Calea Victoriei - capitolul 12. ACADEMIA ROMANA

Dupa lupte seculare care au durat 2-3 luni am decis ca e momentul sa pun un nou episod cu Calea Victoriei, serial ce sa-npotmolit la mine, mai exact eu in curtea Academiei. Am tot asteptat sa imi pice ceva, o informatie cu care sa va dau pe spate. Ei bine, raspunsul il stiti, nu a picat asa ceva, in schimb s-a produs scindarea Academiei Catavencu. Unii au ramas academicieni iar altii au decis ca ei sunt din lumea cellor care nu cuVantu. Gura lumii spune ca e mai bine asa pentru noi, cititorii. Eu zic ca ar trebui sa se lungeasca si ziua (nu de lucru) precum si programul de somn.

Pun pariu ca toata lumea stie amanunte tip mizilic – gen cand a luat fiinta Societatea Literara (apoi Academica) Romana, care au fost membrii fondatori si asa mai departe. De fapt pun pariu ca se cunoate si ceea ce am sa scriu eu aici, numai pozele sunt ceva mai interesante, avand in vedere ca trebuie sa le faci din spate sau, printer gratii, din fata. Pentru ca Academia Romana nu vad de ce ar fi mai putin importanta decat Pentagon, Buckingham Palace, Louvre, Piata Tien An Men sau pestera in care cica se ascunde Ben Laden.

Are dreptate Andrei Pippidi cand critica acest sistem cu bariere.

Apropo de domnul Pipidi. Domnia sa sustine ca pe langa o casa Stefan Bellu (fosta Editura a Academiei) demolata de fostul “rejim” in 1964 acolo mai este o casa Cesianu. Cesienii erau o familie instarita a vremurilor apuse care au auvut ceva mai multe case decat Nastase Hadrian. A carui vreme se pare ca a apus. Casele Cesienilor erau in numar de 5. De una s-a ocupat Radu, in unul dintre primele episoade ale acestei serii. De alta urmeaza sa se ocupe tot el, o alta se pare ca a fost in curtea Academiei (a 4-a si a 5-a imi scapa acum).

Cineva, la finalul unui articol al domnului Pippidi, intr-un comentariu, spune ca nu era casa Cesianu ci Cantacuzino. Se pare ca e o umbra de adevar, avand in vedere ca terenul de langa Academie, cel pe care se gaseste azi casa Hristu, apartinea candva Canatcuzinilor. Si atunci ca si astazi – trebuia sa faci cadastrul ca sa vezi al cui este terenul. Inclin sa ii dau dreptate domnului Pippidi (am ajuns eu sa-l girez pe domnul Pippidi...) pentru ca am citit cateva randuri ale lui Mateiu care, intr-un jurnal, spunea ca:

Mă abat prin pasagiul Vilacrosse, intru la Cecil, cer o pereche de ghetre. Neglijentă cusătură; nicăieri nu mai găsesc lucruri perfecte, precum cele dinainte de război. Se fabrică în grabă pentru vulg – bucureştenii trec azi binişor de 500.000, mai toţi mahalagii sau amploaiaţi pişicheri. Mă frec de ei până la Cercul Militar: je bois le calice jusqu'à la lie. --- Intru la Capşa, răsfoiesc gazetele: Titulescu pleacă la Paris pentru discuţii cu Laval. Ia trenul într-acolo şi preşedintele Beneş al Cehoslovaciei. Franţa leagă şi dezleagă; ea va dicta paşii Europei în următorii cincizeci de ani – ţine continentul la respect prin formidabila cavalerie blindată a celor 3000 de chars Renault, noul model Somua, cu tun de calibrul 47. În ce-l priveşte pe Titulescu – nu avansez deloc în contactarea lui. Pleacă mereu prin străinătăţi, ahtiat să-şi procure tone de mobilă veche; asta îi e patima, nu diplomaţia. Mă întreb cum de e omul zilei, cela sent le rance. Un parvenit găunos. --- Parvenitismul e blestemul României, doar parveniţi în politica ei. Azi juvetele ebenist, ieri Take, feciorul lui nea Ghiţă-Şapte Pantaloni; mi-aduc aminte cu greaţă de el – cum a putut pătrunde în selectul club conservator un individ de aşa sorginte? nu e de mirare că mon gaga père îi făcea campanie la votul din 1908. Iar acum ocupă scena progenitura boiernaşului din Tituleşti! Nu mai există politicieni de fineţea şi eleganţa Conului Alecu Marghiloman. Orice învârtit de talia unui Costea Bratu din Fundulea poate conduce România.

Fireste, asta nu are nicio legatura cu subiectul nostru, dar mie mi-a placut. Cat de actual. Ar fi fost si mai bine daca si azi eram tot pe la 500 000. Deci:

28 martie. Vremea bună mă îndeamnă iarăşi la plimbare. Iau în sus strada marchizului de Flers, atent să nu-mi stropesc pantalonii. Port o combinaţie primăvăratică din măsliniu deschis şi gălbuiul mâţişorului de salcie; de la bombeul fin al pantofului la borul subţire al pălăriei sibiene, reuşesc un ton desăvârşit. --- Merg pe jos până la Casa Cesianu, în care se adăposteşte Societatea Academică. De pe la Atheneu mă urmăreşte un roquet cu privirea aţintită asupra ghetrelor mele. Lătrătorul se apropie tot mai mult, vrea să mă apuce de gleznă. Întorc mereu capul, ridic bastonul, încerc să-l ţin la distanţă. N-aş risca să-l lovesc, ar putea sări bucăţele din încrustăturile lemnului. Asta m-ar mâhni peste măsură, nu mai găseşti sidef în Bucureşti. Sunt nevoit să mă refugiez la Nestor pentru a-mi pierde urma.

Clar, nu?

Inchei parafrazandu-l pe Adrian – imaginile vorbesc de la sine (asa e in mod ideal, la mine si imaginile sunt vai de ele). Nu e nimic, in timp cine o sa isi aminteasca? Important e sa iasa la numar.

Mi se lăuda, în motivaţiune, talentul; nu am talent domnilor, îmi vine să le strig, inteligenţă da, am, mai multă decât juriul dumneavoastră luat in corpore. Şi asta voiesc eu a proba – inteligenţa, nu talentul. Talentul îndobitoceşte.

Ultimele insemnari ale lui Mateiu Caragiale insotite de un inedit epistolar precum si indexul fiintelor, lucrurilor si intâmplărilor – in prezentarea lui Ion Iovan, Ed. Curtea Veche, 2008

Nu vreau sa traversam fara sa spun ca in curtea Academiei, ascunsa astazi de betoane, sticla si fite, se afla inca sediul Bibliotecii Academiei Romane, cel gandit de arhitectul Duiliu Marcu, cladire inaugurata la 1937. Pe site-ul oficial al bibliotecii nu se spune asta. Sau poate mi-a scapat mie la capitolul ISTORIC. O cladire incredibila, special gandita pentru ceea ce a fost si mai este.

PS - Trebuie neaparat sa fac o precizare: eu nu am stiut ca volumul cu insemnarile lui Mateiu Caragiale este o farsa. Recunosc. Radu, care citeste critica literara, mi-a atras atentia. Multumesc. Pun aici un citat pe care mi l-a trimis: Cei care nu ştiu ar putea crede că au în faţă un volum de istorie literară, dar asta e o farsă pusă la cale de autor. Ceea ce nu înseamnă că el, volumul, nu musteşte de informaţie istorică şi literară, transcrisă însă de Iovan prin ochii şi gândul marelui său „colaborator“, autorul Crailor de Curtea-Veche... Cartea este o excelentă combinaţie de fapte reale bine documentate şi imaginaţie, o fermecătoare pastişă a stilului „matein“ şi o mostră de roman postmodernist. (Horia Gârbea) Sper ca acel BINE DOCUMENTATE sa acopere si partea care ma intereseaza pe mine.