleo-, mai româneşti, mai cosmopolite, numai aici. Şi ultima prezenţă pentru acest episod ultrascurt, la care scriu de vreo lună cu pauze şi de vreo 6 minute fără: Casa dr Mihailovici, de pe Calea Călăraşi. Parcă era o farmacie şi acolo. Aici nu cunosc anul construcţiei, bănuiesc sfârşitul deceniului 3. Hornurile alea vechi erau foarte spectaculoase. Oricum, arătoasă şi cât de cât bine păstrată. Parterul e mai problematic, noroc că nu prea se vede de jeepuri. Iia uite, ornamente art nouveau: Degradare: Dar din avion nu se vede. Între timp la tv Botezatu urlă ca nu el e Lache. Semn ca trebuie să pun punctul. La buna vedere, dacă o fi să mai fie! Vă las într-o companie deosebită- o fereastră şi un balcon de mare rafinament.
 
Spuneam ca o sa revin cu o povestioara despre casa Mihailovici. Am reusit sa mai aflu cate ceva mai tarziu decat am crezut. Ca si in cazul casei (farmaciei) Hotaranu si aceasta a fost construita (si tot de Statie Ciortan) cu intentia clara de a fi farmacie. Am avut ocazia, cum spuneam in comentariu, sa intru in casa si sa vad cate putin. Intradevar este impresionanta. Ce nu am vazut dar mi s-a spus este ca in pivnita este adevarata comoara - este pivnita cu bolta si cu stalpi grosi de caramida. In rafturile de acolo sunt inghesuite "milioane", dupa cum se exprima povestitorul, de eprubete, sticlute si recipiente farmaceutice, aflate in dotare inca de la bun inceput, toate aranjate ingrijit un rafturi de lemn masiv bogat decorate. Deci omul facuse o investitie serioasa si pe termen lung.
Parterul (si pivnita) destinat a fi farmacie iar etajul era pentru a fi locuit. Doctorul a avut 2 fiice. Casa a fost terminata prin 1945. Nu stiu exact cat au apucat sa locuiasca cei din familie acolo, fetele au emigrat in Germania, acolo s-au si maritat si au murit fara mostenitori, iar casa a fost nationalizata la foarte putin timp dupa ce a fost termintata. Doctorul Mihailovici s-a spanzurat in interiorul casei. Investitia, probabil nu mica, s-a dus pe apa sambetei; si in acest moment casa tine de primarie, au aparut la un moment dat niste rude de gradul "n" dar care, cum plastic mi s-a explicat, au fost driblate. Am inteles ca cel putin un apartament de la etaj a fost cumparat de un medic stomatolog.
Inca o chestie interesant de mentionat este aceea ca numele doctorului poate fi citit deasupra intrarii. Este daltuit pe peretele peste care au pus placuta aia cu MACELARIE. Este si asta o raritate, nu?

miercuri, 10 noiembrie 2010

Rarităţi 15 - Vechi număr de casă

Plăcuţă cu un vechi număr de casă. Există şi azi, sper că mai e, pe strada Eremia Grigorescu, pe partea cu Teatrul Ţăndărica. E prima de genul asta pe care o văd.