Calea Victoriei- capitolul XI: Biserica Sfântul Nicolae Tabacu

Traversăm din nou, şi după casa Grădişteanu Ghica dăm un loc unde au existat două cladiri, dar asta acum vreo 100 de ani. Ulterior, la data scrierii cărţii "Podul Mogoşoaiei'', 1943, acolo era un teren viran pe care se cultivau roşii şi cartofi. Acum- un parc, porumbei, două statui. Ion Ghica priveşte spre casa Ghica iar Nichita Hristea Stănescu, spre casa Hristu. Mai departe, Biserica Sfântul Nicolae Tabacu. Prima biserică pe acest loc ar fi fost construită, din lemn, în secolul 17. Biserica a fost refacută în 1710, probabil de către jupânul Dima Tabacul, care i-a pus şi hramul Sfântului Nicolae. Preotul Cozma a fost unul dintre primii care au slujit acolo, iar biserica, precum şi zona din jur i-au purtat o vreme numele. Pisania ne pomeneşte de un Dima Tabacul (altul?) şi la anul 1776, care împreuna cu Draghici Tabacul şi cu preotul Dumitrache se îngrijeau de biserică. Construcţia de zid datează din 1864, din vremea preotului Ştefan Popescu. Mai târziu, printre preoţii care au slujit aici au fost Gala Galaction si Tit Simedrea. Deşi nouă, a suferit consolidări şi refaceri numeroase în primii ani. Pe flickr am găsit o poză (încarcată de userul care semnează Bucurestii vechi) din 1930. În 1940, la cutremur, turla cea mare a căzut si căzută a rămas. În interior însa s-a pastrat cupola corespunzatoare. Reparaţiile ulterioare au fost conduse de arhitectul Adrian Gabrielescu (care, deşi bucureştean, a lucrat mai mult în Basarabia).

Pictura interioară a fost făcută de Anton Serafim şi unul dintre fiii lui, Petru, în 1900. Cu Anton Serafim, grec din Varna (evident şi extrem de previzibil, nu putem să nu ne intrebăm ce căuta grecul în Bulgaria) după cum ne spune Tudor Octavian (în Ziarul Financiar, 8 aprilie 2003) ne-am întâlnit şi la Biserica Sfântul Vasile cel Mare. A avut 3 fii, toţi pictori: doi de biserici, iar al treilea, Dimitrie, un elev al lui Tattarescu. Pictura a fost refăcută, ultima dată în urmă cu câţiva ani, de către Florin Zelenca. Pictura actuală pare a fi într-adevăr mâna mai multor artişti, stilul este mai curând occidental decât în tradiţia bizantină. Dacă e sa discut strict pe partea artistica, pot spune că cel mai mult mi-a plăcut icoana infătişând întâlnirea de la Emaus, în absida dinspre sud. Asemănătoare poate cu aceeaşi scenă in viziunea lui Rembrandt.

După cum, dintre vitralii mi-a atras atenţia cel infăţişându-l pe Sfantul Ilie, reprezentat, cred, mai puţin canonic. Mi-a adus aminte pe undeva de Gustave Moreau si Odilon Redon.

Adaug imagini luate de pe situl crestinortodox.ro, nu apar însă vitraliul si absida pomenite de mine. (update) Si o poza primita de la Raiden. Vedere aeriana, se observa mai bine locul unde a fost turla mare. Fiind seara de Craciun, incheiem urând cititorilor noştri la mulţi ani şi multă sănătate!