Clădirea Ministerului Agriculturii- arhitect Louis Blanc

Citeam undeva, cândva că cea mai frumoasa clădire din Bucureşti este palatul Ministerului Agriculturii. Chestie de gust. Oricum, pe un site (apropo, nu l-aş numi blog*) cu atâtea bijuterii arhitectonice, nu putea lipsi tocmai ea. Clădirea datează din ultimii ani ai secolului 19 şi se află în zona Pieţei Universităţii. Arhitectul a fost Louis Blanc (vezi casa Take Ionescu), iar stilul este cel al Renaşterii franceze. Este construită din 3 aripi, cu o curte interioară încăpătoare. Destinaţia a fost de la început cea de sediu al Ministerului Agriculturii (plus al Industriei, Comerţului şi Domeniilor, la acea vreme. P. P. Carp era titularul portofoliului în 1895, în guvernul Lascăr Catargiu, iar din octombrie- Gh. Pallade, premier fiind D. A. Sturdza).

Combinaţia piatră-cărămidă aparentă e bine vizibilă în poza următoare.

Din ce putem vedea, palatul nu a avut de suportat modificări importante de-a lungul a mai bine de un secol. Spre exemplificare, poze de pe Oraşul lui Bucur şi Bucureştii Vechi. Nu ştiu cât de bine se vede, dar în imaginea de mai sus putem observa o tentativă de rebrănduire, sau cam aşa ceva. Spoială cred că e termenul potrivit. Nu e singurul exemplu de văruit o faţadă de piatră. Mai departe, intrarea în corpul central, elegantă, cu atlanţi care susţin un balcon.Tot la corpul central, o cupolă (multe cupole în Piaţa Universităţii, că veni vorba) cu un ceas care nu arată ora exactă (dar e aşa frumos că nici nu mai contează asta) şi un fronton foarte bogat. Parcă să zic că aş vedea simboluri ale industriei, agriculturii, comerţului, transporturilor. Zeiţa să fie Atena? La unghiul dintre corpul central si aripi se întâlnesc turle circulare (ceva asemănător există şi la casa Take Ionescu) Corpurile laterale au faţadele spre bulevard şi sunt tratate în stil corintic. Şi aici apar nişte turnuleţe de colţ, dar piesa de rezistenţă, destul de greu de observat de un trecător** este teribilul satir, sau ce o fi. Precum şi alte ornamente Cum ar trebui sa închei? Week-end plăcut! ___________________________________________

* De-ar fi să fie blog, ar trebui să vă povestesc mai degrabă împrejurările în care am făcut aceste poze. Total neinteresant.

**Nu şi lui Ştefan, care a postat astă vară acest ornament (şi altele de pe Minister, acum le recunosc)

Casa Hagi Theodorachi - Arhitect Toma Dobrescu

Iata doua personaje interesante: Hagi Theodorachi si arhitectul Toma Dobrescu, fiecare cu farmecul sau. Unul, Hagi, fiu de taran, ajuns mai tarziu unul dintre cei mai mari comercianti romani iar altul, Toma Dobrescu, un arhitect cu un "palmares" bogat si variat cu lucrari imprastiate in sudul tarii, cladiri publice (Palatul Minerva si Liceul Carol I din Craiova, Liceul Petru si Pavel din Ploiesti, Palatul Camerei de Comert din Galati precum si diriginte de lucrari la Palatul Bursei Bucuresti - arhitect Stefan Burcus,) sau private (casa lui Hagi Theodorachi din Soseaua Kiseleff, case in Bucuresti in strada Virgiliu sau in strada Fantanei, casa Take Ionescu din Sinaia, casa de la Gradistea ce apartinea tot lui Hagi, sau moara de la Chirculesti aflata in proprietatea aceluiasi negustor si altele), biserici (manastirea Celik Dere din Tulcea,chiliile manastirii Cocos de langa Niculitel, biserica Ciobasteanu - Olt) dar si o lucrare aparte, care desi nu e ideea lui, asa se zice, el a schitat-o - Palatul Iulia Hasedeu de la Campina. Zice-se ca Bogdan Petriceicu Hasdeu intra in legatura cu spiritul fiicei sale, Iulia, moarta tanara si inzestrata cu o inteligenta iesita din comun. Fata i-ar fi spus tatalui cum sa arate palatul, iar Toma Dobrescu l-a pus pe hartie.

Deşi nu ştia carte, Hagi Tudorache şi-a creat un păienjeniş negustoresc, care cuprindea spaţiul dintre Bucureşti şi Leipzig, plus Balcanii. Peste 200 de negustori erau prezenţi în catastiful firmei. A fost chiar şi un întreprinzător ingenios în transportul mărfurilor. Primele magazine ambulante au fost create la iniţiativa lui Hagi Tudorache, iar afacerea a fost una de mare succes.

Adrian MAJURU, revista CAPITAL, 2 mai 2007

Deci un om nascut cu simtul afacerii care dupa ce a strans bani din negustorie i-a investit si in industrie, fiind printre cei dintai mari producatori de caramida, iar apoi si-a aranjat copiii iar acestia au finantat cariere politice care le-au netezit drumul in lumea afacerilor. Si pentru ca in final, cercul sa se inchida cumva, astazi, casa pe care Toma Dobrescu i-a construit-o pe Soseaua Kiseleff la numarul 57, este sediul Tineretului National Liberal.

Casa a fost ridicata intre 1910 - 1911 in stil neoromanesc, cu influente brancovenesti si decoratiunile bogate, fatade tratate cu un volum impresionant, specifice stilului. Si astazi este una dintre cele mai frumoase case din Bucuresti, beneficiind si de o soarta fericita precum si incadrarea in acest mic univers arhitectural - Soseaua Kiseleff. Merita admirata.

Casa Oromolu- arhitect Petre Antonescu(?)

Înca un episod din serialul "Case pe cale de dispariţie". Clădirea a fost construită în 1926-1927, arhitect fiind Petre Antonescu, iar proprietarul iniţial al casei- Mihai Oromolu (1875-1945). Oromolu a cumpărat terenul de la doctorul Constantin Pastia, cu puţin înainte de moartea prematura a acestuia din urmă. Localizarea (şi nu locaţia!) este pe Şoseaua Aviatorilor, exact la începutul acesteia (în Piaţa Victoriei, la 2 paşi de tovarăşul guvern). Oromolu a fost licenţiat în drept la Paris, a lucrat în domeniul juridic, mai apoi a avut o activitate politica notabilă, fiind membru al partidelor conservator, conservator-democrat si liberal. Funcţiile cele mai importante pe care le-a avut au fost de prefect al Doljului (1912-1913), ministru în guvernul Take Ionescu (1921) şi de guvernator al Băncii Naţionale a României (1922-1926. Aici era locul să fac o glumiţă previzibilă cu eternitatea şi Mugur I. ). Din câte îmi dau seama, lipsesc influenţele neoromâneşti asociate de obicei cu Petre Antonescu. Ornamentele (ce a mai rămas din ele) mă duc mai degrabă cu gândul la baroc. Amoraşi amputaţi în fel şi chip. Casa a fost naţionalizată şi retrocedată în 1996. De aici a pornit o poveste încâlcită şi care pare că se va termina rău. Detalii ne oferă Mircea Toma în Academia Caţavencu. Pe scurt, zona în care se află vila este deosebit de atrăgătoare pentru dezvoltatorii imobiliari (nu ştiu dacă ăştia sunt oameni sau instituţii, dar îmi place cum sună). De aici până la incendierea casei, produsă în februarie 2009 nu a fost decât 1 pas. Îmi amintesc ca am auzit în dimineaţa aia ştirea cu un incendiu la o casă din Piaţa Victoriei şi am trecut pe acolo, bănuind despre ce casă e vorba (abia citisem un articol al lui Andrei Pippidi, care a anticipat evenimentele: De curînd, un telefon de la nişte vecini îngrijoraţi mi-a atras atenţia asupra unei case unde au fost văzuţi mişunînd homleşii, fie că ei au fost puşi să distrugă, cum s-a mai întîmplat, fie că prezenţa lor nocturnă ar fi de ajuns ca să putrezească mărul.). De atunci, nimic nou. Se vorbea de o expropriere, dar am îndoieli că s-a realizat ceva. Poate totuşi? Poze dinainte de incendiu- pe flickr, într-un cont pe care cred ca l-am mai pomenit pe aici. Ornamentele erau devastate şi atunci.

Casa Nicolae Paciurea - Antreprenor Nicolae Paciurea

La 2 paşi de casa pe care am prezentat-o anterior, pe strada Viitor(...ului) găsim un exemplu citat adesea ca reprezentativ pentru art nouveau: Casa Nicolae Paciurea. Din câte am putut afla, Nicolae era tatăl sculptorului Dimitrie Paciurea. Am întâlnit şi numele de Talvez Paciurea drept proprietar şi constructor (arhitect?) al casei. Probabil e vorba de aceeaşi persoana. Casa a fost ridicată în 1906. Atrage atenţia în primul rând prin tâmplarie (sa nu-i fie de deochi, că a rezistat). Iar apoi prin decoraţiunile de stucco, cu motive vegetale, foarte art nouveau. Cum nu-s nici arhitect, nici bloagăr, închei aici cu acelaşi îndemn de merge la o plimbare pentru a vedea ceea ce n-am putut prinde în fotografii. Sper să mai poată fi admirată multă vreme de acum încolo această casă, chiar dacă nu e chiar optim întreţinută.

Detalii - partea a III-a

Pe masura ce populam blogul devin tot mai sceptic cu privire la informatiile pe care e insir aici. Din dorinta de a pastra imaginea unor cladiri am facut acest blog. Am crezut ca e bine sa adaug si cateva cuvinte. Este posibil ca in multe locuri sa fi gresit. Mi s-a atras atentia si nu ma supara asta. Ma bucura. Dar ma si inhiba. Atat pot eu, totusi. Nu imi permite timpul la mai mult. Poate nici pasiunea. Daca asta era cred ca aveam alta meserie. A devenit mai comod sa evit greseala postand din ce in ce mai des aceste episoade cu detalii culese de pe case. Mici ornamente care dau un aer aparte unei case.
Ma bucur ca cei care citesc ce scriem noi ne corecteaza. O informatie in plus, venita pe gratis, nu strica.
Deci sa privim cateva alambicuri si dantelarii.