Se situeaza pe intrarea Doctor Ioan Toma Tomescu iar numele aleii este dat dupa detinatorul acestui imobil pe care il putem numi Casa Tomescu. Imobilul a fost revendicat de urmasii doctorului, Elena Tomescu, iar dupa ce aceasta a murit dupa depunerea notificarii, de catre urmasa acesteia, Radulescu Petcovici Sofia Constanta. Li s-a dat aviz favorabil si despagubire echivalenta cu valoarea apartamentelor, unele cu adresa pe intrarea Doctor Ioan Toma Tomescu iar altele pe Calea Victoriei la numarul 190.
Lipita de casa doctorului Tomescu este Casa Ghika-Gradisteanu, ce ocupa intersectia Caii Victoriei cu strada Nicolae Iorga.
Gradistenii provin dintr-o veche familie boiereasca, din zona Gradistea a fostului judet Vlasca, astazi in judetul Giurgiu, boieri ce au detinut inalte functii dregatoresti intre secolele XVI – XIX. Neagu Djuvara, care este un descendent al acestei familii, pe linie materna, spune ca Gradistenii erau o familie inrudita cu toata aristocratia din Tara Romanesca si Moldova. Tot el explica de ce se numeste casa Ghika-Gradisteanu. Casa a fost construita de arhitectul Jean Berthet (cel care a construit mai multe case in Bucuresti, printre care una, care inca mai exista, Casa Alexandru Socec, situata pe strada Clementei, cum i se zicea, acum CA Rosetti) pentru Constantin Ionas Gradisteanu, la 1884. Acesta nu a avut mostenitori, asa ca a lasat casa surorii sale, casatorita Ghika, Maria Gradisteanu (1856-1933), sotul ei fiind Scarlat Ghika (1856-1948). Intre 1895 si 1898 casa va fi restaurata, Schimbarile majore fiind mai mult la interior – plafoane casetate si pictate, lambriuri, scari interioare monumentale, vitralii, precum si decoratiunile exterioare, extreme de bogate.
Ultimul propietar al casei, inainte de nationalizare, a fost fiul Mariei si al lui Scarlat Ghika, Serban Grigore Ghika (1882-1952) casatorit cu Aristita Stoenescu. De la el casa a fost nationalizata la 1948. Dupa 1990 casa a revenit mostenitorilor, doi frati, Cosntantin si Serban Ghika, doi dintre fiii lui Serban Grigore si ai Mariei Ghika, primul, Ion Grigore Ghica, murind copil la 1919. Serban “Bani” Ghika este celebrul inginer, international de rugby, membru PNT(CD) si fost detinut politic, trudind impreuna cu Corneliu Coposu si Radu Campeanu la Capul Midia, cu Coposu impartind chiar si o celula de 60 pe 80 cm !!! din cauza ca erau agitatori, lansand printre detinuti zvonul eliberarii.
Ultima restaurare a avut loc intre 1996 si 1997, architect fiind Adina Dinescu (informatie de la Narcis Dorin Ion “In cautarea Micului Paris”), restaurare care a cuprins si casa din dreata, mult mai saraca in ornamente.
In perioada aceea am lucrat la Biblioteca Academiei Romane si am vazut o buna parte din lucrarile de restaurare. O vreme a functionat acolo Fundatia “Ion Ghika”, la un moment dat eu auzisem ca niste canadieni au cumparat casa, dupa care am vazut o placuta pe care nu mi-o pot explica – Centrul Cultural Romano-Chinez.
Cert este ca in anul 2000 casa a fost scoasa la vanzare prin intermediul AVAB (Agentia de Valorificare a Activelor Bancare) fiind in proprietatea World Trade Center Management Romania. Poate ca atunci au fost puse bazele acestei stranse prietenii cu poporul chinez. Chiar asa stranse relatii sa avem? Ideea este ca incercand sa fac poze din poarta catre interior a venit un … paznic, sau bagator de seama, care manca si semnite si scuipa pe jos si care m-a indemnat sa ma car de acolo. I-am spus ca sunt in strada si a zis ca nu ii convine lui sefu’. Sefu’ o fi roman sau chinez?
Cam asta este povestea mea despre Casa Gradisteanu, una dintre cele mai frumoase case din Bucuresti, bine pastrata dar putin promovata. Cum sunt putini cei care vorbesc chineza, sunt slabe sanse sa intri in casa fara sa il deranjezi pe sef.
Urmatorul nostru popas va fi alaturi de Casa Gradisteanu, cand vom vorbi despre Casa Lens-Vernescu, o alta bijuterie a Caii Victoriei.
Un exemplu spectaculos de arhitectura fascista, sau sa-i zic mussoliniana? O lucrare executata de Constantin Mosinschi (arhitect) si Emil Prager (inginer) in 1938. Iar UGIR vrea sa insemneze, desigur, Uniunea Generala a Industriasilor din Romania.
Principalul material de constructie imi pare a fi travertinul, la care posteritatea a adaugat si materiale textile viu colorate. E mai greu de vazut, dar portiunea centrala a cladirii are 4 coloane cilindrice (fara capitel) care se intind pe toata inaltimea cladirii; cred ca portic se numeste treaba asta. Monumentalismul si clasicismul cladirii sunt date in principal de aceste coloane. Dar mai vedem ceva din ele? Macar daca ar iesi un leu tare din toata carpeala asta.
Un alt punct de interes al imobilului sunt reliefurile lui Mac Constantinescu, inca neacoperite, dar cele de la nivelul inferior cam pierdute printre fire. O glorificare a muncii fizice care pesemne ca a fost foarte pe placul comunistilor, sculpturile fiind lasate la locul lor.
As fi dorit sa gasesc si o poza mai veche, in care sa se vada cladirea asa cum trebuie. Sunt sigur ca poza asta exista pe undeva pe internet si poate imi va fi semnalata.
Pe 
Pe forumul tramclub am dat de o imagine in care se intrevad circa 44% din imobil (anii 60, aproximativ. Unde erau toate firele alea pe care le-am pozat?).
Last, but not least, o fotografie facuta de Raiden blocului Eva (acum vreun an probabil), din care am decupat zona de interes. Nu mai lipsea decat chemarea la lupta pentru leul tare. (edit- am inlocuit imaginea initiala cu una de calitate mai buna,primita de la autor)
P.S. Lucian Vasile ne trimite niste poze vechi de peste 60 de ani (multumim foarte mult), facute de W. Pragher care arata cladirea in toata splendoarea ei. Nu remarcasem nici inscriptia 'UGIR' si nici ornamentele din fier forjat (care sunt la locul lor, acoperite partial de reclame si lipsite de contrast cu fundalul).
P.S.2 Primim si de la Raiden (multumim!) doua poze, pe una am mentionat-o deja, cealalta este o perspectiva dinspre vest
.jpg)
