luni, 22 martie 2010

O bancă de pe strada Lipscani...

... şi Stavropoleos. Precum banca Chrissoveloni, de care este lipita, şi aceasta are faţade pe ambele străzi. Primele două imagini de mai jos sunt făcute pe Lipscani, a treia pe Stavropoleos: Clădirea a fost construită între 1910 şi 1913, sau mai probabil cu vreo 30 de ani inainte, fiind iniţial sediul Băncii Berliner Gesellschaft, apoi al Băncii Generale a Ţării Rumâneşti. Numele arhitectului este o necunoscută pentru autorii pe care i-am consultat, dar asupra stilului aceştia cad de acord- neoclasic vienez. Desigur că atrag atenţia numeroasele statui. Nu mai puţin frumoase sunt coloanele (atât ionice, cât şi dorice şi corintice), uşile, balcoanele, vitraliile. Banca a fost renovată (Constadin Rulea, Octav Dimitriu) în anii 80. Este una dintre rarele clădiri prezentate aici în care am avut ocazia să intru, pe vremea când găzduia un magazin. Îmi amintesc cu plăcere holul central şi picturile murale. Petre Oprea, op. cit., ne spune ca autorul picturilor este probabil un român influenţat de şcoala academică germană. Picturile prezintă scene din mitologia greacă. (sfârşit) P.S. : vezi si Atunci & acum, si probabil nu numai.

11 comentarii:

ADRIAN spunea...

E o placuta cu indicarea restaurarii care spune ca respectiva cladire e realizata cam catre 1880, fara certitudini. Planul 1893 arata amprenta exacta si indica o constructie de aceeasi impotanta cu BNR ceea ce ma face sa cred ca acea placuta identifica in mod corect anii 1880 ca realizare. Stiu ca nu exista autorizatia.
Vedeti ca pe Rulea il chema Constandin nu Constantin. Un tip interesant dar usor ciudat. Cea mai tare lucrare a sa, pe langa Circul de Stat, unde n-a fost autor principal, este fosta Academie Stefan Gheorghiu. Una dintre cele mai interesante constructii din anii '70 dupa parerea mea

ADRIAN spunea...

Frumoase pozele! De obicei sunt greu de prins caci soarele e din fata. Cand ma uit la prima imagine si vad mazgalelile alea cu verde ma apuca amocul. Cat de retardati trebuie sa fie aia care umbla cu spray color dupa ei ca sa se semneze precum caiini pe la colturi ... ?

radu spunea...

la una dintre poze am reusit sa sterg graffitiul, la prima era mai greu. deformez realitatea in felul asta? discutabil.

va multumesc pentru corecturi. sunt trist insa ca nici macar un text de cateva randuri nu am reusit sa duc la bun sfarsit.

dan spunea...

Este o cladire minunata, podoaba a Lipscanilor si a Bucurestilor! ADRIAN stie ce spune, cladirea este dinainte de 1900, asa arata si imaginile vechi. Din fericire, dupa restaurare, fatada actuala pastreaza aproape toate ornamentele initiale. Pe la 1900, Banca Generala ocupa etajele si coltul parterului cu Str Stavropoleos ; restul parterului de pe Lipscani era inchiriat la diferite firme (magazine). Daca imi amintesc bine, pana in 1989, in cladire a functionat o casa de moda.
Felicitari!

Stefan spunea...

Cand eram mic una dintre haltele obligatorii pebntru cand ma duceam sa imi cumpar imbracaminte sau incaltaminte, era aceasta cladire. M-a fascinat mereu cupola holului de la intrare, sau ceea ce numeam noi intrarea principala. O alta cladire in care nu mai ai ce cauta, nu mai poti pune piciorul decat cu invitatie. La parter erau magazine de incaltaminte, pe sexe plus inca unul cu incaltaminte sportiva. La etaj era un magazin de blanuri. Nu am avut nici posibilitatea si nici curiozitatea sa ma duc in magazinul ala, iar scarile mi se pareau putin cam... "spooky" . Eram mic. Acum m-as duce la un magazin de blanuri. Sa ii falimentez cumva, 'tu-le muma-n...
La renovarea cladirii a participat si tatal unui amic de-al meu, este trecut pe placuta aia. Ranghet este numele, nu mai stiu prenumele si nici nu stiu daca sunt rude cu acel celebru (cam de trista amintire) Ranghet Josef.

ADRIAN spunea...

Nu e cazul pentru astfel de tristeti! Eu doar am adaugat ce stiam si eu n-am facut corecturi (in general si incerc sa ma feresc de folosirea acestui cuvant) ... Daca as numara cate greseli am facut eu pana acum si cate voi mai face de acum incolo ...
Cladirea e intr-adevar foarte frumoasa iar o iamgine face cat o mie de cuvinte. Astept urmatoarele "greseli" :))
Cele bune, A

ionut spunea...

eu am fotografiat grupul statuar de pe acoperisul bancii de la balconul ultimului etaj al hotelului Rembrandt, aflat peste drum:

http://www.flickr.com/photos/7537146@N06/3349237569/in/set-72157603920135674/

Stefan spunea...

Ii stiu, i-am si fotografiat, dar de la un alt nivel. Excelente pozele. M-am speriat prima data cand am aruncat privirea pe aia cu Anastasia. Am si eu o poza, facuta tot de la un alt nivel, din strada, o imagine buna pentru ca surprind placuta cu hotel Grivita, ala de jos in poza ta cu A, dar si Ibis - Accor. Pacat de hotelul ala. Pacat de multe...

Stefan spunea...

@Ionut
Trebuie sa fac precizarea, pentru ca nu se prea intelege din lectura, m-am speriat cand am vazut imaginea cu A crezand ca nu e geam, ca e in aer liber, deci periculos.

Branxu spunea...

@Stefan

Pe vremuri porecla ii era "Palatul pantofilor" pentru ca în holul central aveai cele 4 "raioane" :) copii, bărbaţi, femei şi sport iar pe coltul cu Smârdan erau pantofii "de lux". Eu am urcat scara, dar din păcate, sus în afara de un mic magazin de blănuri erau birourile, nevizitabile, ale nu ştiu cărei cooperative. Clădirea arata impecabil, cu parfum şi savoare de epoca, la începutul anilor 90, dar am impresia ca amenajările "corporatiste" ale BCR i-au venit de hac.

mihaela spunea...

Daca tot l-ati citat pe Petre Oprea, in volumul Sculpturi decorative pe cladiri bucurestene exista o prezentare mai in detaliu a cladirii si sculpturilor. Felicitari pentru ce faceti.