vineri, 24 iulie 2009

Calea Victoriei 2 - Palatul Cantacuzino (arhitect Ion D. Berindey)

Si plecam iar… Ne asteapta atatea “vedete” ale Caii Victoriei. Iar noi, la randul nostrum, ne scarpinam pe degete de nerabdare. Ne aruncam pe subiect. Astazi urmeaza o casa de top nu numai de pe Pod dar si din tot Bucurestiul. Ajungem la Nabab la poarta, pe Calea Victoriei la numarul 141. Pana la el lasam in spate case cu povestea lor, pe care am spune-o daca ar fi sa o gasim undeva. O aripa ratacita a Politehnicii din Bucuresti despre care iti poate spune cine a facut chimie industriala. Casa apartinea familiei Balacenilor, dar nu a fost ridicata de ei. La 1856 va fi cumparata de diplomatul Iancu Balaceanu. Va locui aici impreuna cu sotia sa, baroana Maria Stefania du Mont de Beaufort, strabunica lui Constantin Balaceanu Stolnici. O alta, la numarul 147, nu isi dezvaluie povestea. Coscovita, cu gang ce duce in fundul curtii si cu sindicat Sanitas. E o mizerie in curte cum nu merita. Am intrat in curtea asta de zeci de ori, nu are importanta motivul. Inauntru… casa veche, intortocheate scari, glasvanduri si podele. Imi este greu sa pricep cum naiba vine pe dreapta 147 iar putin mai jos, peste drum, este 202. Din pacate destinul amandurora, atat 147 cat si 149, probabil ca este pecetluit, pentru ca nu apar in lista monumentelor istorice din Bucuresti, iar terenul golas din prelungirea lor catre spatele casei Filipescu-Cesianu nu face decat sa devina si mai interesante pentru inevstiorii imobiliari. Ascuns in carpe si cu cate-o coasta metalica iesind hada dintre panouri se inalta un bloc cladire de birouri, de nu le-ar mai ajunge, nici nu il aratam, si vedem un prim bloc cu aer mai vechi,pe partea dreapta a strazii. E bloc cu aer de chiabur, dar pe frunte scrie mandru CONSTRUCTIA MODERNA – locuinte facute de Creditul Minier in anii ‘20. Inca nu a vazut ce e sub cearceaf putin mai in spate. De ce dau aviz de constructie pentru asa ceva ce mutileaza zona? Vorbim aici de cea mai populara strada din Romania, de cea mai incarcata de farmec si istorie, iar unii isi bat joc de ea. Aici orice caramida ar trebui trecuta in lista patrimoniului. Vizavi ne-a lasat Radu, dupa Imobilul Banloc-Goodrich al lui Octav Doicescu si al lui Armyuser , dupa cele doua blocuri cum nu se mai fac azi. Doua case joase, si ai zice ca Podul Mogosoaiei continua la nivelul a maxim 2-3 etaje, Una bine ingrijita, recent coafata pe ici pe colo, cu moloz la intrare si caramizi in plus, se pregateste de ce-i mai bun. Cat o fi… Cealalta are stigmatul pe fata. E si mai retrasa, parca si la figurat. Lumea pare sa o ocoleasca, doar a fost insemnata. Acum atat se asteapta – bulina rosie izbavitoare si aducatoare de teren ras, ca tabula. Pe vremea tineretii mele si a bulinelor rosii, se dadeau spaga si cate 2 straturi de bidinea ca sa poti sa o pierzi prin vreun pod sau de tot. Acum ? De ce nu? De ce nu un P + 30 si ti-ai asigurat familia pe tot atatea generatii? Etajul si generatia. Casa frumoasa care asteapta sa moara. Si ce balustrada la balcon. Ce lucratura. Un nou bloc, adio olane joase. Bloc – casa – bloc si dupa tot acest sandvis se scurge in stanga strada Orlando, zisa pana deunazi Gina Patrichi, sau, altcandva demult, Putul de piatra. In capatul dinspre Lascar Catargiu a trait o perioada simpatica actrita. Nu ar fi singura strada care isi schimba numele dupa care sa revina la denumirea initiala sau chiar la alta. Traversam. Si IATA-L !! Palatul Nababului sau Casa cu Lei, cum i se mai zice. Nababul, cel despre care se spune ca avea avere fabuloasa, atat de mare ca a vrut sa poleiasca cu aur acoperisul. Legenda urbana zice, iar eu nu stau sa verific asa ceva, ca-mi place. Ba chiar se spune ca insusi voda i-a batut obrazul. Cinci ani l-a asteptat George Grigore Cantacuzino pe arhitectul Ion D. Berindey sa-i termine palatal in stil Ludovic al XIV-lea (1901 – 1903 constructia iar pana in 1906 decorarea). Decoratiunile apartin unor mari artisti ai vremii – picturi de GD Mirea, Costin Petrescu si Nicolae Vermont iar sculptor a fost Carol Stork. Mirea a lucrat si cu Mincu - casa Nicolae Petrascu iar operele sale se mai pot vedea in casa Lens –Vernescu sau casa Miclescu . Mobilele au fost facute la Paris de catre firme renumite – Mercier sau Krieger. Si vine seara cea mare – 29 ianuarie 1906, inaugurarea. A fost un “bal uluitor, fara precedent in tara” dupa cum nota (Maruca) Maria Cantacuzino (nascuta Rosetti Tescanu), nora Nababului, viitorea doamna Enescu, viitoare amorezata lulea de Nae Ionescu. Acum daca tot am pomenit de legende sa mai zicem ca Maruca Cantacuzino si Cella Delavrancea nu iertau pe nimeni, iertat sa-mi fie limbajul. Bune prietene, ambele foarte apropiate de Regina Maria. In 1913 GG Cantacuzino moare, palatul revine sotiei sale Ecaterina (nascuta Baleanu) iar apoi in posesia lui Mihai G Cantacuzino, fiul lor, sotul Marucai. Acesta moare si el, intr-un accident de masina, iar Palatul ramane Marucai si, mai apoi, dupa ce se recasatoreste, lui George Enescu. Se spune ca nu au stat in palatal de la sosea ci in casa din spate, acum casa memoriala George Enescu, de care ne vom ocupa in mod separat. De doua ori in acest palat si-a avut sediul Presedintia Consiliului de Ministri, in doua situatii speciale, iar in 1913 tot aici se semneaza Pacea de la Bucuresti, dupa primul razboi Balcanic, avandu-l pe Titu Maiorescu in functia de Presedinte al Consiliului de Ministri. Odata cu instaurarea regimului comunist palatul va fi confiscat iar la 3 iunie 1947, Groza, in prezenta patriarhului Aleksei al Moscovei, va inaugura Institutul de Studii Romano-Sovietice. Din 1956 este muzeu (Muzeul George Enescu) si sediu al Uniunii Compozitorilor. Mai multe ce putem sa spunem? Imposibil sa nu te frapeze abundenta de decoratiuni, statui, statuete, simboluri, “mannekeni” si ingerasi, balustradele de piatra, balcoane de fier forjat, ferestre impunatoare, intrare strajuita de lei si “scoica” de la intrare, fier si sticla (plus inca una pe aripa din stanga, mai mica). Gardul de la intrare este si el un element decorativ distinct iar in 2 sau 3 locuri se poate vedea blazonul familiei Cantacuzino. Sticla felinarelor are mici semne ornamentale – dovedind o atentie deosebita pentru cele mai mici detalii. Iesim din curtea Nababului si pornim sa batem drumul Podului. Ne asteapta alte case, dar asta in episoade ce vor urma.

24 de comentarii:

alexandru mircea spunea...

Mi se pare sau ai trecut de Casa Dissescu fara a o mentiona?

radu spunea...

nu, casa dissescu nu a fost inca depasita. nici in episodul urmator nu ajungem la ea.

alexandru mircea spunea...

super, abia astept. (din pacate nu pot da o raita si eu pe victoriei ca sa vad cum stau lucrurile, fiind la 2000 km distanta).

Stefan spunea...

Dissescu dupa partea a treia a Caii Victoriei si dupa ce ma intorc eu din concediu. Ba chiar, daca ma gandesc bine, dupa partea a patra. Depinde de cum a gandit Radu planul. El e parintele serialului.

Raiden spunea...

Wow, dar vad ca deja ati "segmentat" premeditat Calea Victoriei. Macelarilor :D

La intersectia cu str. Frumoasa se ridica o enormitate. Ani de zile a zacut abandonat santierul si ma gandeam ca au renuntat la idee, dar NU! Fix pe timp de criza, constructia merge inainte.

Imobilul de locuinte masiv de pe str. Frumoasa, cel din anii '20, este absolut superb, dar nu are perspectiva. Nu poti sa-l prinzi nicicum in adevarata splendoare.

O mica rectificare: str. Putul de Piatra exista si astazi, iar str. Orlando e indreptatita sa se numeasca asa, dupa prim-ministrul Regatului Italiei, prieten al Romaniei.

Sugestie: Palatul Cantacuzino, desi foarte bine prezentat si intr-un mod inedit, consider ca merita un articol doar pentru el. Insiruirea de case ar putea fi ceva separat, dar e la latitudinea voastra cum va organizati :)

Stefan spunea...

Radu, ti-am zis eu ca se prinde Raiden ca nu se numea asa... :)) Glumeam. Nu stiu in ce carte, cred ca in Crutzescu, sau sa ma contrazica Radu, asa scrie, ca se numea Putul de Piatra. in ultima vreme am tot raspfit sau citit carti despre Bucuresti si sa stiti ca am intalnit o multime de neconcordante. Este o informatie pe care am luat-o ca atare si nu am stat sa o filtrez. Nici acum nu as sta sa verific astea. Nu e vorba de superficialitate dar am si spus ca, eu cel putin, nu am pretentia sa fiu nici original si nici sa vin cu chestii noi legate de aceasta strada. E clar totusi ca sunt chestii pe care daca le bagi pe google la cautare te duci direct pe Bucurestii noi si vechi. Sunt cateva siteuri, in general cele pe care le-am pus si noi in blog roll, din care daca aduni informatia eu cred ca iti faci o idee despre ce a reprezentat Bucurestiul si ce este acum.
In general de ce este pe Calea Victoriei este greu de prins in poza cu perspectiva. Mai ales in zona ingusta de la final (inceput).
Segmentarea cred ca trebuie facuta pentru ca altfel nu mai termini. Din punctul meu de vedere este bine sa incadrez fiecare "borna". Vor fi unele care e posibil sa fie de sine statator. De exemplu Dissescu. Asa vad acum.
Una peste alta se pare ca ti-a placut, multumim, iar noi luam si partile bune si criticile cu aceeasi inima deschisa, in fond avem acelasi obiectiv.

El Desdichado spunea...

Esti rau, Nae infirma zvonurile legate de Maruca, cica el practica isihasmul in perioada si sta pe marginea patului Marucai si o contempla...mistic.

Stefan spunea...

Mai, mai... si cu muza sprijinita pe prohab cum ramane? Tu nu esti malefic acum?
Eu nu am citit chestiile pe care le-am zis. Pe unele le-am auzit de la un profesor pe care l-am avut in anul 4, nu spun cine, dar puteti deduce - a fost seful arhivelor. Iar pe altele, in treacat, de la strabunica unui amic, o doamna de vita veche, care fusese prietana cu Cella Delavrancea.

Raiden spunea...

@ Stefan - nu am zis ca nu-mi place segmentarea. Din contra, imi place TOT articolul. Oricum nu poti povesti despre Calea Victoriei "pe scurt". Doar am sugerat tratarea separata a Palatului Cantacuzino :)

In cazul str. Putul de Piatra, posibil ca o parte din ea se se fi redenumit Orlando, iar o parte sa fi ramas cu vechiul nume. Zic si eu...

Stefan spunea...

Raiden, eu nu am zis ca nu iti place, dar am crezut ca ne tragi de maneca cu "segmentarea". Ceea ce nu mi se pare anormal. Prefer sa fiu criticat ca sa pot repara si invata decat sa fiu batut pe umar aiurea. De exemplu au fost niste discutii cu armyuser cand el a sesizat ceva, corect, ce eu nu vazusem. Consider ca din critica ai de invatat. Daca ai de gand sa ma critici te rog sa o faci fara rezerve. Acum sa nu imi zici "boule" sau asa :))

Raiden spunea...

@ Stefan - Nicio problema, imi place mult sa critic si sa fac observatii, asa ca sper sa imi oferiti ocazia cat mai des!!

Acum, nu cred ca par genul sa arunc cu invective imediat, desi sunt capabil de lucruri mult mai creative decat "boule!!" :D

Stefan spunea...

hahahahahahaha, mai creative... Nici pe departe nu pari genul, ase este.
Iar in ceea ce ma priveste sper sa dau ocazia, asa cum zici, des, sa fiu criticat. Critica ratiunii pure.

adela spunea...

Iti recomand cartile lui George Potra despre Bucuresti (casele de pe Calea Victoriei, partea spre Cismeaua Rosie, librariile si anticariatele) precum si o carte integral dedicata hanurilor bucurestene.

Stefan spunea...

Multumesc tare mult. Am avut ocazia sa citesc din Potra. Nu am cartile, recunosc, dar stiu despre ce este vorba. Daca mi le recomanzi ca sa imi completez cunostiintele, iti multumesc inca o data, iar daca mi le recomanzi pentru ca ai senzatia ca textul este prost iti promit ca maine ma apuc sa le citesc si refac textul.

Radu Razvan Stanciu spunea...

Și Orlando și Puțul de Piatră sunt foste Puțul de Piatră; așa spun datele de pe site-ul Primăriei, așa se vede și pe planul cadastral de la 1911. Astăzi ne poate părea ciudat, dar pe vremea aia nu era neobișnuit.
Constantin Bălăceanu-Stolnici nu e urmaș al lui Iancu Bălăceanu, care era de fapt văr primar cu bunicul său.

Stefan spunea...

Tot ce este posibil sa fie cum spui tu. Eu nu cunosc istoria familiilor, sunt convins ca e interesant de aflat, dar incercam sa facem altceva aici. Informatia am gasit-o in cartea lui Narcis Dorin Ion BUCURESTI IN CAUTAREA MICULUI PARIS. In general cam asa se plimba informatia, de la altul care a scris inainte, pentru ca sunt putini cei care in ziua de azi sa caute direct la izvor. Ca sa nu mai zic ca ar fi si aproape imposibil.
Multumim pentru precizari.

Anonim spunea...

Numai pentru motivul ca iti plac vechii Bucuresti si faci totul ca arati asta.

adela spunea...

Bine ar fi daca ai reusi sa citesti toate cartile despre Bucuresti aparute de-a lungul timpului, de la Papazoglu cu "Istoria fondarei orasului Bucuresci" si pina la Adrian Majuru si Narcis Dorin, trecind pe la Frederic Dame, Paul Morand, Bilciurescu, precum si pe cele de memorii si istorie orala in care se gasesc destule date despre orasul nostru pentru ca se vede clar ca iti plac Bucurestii vechi si te doare ce-au ajuns in zilele noastre.

Stefan spunea...

Papasoglu am citit, Bicliurescu am citit (Victor), Narcis Ion da, Dame este comandata de ... 1906 ore si nimic. Gionn si Potra in mare parte. Iti multumesc. Asa este, mai am mult de citi, dar nu prea am timp.

alexandru mircea spunea...

ar fi fain si un articol doar despre interiorul cladirii - ce ziceti?

Stefan spunea...

Ar fi, dar eu nu am fost in interior. Si nici nu stiu cand o sa ma duc.

Anonim spunea...

Ar fi interesant sa cunoastem de unde vine numele strazii Puțul de Piatră.

Stefan spunea...

NU am o explicatie foarte sigura, dar cum drumuri nu prea erau iar reperele si mai putine, probabil ca fiind pe acolo o fantana cu margini de piatra, trainic construita, o fi dat denumirea. Ceva de genul asta:

- Ia spune, Marito, unde ne vedem?
- Iaca, apai la 3 picioare in spatele putului de piatra. Si sa nu te impinga necuratul sa nu aduci galbenii, ca iti omor toate gainile.

diamaria spunea...

Sunt curioasă dacă marchiza de la intrarea principală este originală, de la construcţia palatului. Am văzut că un ochi de geam este crăpat, dar în rest s-a păstrat excepţional. Păcat doar că nu e curăţată.