CALEA VICTORIEI
Incepem astazi, prin acest intro, cum l-a numit Radu, un serial mai lung, cunoscut. Multi l-au vazut. S-au facut sequel-uri si s-au schimbat distributii. Personajele principale au imbatranit iar altele si-au facut aparitia. Nu vom schimba nimic din ce s-a facut pana acum. Nici macar nu vrem sa avem pretentia sa fi originali. Vom porni de la inceput, asa cum este el astazi si vom merge in sens invers. Incepem serialul cu Calea Victoriei. Vor urma poze si povesti, asa cum reusim si cum le vedem noi. Dorinta noastra este sa le adunam la un loc pe toate. Ce as putea sa spun despre Calea Victoriei ca sa vina cineva si sa citeasca cu interes? Ca a pornit de pe domeniile Balacenilor de prin zona Palatului Postelor (azi Muzeul National de Istorie)? Ca Brancoveanu a dorit sa aibe legatura intre curtea domeasca de la Bucuresti si mosia atat de draga lui de la Mogosoaia? Ca primul pavaj a fost facut cu busteni capatand astfel si numele si aspectul de POD, numele devenind Podul Mogosoaiei? Hanurile, postele si pravaliile secolelor 17 si 18 au anuntat explozia de viata ce va urma – magazine, case boieresti, hoteluri, high life, cafenele, birje, dame, trasuri, domni, birjari, gazete, baieti de pravalie, furnicar, felinare dar si pavaj de piatra si schimbarea numelui dupa razboiul de la 1877-1878 cand armata romana intra in capitala – Calea Victoriei. Ei bine, nu o sa vorbesc despre asta acum. Nu asta o sa gasiti aici. Cum spunea cineva astea
le gasim si pe Google. O sa va spun ce cred eu despre Calea Victoriei, cum mi-a ramas mie in minte, cum am vazut-o. Pentru mine inseamna zilele in care ma duceam la bunica mea, la Podul Mihai Voda, inseamna zilele in care trebuia sa ma duc cu mama sa imi cumpar pantofi sau alte alea de trebuinta si imbracat.. Unde te puteai duce sa iti iei pantofi? Oprea 84-ul la Universitate si de acolo intrai la Romarta. Nu gaseai. Te duceai pe lanaga Hotelul Bulevard, la parter era alimentara si, chiar daca te uitai dupa pantofi, poate gaseai si „adidasi”. Asa era atunci. Ieseai si nu mai aveai mult pana la acea Mecca a cumparaturilor –
Magazinul Victoria, 50 de magazine in unul singur. Imi aduc aminte de uriasul panou de pe peretele coscovit ce facea colt cu cladirea Militiei Capitalei, cu textul asta care a nascut zicala plina de umor negru
Salamul Victoria, un salam in 50 de magazine – desi sa stiti ca nu era asa. Salamul Victoria de pe vremea mea era bun si nu s-a mai gasit de prin 1982. Nu te puteai duce la Victoria fara sa intri in pasajul Bijuteria, cum ii zicea atunci. Plin de mici mestesugari si mandatari, ce mai ramasese din ei, dar cel mai important era ca gaseai sirop rece, celebrul sirop cu sifon, si covrigi. Asa ca traversam de la Bulevard si trecem pe sub coloanele celebrei banci de comert exterior Frankfurt, sau cam asa ceva, care nu era niciodata deschisa. De fapt parea ca nu era nimeni acolo. Cine avea timp sa stea? Sau curajul... Daca primeai ceva mai mult decat covrigi nici nu mai intrai in pasaj, te duceai putin mai in fata si intrai la cofetarie. Ooo... ce placere. Ce racoare. Ce frumoasa era asteptarea prajiturii si ce pereti ciudati in cofetarie. Nu semana deloc cu cofetaria de la mine, din Drumul Taberei. In functie de ce mancai se putea intampla ca dupa cofetarie sa te duci imediat la farmacie. Mirosul ala de medicamente si bromocet imi persista si acum in minte. Nu avea nume, dar avea numar farmacia. Nu il mai stiu, dar stiu ca aveau in vitrina niste sticle ciudate, cu capace mari si cu etichete din alte timpuri. Si apoi te inghitea magazinul, cu intrarea aia a lui rosie si cascata catre strada. Scari rulante, trepte de marmura tocita, lift urat, cu liftiere, urate si ele, si plictisite. Si incepea goana. Eu muream de oboseala si asteptam sa se termine. Mama saraca nu putea sa se mai planga. Nu stia ce e mai greu – sa gasesti ce au nevoie copiii sau sa strangi banii pentru asa ceva. Iar noi aveam mereu nevoie de cate ceva. Ma jos de magazin nu prea mergeam. Poate doar cand mai intram la muzeu. Magazinul de mobila de la blocul cu coloane nu ma interesa. Cam asta a fost Calea Victoriei pentru mine o buna bucata de vreme. Incepea la Romarta si se termina pe treptele muzeului de istorie. Nu ma interesa portiunea de la ministerul Industriilor si pana la Palat, in fata Palatului era mai bine sa nu fi vazut, pe la Palatul Telefoanelor nu aveam ce face iar de portiunea cu Academia, casa Vernescu-Lens, Casa Ghica Gradisteanu si altele, nici nu auzisem. Totul a inceput sa apara odata ce am inceput liceul in centru. Dupa 1989 am avut motiv sa ne ducem si mai sus de Athenee Palace (
unde mie mult imi place, cum zicea bucuresteanul, desi nu intrase nimeni acolo, cel putin dintre cei pe care ii cunosteam eu. Iar ca sa si ai de ce sa iti placa, prin 1987 sau 1988 se daduse decret ca unitatile de alimentatie publica in regim de restaurant sa nu mai aiba perdele, pentru ca nu era nimic de ascuns. Asa ca puteai sa vezi inauntru daca iti place sau nu. Se intampla sa mai astepti in autobuz la semafor si sa vezi oameni stand la masa. Nu imi dadeam seama cine era mai jenat – ala cu castronul in fata, dupa vitrina, sau ala care se intreba ce o fi in castron, in fata vitrinei). Si cum mai sus de Athenee Palace era casa de comenzi si cofetaria, la care mi-am bagat si eu cuponul primit de la stat, fireste ca acolo a fost prima halta. Liceu, facultate... si ne-am mutat si noi dupa cum s-a extins comertul sau dupa cum te purtau pasii. Cred ca am vazut tot ce era de vazut. A urmat perioada in care am lucrat vreo 2 ani la Biblioteca Academiei si zi de zi eram pe Calea Victoriei. Incet, incet au renovat Capsa, Palatul Telefoanelor, Romarta s-a facut Benetton iar Benetton BRD. Bancile au invadat si totul a culminat cu mizeria aia de sticla dintre Magazinul Victoria, (re)devenit Galeriile Lafayette, si cladirea CEC, in care nu mai ai voie sa intri. Sediul Politiei capitalei a ars la mineriada, nu complet, atat cat sa se faca un altul mai trainic si mai frumos. Casa de moda Venus, a celebrei mămăici a modei bucurestene, Zina Dumitrecu, a schimbat colectiile si usa de la intrare, Macca-Villacrosse nu mai e
bijuterie dar arata mai bine. Intre timp au astupat gaurile de pe fata Palatului Regal, au refacut BCU, ba chiar l-au extins. iar acum, pe unde intra Cioran la biblioteca si se uita cu tafna in piata la palatul regelui, acum iti poti lua un ceas elevetian. Iti poti lua adica ai de unde. Muzica si Humanitas - Libraria din fundul Curtii, au fost alte doua puncte de reper. Iar apoi celebra Terasa Anda. Muzica nu mai e iar pe unde faceau pipi clientii terasei Anda acum parcheaza limuzine de lux la hotelul cel nou infrumusetat cu fatada de odinioara a Teatrului National (un omagiu). Nu mai e magazinul de stofe de laga „Tanase” dar e trotuarul mai curat. Nu mai poti sa treci fluierand de la Palatul Telefoanelor spre pasajul Victoria fara sa te calce masina, in schimb o vreme puteai sa mananci tort Rocher la cofetaria Continental fara sa ii faci cu ochiul cofetaresei pentru asta. Athenee Palace are perdele dar si un nume nou, si ce nume. Vizavi nu mai e magazinul de Auto Moto Velo Sport, dar e (tot) o banca.. Palatul Ghika Gradisteanu e mai frumos ca niciodata, dar seful palatului nu iti mai da voie sa faci poze. Cel putin asa zice un domn tigan care sta la poarta, iar inauntru fiinteaza o societate de prietenie romano-chineza (!). Si pentru cateva instantanee cu Casa Manu trebuie sa ai voce putenica si nervii tari, dar nu este nimic, poti sa pozezi Vernescu-Lens de pe trotuarul de vizavi. Mai sus se schimba lucrurile. Vorba cantecului ilegalist „ce-a fost un vis azi nu mai este vis”, la Dissescu la gard poti sa stai oricat pana vine autobuzul. Poze mai putin, caci lipsa locurilor de parcare trebuie rezolvata cu orice pret si cu intelegere, intelegerea trebuie sa fie de o singura parte, iar poze cu Loganuri albastre gasesti la Dacia pe site. De aici in jos, sau in sus, ar zice Radu, poti sa pozezi cum vrei tu pana la intersectie. Palatul Cantacuzino te asteapta, talent sa ai. Paznicii te-ar repezi numai ca sa ramana in forma, dar nu gasesc (inca) motiv. Cateva blocuri mai raman pe dreapta spre Guvern si iti iei adio de la Calea Victoriei cu casa Filipescu. Sau de la casa Filipescu, la cum arata. Noi nu o sa ne luam adio cu ea, sa speram ca nici de la ea. Cu aceasta casa pornim. PS - Pozele sunt de pe site-ul primariei mari. Multumiri.
Am spus intr-un comentariu ca am descoperit in Cotroceni case in oglinda. Umblam sa gasesc chestii mici si interesante, ornamente, decoruri, placute, placi comemorative, numere de casa, etc. Am gasit un element decorativ pe care il tot vazusem la casele din zona si am zis sa ii fac o poza, desi nu e cine stie ce – un motiv vegetal. In plus mi se parea si casa cat de cat interesanta. Am facut poza si am intors privirea in dreapta, unde aparuse o casa de dupa pomi si o umbrela. Acelasi element decorativ, cam in acelasi loc. Ba chiar si profunzimea casei mi s-a parut asemanatoare. 
Am pozat si acoperisul si lucarnele turnuletului ce imparte casa, pe fiecare adica, pe cele 2 strazi. Identice si ele. 
Pozele luate de pe intrarea Costache Negri sunt mai bune, pe acolo fiind si intrarile in curtea fiecareia si nu sunt pomi care sa mascheze. Abia aici am realizat chestia ca sunt, sau mai bine spus au fost, identice. 
Una este mai veche, cu pereti coscoviti, mai nobila, cu patina. Cealalta este vopsita si cu face lift-ul unui butic de cartier. Nici nu se mai vrea altceva. Sa ma ierte locatarii si proprietarii, dar la culoarea lila pe care i-au aplicat-o nici nu putea sa semene cu altceva. Culoarea aia am ameliorat-o eu putin. 
Este bine ca s-au gandit sa o renoveze dar daca tot au bagat niste bani poate ar fi trebuit sa aibe mai mult gust si grija fata de aspectul general al cartierului. Nu ar fi stricat sa existe niste reglementari in acest sens iar daca exista sa fie aplicate. Nici macar retroactiv nu ar strica. Vizavi de aceste doua case este un cabinet medical mulat pe o casa veche pe care au fatuit-o de toata jena – peretii portocalii, stucaturile si ornamentele albe iar lemnaria vizibila a acoperisului cu maro. Ce-i drept este curat. Dintre cele doua preferata mea este Ecaterine. 
.jpg)
