Vila MATILDA - Arhitect Alexandru Clavel

 

Am citit recent despre aceasta casa: "o lucrare mai putin expresiva si mai putin cunoscuta". Nu o sa ma apuc eu sa contrazic pe cineva, dar pentru mine este destul de expresiva. Mai putin cunoscuta, da, asa e. Nici (macar) eu nu auzisem despre aceasta casa dar dupa ce am vazut-o si am fotografiat-o, atat cat s-a putut - este chiar vizavi de consulatul Croatiei sau ambasada Slovaciei, iar prin zonele astea politistii stiu un singur lucru: USOR CU APARATUL PE LANGA AMBASADA (CONSULAT) am incercat sa aflu cat mai multe despre ea. Martor este si Adrian, l-am intrebat si pe el. I-am gasit numele intamplator asa ca nu stiu de unde si pana unde Matilda.
Foarte interesante sunt elementele din lemn. 

Care este valoarea ei ca lucrare de arhitectura nu stiu exact, Alexandru Clavel a facut si mai valoroase (vezi colaborarea de la Casa Dissescu) dar la cate case mai avem noi in Bucuresti care sa aduca aminte de vremuri mai bune, cred ca merita o atentie deosebita.
Cu atat mai mult cu cat interioarele (plafoane, pereti, cartuse si panouri ornamentale, stucaturi, etc) se pare ca sunt opera lui Stefan Luchian. In nicio biografie a lui Luchian nu este mentionata aceasta lucrare dar descoperirea unei semnaturi pe unul dintre cele 8 panouri pictate - semnatura si o data, 1897, descoperire facuta dupa aparitia acestor lucrari biografice, pare sa sustina ideea ca a lui este pictura din casa, desi ca executie nu seamana cu nimic din stilul sau din acea perioada.
In aceeasi carte, ITINERAR INEDIT PRIN CASE VECHI DIN BUCURESTI, Petre OPREA, 1986, Editura Sport Turism, scrie autorul ca "Inceputa inca din primele zile ale lunii martie 1897, constructia VILEI MATILDA, de pe strada Otetari numarul 2, era gata catre sfarsitul verii. [...] Pana toamna tarziu, cu exceptia perioadelor ploioase, Luchian a parcurs pe velociped drumul dus si intors zilnic, dimineata si seara, din soseaua Kiseleff, unde locuia intr-o spatioasa vila, adjudecata cu un an inainte la o licitatie publica." Eu stiam ca Luchian a fost baiat sarac, dar el avea casa la sosea, ba chiar si velociped, adica sa fim seriosi,  rupeai gura targului, mai ales ca in Bucuresti aparusera in urma cu nici 30 de ani. Sunt oameni care nici in ziua de azi nu isi permit bicicleta si, vorba aia, se faceau si la Tohani. Parca biciclete faceau aia...

La adresa Otetari 2 astazi figureaza un Club Central de Sah – Bucuresti.  Asta e bine. Portarul de la Liceul Spiru Haret zicea ca “e ceva cu filmu”. Cine stie ce naiba a vazut si el. Ia sa vedem noi:

P.S. In Anuarul "Socec" al Romaniei-mari, vol. I apare ca locuind la aceasta adresa (1925) Generalul Artur Vaitoianu, la vremea aceea Ministrul Comunicatiilor.

CALEA VICTORIEI 5 – Casa Dissescu – Arhitecti Grigore Cerchez si Al. Clavel

Revenim la serialul nostru, pe Calea Victoriei. Dupa casa memoriala George Enescu ne mutam iarasi pe partea stanga, iar dupa „biserica lui Radu”, la numarul 196, este Casa Dissescu. Inaintea unui scurt istoric al casei sa vedem cine a fost acest Dissescu. Constantin Dissescu (1854 - 1932), om politic in Partidul National Liberal, de formatie jurist, absolvind cursurile Facultatii de Stiinte Juridice din Paris ( a facut si Istoria), doctorand in drept. A predat diverse discipline la Universitatea din Bucuresti sau cea din Iasi. In 1885 se retrage din Partidul National Liberal si trece la Conservatori, pentru ca in 1923 sa revina in randurile liberalilor. Este unul dintre cei care au participat la Constitutia lui Fintescu (1923). O mica bijuterie pe care o detin - manualul de sedinte, constitutia din 1923 cu autograf Fintescu. Ca functii politice le-a detinut pe cele de deputat sau s-a aflat la conducerea unor ministere, fireste, si cel al justitiei. (poza din celebrul CD al lui Emanuel Badescu, despre care tot pomenim, Radu si cu mine) Casa a fost construita in doua etape - prima etapa in 1860, corpul de pe Calea Victorie, iar apoi, a doaua etapa, i-a fost adaugat si corpul de pe starada Manu (fosta Strada Lemnea). La 1892 casa apare in proprietatea Mariei Lupu Bogdan. Actul mentioneaza ca aceasta isi repara „casele cu doua caturi din fata”. Dupa ca ve achizitiona imobilul, Dissesu ii solicita pe Grigore Cerchez si Alexandru Clavel sa transforme cladirea fara a modifica structura cladirii. Elementele decorative adaugate fac din acest imobil unul reprezentativ pentru stilul neoromanesc. Logia de pe strada Manu este asemanatoare celei de pe Calea Victoriei numai ca in partea superioara este marginita doar de trei arcade. Intrarea boltita se afla pe strada Manu, strada pe care se afla si fatada cu curte interioara si terasa belvedere la nivelul etajului 1. Dupa moartea lui Constantin Dissescu, 1932, casa va gazdui Institutul de Cultură Italiană (1933 – 1949), apoi institutul Romano – Rus pana in 1956 (cu mentiunea ca in 1955 a fost inclusa pe lista monumentelor istorice), Cămin (!) al Institutului Politehnic, Direcţia Stufului din Ministerul Industriei Chimice. Datorită diverselor schimbări funcţionale, clădirea a suferit o serie de modificări şi amenajări, o parte din ele alterând monumentul. Din 1967 aici este amenajat Institutul de Istorie a Artei “George Oprescu” (dupa numele celui care a pus bazele acestui insitut incepand cu biblioteca sa impresionanta precum si cu o bogata colectie de piese de mobilier si tablouri) institut care functioneaza si astazi. Iata si cateva detalii de la ferestre, sau un ornament de la balconul dinspre Calea Victoriei.