joi, 10 decembrie 2009

Casa Pompilu Eliade- arhitect Henry Susskind

O casă aflată probabil la finalul vieţii. O găsiţi pe Splai, lângă Podul Hasdeu. Am remarcat-o de multa vreme, de când troleibuzul 91 întorcea acolo. Un aspect mai puţin obişnuit, de castel. Construcţia se pare că ar data din 1907. Iat-o mai întâi într-o poză făcută acum 4 ani. Despre arhitectul cu nume amintind de un autor de best-seller nu am putut afla decât că a mai construit ceva case prin Bucureşti, posibil sa nu mai existe nici una. Despre Pomipliu Eliade, criticul literar mort la puţina vreme dupa ridicarea clădirii aflăm mai multe amănunte de la Andrei Pippidi. Articolul e scris acum 4 ani, când casa tocmai fusese vândută. Mă întreb dacă locatarii de azi sunt cei care au cumpărat casa atunci, mă cam îndoiesc. Sau or fi luat-o pe 2 lei şi atunci se explică oarecum degradarea accentuată din ultimii ani. Într-o discuţie pe yahoo groups, Silvia Colfescu spunea că B P Hasdeu, prieten cu Pompiliu Eliade a făcut câteva sugestii privind planurile casei (un hol octogonal, probabil corespunzând turnului). O oarecare asemănare cu Castelul Iuliei Hasdeu exista. Imaginile cu detalii parcă accentuează sordidul. Şi încă n-am pozat rufele puse la uscat şi geamurile sparte. La sfarşit, o imagine de arhiva, de pe CD-ul adesea citat. Gardul e acelaşi. P.S. Augustin Ioan, Dilema, nr 318 Există o casă în maniera Vilei Rotonda a lui Palladio, dar mult mai recentă, care pare părăsită, la intersecţia Splaiului Independenţei cu Podul Hasdeu. Pare părăsită acum, sau locuită, poate, de fantomele unor bătrîni. E într-o stare complet derelictă, dar tocmai stranietatea arhitecturii ei mă impresionează. O văd zilnic în drum spre casă. Este, cred, cea mai atipică locuinţă din Bucureşti, cea mai de neîncadrat stilistic şi, totodată, foarte elegantă în tipologia ei. Dacă e să aleg o singură casă din Bucureştiul vechi pentru a fi cu orice chip păstrată şi pusă în valoare, pe ea aş alege-o.

20 de comentarii:

radu spunea...

astept de asta vara sa pozez casa asta. copaci multi in jur, nici acuma nu se vede mare lucru.

Stefan spunea...

Eu nu am vazut-o nicioadata. Probabil din cauza copacilor.

Paul spunea...

Susskind a construit destule case si edificii publice, inclusiv Casinoul si Hotelul Palace din Sinaia.

Raiden spunea...

Mare pacat de casa asta. E clar ca se va narui sau va fi demolata. Este foarte speciala.

Beren spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
Cornel spunea...

trec în fiecare dimineaţă pe lîngă casa asta şi îmi pare din ce în ce mai rău de ea.
În ea par a locui ilegal oameni. Ferestrele sînt sparte şi căptuşite cu haine, în casa s-au instalat nişte bîrne de susţinere de lemn, semn că n-o mai duce mult în ritmul ăsta.

George spunea...

din cate stiam sunt niste boschetari, care n-au niciun drept de a locuri.
ma intreb a cui o fi casa si cum de nu se ocupa de ea.

Marius spunea...

E o casa foarte interesanta ca stil. Pacat ca e lasata in degradare. Sa ne asteptam la un colos de beton si sticla in locul ei ? Probabil ...

Jerome LeBanner spunea...

Si ca sa completam zona sordida, trebuie sa amintim si de Institutul Cantacuzino. Sordid si la exterior, si la interior, nu va doresc sa ajungeti acolo vreodata. intrarea dinspre hasdeu mi-a atras atentia fiindca adresa este omonima cu adresa casei parintesti din ploiesti.

radu spunea...

beren, am trimis un mail la adresa din profilul de pe blogger.
cornel, raiden- din pacate cred ca aveti dreptate cu prognosticul
george- good to see you again!
jerome- am fost de multe ori in institut, era pe la inceputul anilor 90. mai tin minte un lift foarte vechi si mirosul specific (de la mediile de cultura poate, habar n-am). am raspuns pe ols la mesaj.
daca stiam ca blogul va fi citit de mai mult de 2 oameni nu cred daca ma mai apucam de asa ceva. as fi scris despre chestii care imi sunt mai familiare. as fi putut fi un george starostin al cartierului drumul taberei! azi as fi scris despre 2 supergrupuri ale anului curent: chickenfoot (http://www.myspace.com/thechickenfoot) si them crooked vultures (http://www.myspace.com/crookedvultures). va multumesc tuturor pentru completari!

Bogdan spunea...

e foarte frumoasa casa.
eu o stiu de cand mic fiind mergeam la gradinita undeva unde acum e parcul izvor.

de cativa ani, cred ca si inainte de vanzare, e ocupata de boschetari.

din pacate cred ca va avea soarta multor cladiri din bucuresti. si cu asta se va mai duce o parte a copilariei mele.

PS stie cineva daca se poate propune clasarea unei cladiri ca monument si de catre altcineva decat proprietarul?

Paul spunea...

Revin cu date despre H Susskind:
n. 1868, Viena - m. 1929, Buc.
Studii de arhitectura la Sc. Politehnica din Zurich. Se casatoreste cu fiica generalului Vasiliu Nasturel si vine in Romania.
In Bucuresti a construit:
- casa sa din str. Ecaterina Teodoriu 8
- casa dr. Mirinescu - Spatarului 54
- Casa Scarlat Lahovary (demolata)
- Casa Silviu Constantinescu - Icoanei 56
- Casa dr. Papilian
- Casa Bratila - str. N. Filipescu
- Casa Darvari - Calea Victoriei
- Casa Ing. Petre Oteteliseanu - Morman 15;

Sinaia:
- Vila Haret
- Vila Testiban
- Vila Take Ionescu (Negoiul);

in tzara:
- Vama Strunga
- Palatul Justitiei Giurgiu
- Antrepozitele vamale Iasi
- Fabrica de zahar Chitila
- Admin. Financiara Rm. Valcea

radu spunea...

excelent, multumesc foarte mult!

I.B. spunea...

Un blog frumos. O să revin. Lăsaţi-mi un link pe un comentariu. Vreau să îl pun la favorite.

ADRIAN spunea...

Ce bine ca a aparut acest articol! Pentru ca ma intereseaza un aspect colateral, rezultat din comentarii. @Paul, de unde ai informatia despre fabrica de zahar din Chitila?

kinki lola spunea...

e superba casa, o admiram si eu in drum spre facultate, m-am gandit de multe ori a cui este si de ce este lasata sa se degradeze. chiar nu se poate face nimic?

radu spunea...

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=312&cmd=articol&id=12411

Silvia Colfescu spunea...

Casa (sau cel putin apartamentul de la parter) a apartinut lui Grigore Olimp Ioan, care a mostenit-o de la sotie, decedată înaintea lui. Grigore Olimp Ioan, dintr-o familie inrudita cu Otetelesenii, era nepotul colonelului Grigore Ioan ((Iasi 1830-Buc. 1902), erou in Razboiul de Independenta, la Grivita, si fiul lui Olimp Grigore Ioan (Craiova 1881 - Bucuresti 1933), gazetar si publicist, membru PEN-Club, reprezentant de presa la Liga Natiunilor, Geneva, atasat de presa la Paris. Grigore Olimp Ioan a trait o viata framantata: studii la Paris si la Bucuresti, jurnalist la "Universul", pilot in al doilea Razboi Mondial, a luptat pe frontul rusesc. Dupa razboi a suferit avatarurile comune clasei sociale din care facea parte; si-a castigat viata ca mecanic. Mai traieste inca, are cred 97 ani. Casa a vandut-o acum mai bine de 10 ani unui turc. Banuiesc ca turcul vrea "sa curete" locul, ca sa faca vreun bloc de sticla...

alexandru spunea...

In Iulie 2012 aceasta grandioasa opera arhitecturala este "locuita ilegal" de catre peste 40 de romi de toate varstele, ducand la degradarea imobilului pe care am pus mana de peste 4 ani.
Chiar nu intereseaza pe nimeni pastrarea patrimoniului cultural ???
Sper ca acest mesaj sa fie citit si de cei care au indatori in domeniul pastrarii patrimoniului cultural rpomanesc .
Alexanmdru

Stefan spunea...

"Pe care am pus mana"? AI pus mana? E a ta?