Casa Sabba Ştefănescu – Arhitect Oscar Maugsch

Aş fi vrut să evit o noua polemica despre (p)renumele arhitectului şi să vă trimit direct la explicaţia lui Adrian Crăciunescu. Am vrut să zic, aşa cum am mai spus, ca nici el nu îşi ştia prenumele, acesta fiind motivul pentru care peste tot se semna pe clădiri O. Maugsch. Am recitit cele scrise de Adrian şi mi s-a părut că văd ceva interesant în semnătura lui. Poate nu mă înşel. Semna pe acte, ca şi pe clădiri, O. Maugsch. Numai ca „M” - ul este făcut mai alambicat şi împreună cu O formează Otto. Ia să vedem:

Sau, aşa cum este în ce-a de a doua imagine cu semnătura, deasupra este un O, parcă adăugat ulterior,aşa cum erau adăugate ulterior literele în vechile documente de ev mediu. Sigur ,e o teorie puţin fantezistă asta cu litera adăugata, dar văzându-i semnătura sunt 100% convins ca îl chema Otto şi nu Oskar.*

Şi acum, că am lămurit-o, să vorbim foarte puţin despre casă şi proprietar. Nu pot să scriu mai mult decât găseşte orice muritor pe Wikipedia. Sunt doi de Sabba Ştefănescu (mai importanţi), dar cel căruia i-a aparţinut casa este tatăl. Am găsit un articol în Jurnalul Naţional şi îmi permit să reproduc pasajele despre educaţia si ocupaţiile acestui om, cu menţinea că articolul, foarte bine documentat, aparţine lui Vasile Surcel (căruia îi şi mulţumesc):

[…] S-a născut la 12 ianuarie 1857, la Craiova. În 1876 a devenit student al Universităţii Bucureşti, Facultatea de Ştiinţe. În 1878 pleacă la Sorbona, bursier al statului român. Se întoarce licenţiat în Ştiinţele Naturii şi, în scurt timp, este numit profesor secundar la Colegiul “Sf. Sava”. În 1882 el a devenit unul dintre membrii activi ai Biroului Geologic. În anii următori a făcut parte din colectivul implicat în realizarea primei hărţi geologice a României, publicată în 1890. Lui i-a revenit sarcina de a cerceta zonele de deal şi munte din Oltenia, Muntenia şi Dobrogea. […] În 1897 şi-a luat doctoratul la Sorbona cu un studiu despre terenurile Terţiare din România. Ulterior, a făcut studii pe teren, concretizate în descoperirea sitului Eocen de la Azarlîc, “populat” cu fosile de Numuliţi, fiinţe minuscule, acum dispărute. Ceva mai tîrziu, începînd cu 1912, va trece la cealaltă extremă a faunelor fosile şi se va ocupa de evoluţia Mastodonţilor şi a Mamuţilor care au trăit cîndva în Cîmpia Română. Odată numit profesor la Catedra de paleontologie, el s-a preocupat intens cu îmbogăţirea bazei sale documentare, dar şi cu material didactic, fosile colectate în cursul a nenumărate studii pe teren. După o viaţă întreagă dedicată ştiinţei, se retrage la pensie în 1929, la 72 de ani. Moare doi ani mai tîrziu, la 16 august 1931.[…]

Întreg articolul se găseşte aici.

Casa din Piaţa Romană nr 8 a fost construită la 1894** (după cum găsim in LISTA MONUMENTELOR ISTORICE 2004 – MUNICIPIUL BUCUREŞTI) după planurile arhitectului Otto Maugsch în stil art nouveau. 

 

Astăzi o putem alătura celorlalte case care odată au aparţinut  unui stil consacrat dar cu timpul trec la stilul de prost gust – împopoţonarea caselor cu tot soiul de firme urât colorate, cu nume caraghioase, reclame de prost gust, termopane si bannere care oribile care acoperă tot ce are casa mai frumos. 

 

Iar aceasta casă a văzut multe într-o perioadă scurtă – showroom de mobilier de birou (probabil perioada in care i s-a tras spoiala de faţadă), magazin de haine „second choice” sau, mai nou, cafenea. Iar la parter eterna covrigărie. Am reuşit sa fac poze cam in toate perioadele. Din păcate nu le mai găsesc pe cele din perioada cu mobilierul, cu atât mai mult cu cat erau făcute către balconul cu ornamente de lemn, care pe vremea aceea era închis cu un soi de oblon, tot din lemn.   

La ultimele poze pe care le-am făcut m-a abordat un domn care s-a prezentat ca fiind proprietarul. Eu nu pot să ştiu dacă aşa este, şi eu mă puteam da drept proprietar, sunt convins că îl luam puţin prin surprindere. Şi nu din cauza tupeului meu. Mi-a promis câteva poze vechi cu casa pe care încă le mai aştept. Trebuie să recunosc faptul că s-a purtat foarte frumos pentru un proprietar de astfel de imobil şi, cel puţin în teorie, a fost foarte cooperant. Cum afară era foarte frig la momentul întrevederii nu am stat să îi explic că este oribil ce vedem în fiecare zi cei ce trecem pe acolo. Iar dacă va citi vreodată ce scriu eu ar mai trebui sa afle ca simplu şi de bun simţ este mult mai frumos decât stilul sorcovă. Iar uşa originală a casei dă mult mai bine cu ancadramentul decât cea de sticlă. Putin mai la dreapta, cum iese dumnealui din casă, are un exemplu ceva mai bun – şi in casa Gh. Petraşcu  e cafenea dar nu e atât de evident. 

Nu aş vrea să închei fără să îi pomenesc pe toţi cei care înşiră fire prin Bucureşti. E greu să vezi ceva dar să mai şi pozezi…

*Adrian a avut o postare în care arata negru pe alb cum că se semna Oskar si nu Otto. Drept pentru care o să îmi permit sa  modific după ce văd postarea.
** Tot de la Adrian Crăciunescu (cu mulţumirile de rigoare) o rectificare:
Pe de alta parte, am un plan de aliniere al strazii Cometa (Caderea Bastiliei) din 1898 care cuprinde toata Piata Romana. Mai am si alinierea din 1891, cu alta configuratie dar care arata ca parcela de azi a mancat terenul uni anume Nic. Moser, colt cu Romana. Cert este ca pe planul aprobat de Consilul Municipal in 1898, aici scrie "proprietatea comunei" si nu Sabba Stefanescu. Deci nu are cum sa fie casa din 1894. Nici pe planul orasului 1895-1899 nu figureaza, ceea ce confirma ce spuneam mai sus. Casa este insa facuta inainte de 1911, data la care figureaza atat ca amprenta cat si ca proprietar.

Banca de Credit Roman- arhitecţi O. Maugsch şi Ernst Gotthilf

Iată (încă) o clădire despre care n-am putut afla nimic. Dar e prea spectaculoasă pentru a o ignora. Este situată lângă Mănăstirea Stavropoleos, care se vede în poza de sus. Banca se pare ca ar fi fost fondată în 1904, probabil şi clădirea tot cam de atunci. A fost una dintre cele mai importante instituţii din domeniu atâta cât a trăit. În privinţa arhitectului, cu toate eforturile depuse de Ştefan (contactarea Uniunii si Ordinului Architecţilor), nu i se cunoaşte numele, ci doar faptul că nu este român. Din câte îmi dau seama, stilul este neoclasic, cu ceva accente secesioniste. Probabil că cei care ştiu de această construcţie o asociază în primul rând cu statuile suferinde, probabil alegorii ale agriculturii şi cine mai ştie cui. P.S. Mulţumiri lui Adrian şi Dan pentru ajutor (v. comentariile la acest articol). Redau textul lui Dan, pentru vreun cititor mai grăbit care nu ajunge la comentarii: Banca de Credit Roman a fost intr-adevar infiintata in 1904, cu capital austriac. La inceput a functionat in Str Doamnei la nr.12 (in vecinatatea tipografiei F.Gobl si a Bisericii Bulgare). A avut de la inceput filiale in Braila si la Constanta. Sediul din Str Stavropoleos este construit intre anii 1911-1913 pe locul unei vechi case fara etaj ce se gasea langa Biserica Stavropoleos. Palatul a fost construit dupa planurile arhitectilor Oskar Maugsch (care a mai proiectat Palatul Bancii de Scont din Str Lipscani cu Str E.Carada [1903], Palatul Societatii Generale de Asigurari de vizavi de Universitate [1906], Casa Ollanescu din Bd Dacia 87 [1910] devenita in 1936 Institutul Francez s.a.) si Ernst Gotthilf (care a proiectat edificii in Viena dar si in Timisoara). Sculpturile de pe fatada cladirii sunt realizare de Frederic Storck. Inca din 1911, cu ocazia transformari Fabricii de bere Luther (viitoare Fabrica Czell, viitoare Fabrica "Grivita") in societate anonima (pe actiuni) Banca de Credit devine actionar principal, in 1918 cumpara masiv actiuni la Uzinele Vulcan iar in 1921 achizitioneaza participatii la Casa Capsa care devenea si ea societate anonima. Datorita politicii comisioanelor moderate si a garantiilor ferme, Banca de Credit Roman depaseste in bune conditii anii crizei 1929-1933, fara a intra in faliment sau a fi nevoita sa fuzioneze cu alte banci ; asa incat in anii '40 se numara inca printre cele mai puternice banci romanesti, alaturi de Banca Comerciala, Banca Romaneasca si Societatea Bancara Romana.