Banca Chrissoveloni- arhitecţi GM Cantacuzino şi August Schmiedigen

În continuarea periplului prin cartierul bancar din Centrul Vechi am ajuns la palatul Băncii Chrissoveloni, aflat între străzile Lipscani şi Stavropoleos.

Inceputurile bancii sunt legate de Galaţi, de anul 1848 si de Zani Chrissoveloni, descendent al unei familii greceşti atestate de prin secolul XV-XVI. Banca propriu-zisa a fost fondata in 1920 de urmasii acestuia. Clădirea prezentată azi a fost construită între 1923 şi 1928 (inaugurare aprilie 1928). George Matei Cantacuzino si August Schmiedigen au fost arhitecţii. Cel de-al doilea a mai avut cel puţin o contribuţie importantă în Bucureşti: mozaicurile fântânii de la intrarea în Parcul Carol.

Specialiştii spun ca stilul folosit este cel al Renaşterii Italiene. Un palazzo florentin, cu influenţe din Andrea Palladio.

Iată mai jos intrarea dinspre Lipscani. În dantelaria de piatră din jurul uşii Raiden şi Ştefan au pozat lei şi păuni.

Intrarea 'din spate', pe strada Stavropoleos: 2 încercări de panorame, mai întâi faţada Stavropoleos, apoi Lipscani: Un ornament asemănător cu un altul aflat pe clădirea Universităţii (o zeiţă, probabil, având pe creştet un sfinx manierist- după cum ne-a lămurit atunci armyuser): În fine, ornamentele de pe balcon, splendide. Păuni (pavo crisatus), parcă şi o acvilă?? (aquila chrysaetos). Clădirea a fost restaurată în vremurile lui Emil Constantinescu de către Gabriel Tureanu şi Constadin Rulea.

Despre interioarele băncii, precum şi despre GM Cantacuzino a scris acum 1 an Radu Oltean. Şi dacă tot am reluat subiectul Chrissoveloni, voi reda câteva pasaje din articolul lui GM Cantacuzino 'Mitocanul ca factor al civilizaţiei româneşti?' apărut in Simetria, caiete de artă şi critică nr 2, 1940 (reprodus din GM Cantacuzino- Izvoare şi popasuri, Editura Eminescu 1977):

'Ce e un mitocan? El nu reprezintă o categorie socială, dar se găseşte abundent în toată societatea românească şi ia toate aspectele, exercită toate funcţiile, e omniscient şi veşnic prezent în treburile româneşti.[...] Mitocanul e îngâmfatul zeflemist şi sceptic, care rezolvă orice situaţie, orice problemă oricât de gravă cu un spirit vulgar. Mitocanul are o putere corosivă asuprea vieţii noastre intelectuale şi mai ales asupra vieţii noastre de stat. Mitocanul s-a născut supărat şi contra! Contra oricărei iniţiative generoase, contra instituţiilor existente, contra optimismului, contra eroismului. E patriotard cu toate că e antipatriotic, e amoral dar sever, e obraznic şi laş. Ceea ce face însă din mitocan vrăjmaşul numărul 1 al civilizaţiei româneşti e dorinţa lui de a vâna iluziile şi idealurile şi de a dărâma metodic speranţele, de a zădărnici optimismul, de a inocula în inimi curate şi mândre complexe de inferioritate, de a cultiva înjosirea şi de a încerca a menţine viaţa românească într-o ipostază de autoironizare, de denigrare şi de lipsă de încredere.[...]

Arhitecţii cari nu-şi pot permite luxul suprem: izolarea au fost însă într-o largă măsură victima mitocanului. Zăpăceala lipsei lui de intelectualitate, neaderenţa lui reală cu pământul, incapacitatea sa de a se încadra în sânul unei discipline a adus spre acest nihilism de forme şi exces de elemente în arhitectura capitalei. Informându-se numai la cinematograf după mese prea lungi şi zile goale, mitocanul ar dori să rezume în casa lui decorul tuturor dramelor pasionale, în care faţade din ţara bască au ferestre veneţiene sau faţade mexicane au elemente brâncoveneşti, pe când cupole romane acopera săli de baie şi catapetesme servesc drept bar pentru a servi cocktailuri. [...]

Tăvălit în beatitudinea vulgarităţii sale, el nu-şi dă seama că vremurile se schimbă şi lucrează pe nesimţite dar metodic în contra lui. Faţă de gravitatea vieţii de astăzi el este menit pieirii. [...] Totuşi, mult după dispariţia mitocanului de pe scena actualităţii, ravagiile lăsate de dânsul se vor simţi'