Calea Victoriei - partea 16: Palatul Monopolurilor de Stat (arhitect Duiliu Marcu) si sediul Petrom (arhitect GM Cantacuzino)

 Mosesc bucatica asta de Cale de vreo 2 luni. Am reusit intr-un hei-rup demn de invidiat sa fac pozele, impreuna cu alte nu stiu cate case pe care le am in vizor, am reusit sa aranjez pozele, ceea ce parea la un moment dat destul de costisitor (timp), ba chiar am reusit sa fac si textul in linii mari si tot degeaba. Nu stiam cum sa incep. Inapoi pe Calea Victoriei? Asa scriem mereu. Si o sa mai tot scriem, ca-i lunga rau.

Incerc il ajut pe Radu, care a tras mai mult pentru acest subiect, si caruia ii cer scuze ca il tin, eu cu comoditatea mea. Voi spune cateva vorbe si ceva mai multe imagini despre Palatul Monopolurilor de Stat precum si despre sediul Petrom, urmeaza subiectul lui Radu, iar el, despre Palatul Stirbei dupa care incep blocurile. Aici este primul nod. Pana acum am mers continuu. Pe aceeasi linie: case, boieri, oameni politici, architecti cu nume greu.

Arhitecti cu nume greu avem si in acest episode. Si ce nume… - Duiliu Marcu si G.M. Cantacuzino.  Primul imobil despre care as fi vrut sa spun este Palatul Monopolurilor de Stat – architect Duiliu Marcu. Dar nu mai spun nimic. A facut-o deja Raiden si a facut-o foarte bine. Cititi articolul lui dupa care pun si eu cateva poze si am rezolvat-o. Nici ca se putea mai bine. Multumesc, Raiden. 

Trec pe partea cealalta, mai scad un numar (vorba vine, scad multe, pentru ca P.M.S. se afla la 152 iar Petrom este la 109), cu unul mai aproape de inceputul Caii Victoriei – va mai aduceti aminte, noi am inceput cu sfarsitul, inceput care va fi si sfarsitul acestui serial la care ne-am inhamat.

O cladire cu un stil eclectic(?), pe undeva aducand aminte de palatale societatilor bancare ale primelor 3 decenii ale secolului 20 datorita decoratiunilor fatadei principale, dar semanand si cu apasatorul sediu de minister socialist. Sediul Petrom – arhitect G. M. Cantacuzino. Poveste despre aceasta cladire gasiti si aici, la Armyuser. Si lui ii multumim.

 

Inceputa in 1945 si finalizata 10 ani mai tarziu, in plin avant catre societatea socialista. Probabil ca nu s-au pastrat intru totul planurile initiale, fiind vorba de cea mai mare schimbare, in rau, care a avut loc in Romania – instaurarea comunismului. Este posibil ca asa cum a gandit-o initial sa nu mai fi reprezentat cu cinste idealurile marete ale comunismului, fie si in materie de arhitectura. Ba mai mult, in 1948 este arestat si inchis la Aiud dupa care sentita va fi de 5 ani munca silnica. Si unde era macinata elita intelectuala daca nu la Canal? 

 

Daca ar fi fost sa fac aceasta cladire separat, sa nu o integram in serialul Calea Victoriei as fi ales un titlu mai neconformist putin. Tinand cont de circumstantele de astazi, apele in care se scalda aceasta cladire (ca tot sunt inundatiile la moda), interesul pe care il starneste, atat casa cat si subiectul (mediatizat la un moment dat) as fi ales numele potrivit mai degraba unei povesti. Este vorba de procesul pe care 3 domni cu sange albastru, 3 printi, l-au inceput cu balaurul (statul romanesc) aflat in cardasie, zice-se, cu mafia imobiliara. Mafie despre care toata lumea vorbeste dar nu a vazut-o nimeni. O fi frumoasa? O fi cu par? E chelioasa? Ranjeste? Nu o vedem dar face numai rele.

Si cum ar putea fi numiti 3 "printi" (Constantin Emanoil Basarab Brancoveanu, Mihail Basarab Brancoveanu si Serban Cantacuzino - insusi fiul arhitectului, urmas al celebrei familii a Cantacuzinilor) care incearca sa lupte cu nedreptatea, din pacate pentru ei, fara succes? Fiecare in parte este un cavaler al tristei figuri. Fara sa aiba macar armura lui Don Quijote, lipsiti de ajutorul sufletistului Sancho Panza, plecat sa culeaga capsuni in Spania, sau zidar in Italia, dar la fel de inimosi ca omul din La Mancha, de aproape 10 ani se bat cu morile de vant.
Cam asa stau lucrurile pe scurt - cineva de la guvernarea Romaniei, nu conteaza cine, nu conteaza care guvern, stim tara, a trecut o cladire ce fusese nationalizata, aflata acum in administrarea RAPPS ( Regia Autonomă a Patrimoniului şi Protocolului de Stat), din proprietatea statului in prorpietatea unei societati comerciale ce urma sa se privatizeze. Este un procedeu mult mai vechi si mai des intalnit mai ales prin talcioc - cu masini furate. I se schimba de atatea ori prorpietarul ca e posibil ca cel la care se gaseste pe moment chiar sa fie unul de buna credinta. Desi numai eu sau domniile voastre, cititorii, am putea sa fim de buna credinta, calitate care ar inceta in momentul in care am detine un asemenea imobil. E sine qua non. Dupa indelungi dezbateri in instanta s-a hotarat ca trecerea imobilului in proprietatea statului este ilegala. Mostenitorii au cerut sa li se retrocedeze, terenul precum si imobilul, cerere care a fost respinsa. Aici cred eu ca a intervenit morganatica mafie imobiliara. Deci statul nu mai are ce sa le dea, ca nu e al lor iar Brancovenii si Cantacuzinii ar trebui sa primeasca actiuni la Fondul Proprietatea, asa cum se intampla cu toti cei ca ei. Ce frumos suna - printul Brancoveanu si-a ridicat azi certificatul de la Fondul Proprietatea sau printul Serban Cantacuzino a mai facut o tranzactie de scucces cu Comcereal Fundulea SA (se gaseste in lista RAPPS).
Numai ca si asta e cu cantec. Improprietarirea cu actiuni la FP se face daca nu se mai poate retroceda - cladire de interesa national sau public (nu e cazul) sau cladirea nu mai exista (iar nu e cazul). RAPPS nu detinea in propietate aceasta cladire.
Si asa cum spuneam, cu desele schimbari de proprietari, se pare ca grupul Austriac OMV care acum detine imobilul, ar vrea sa il vanda, in felul asta aruncand pisica la altii. Pare un soi de “never-ending story”. Numai ca aia  s-a terminat cu bine. Sa vedem si aici..

Calea Victoriei - capitolul 12. ACADEMIA ROMANA

Dupa lupte seculare care au durat 2-3 luni am decis ca e momentul sa pun un nou episod cu Calea Victoriei, serial ce sa-npotmolit la mine, mai exact eu in curtea Academiei. Am tot asteptat sa imi pice ceva, o informatie cu care sa va dau pe spate. Ei bine, raspunsul il stiti, nu a picat asa ceva, in schimb s-a produs scindarea Academiei Catavencu. Unii au ramas academicieni iar altii au decis ca ei sunt din lumea cellor care nu cuVantu. Gura lumii spune ca e mai bine asa pentru noi, cititorii. Eu zic ca ar trebui sa se lungeasca si ziua (nu de lucru) precum si programul de somn.

Pun pariu ca toata lumea stie amanunte tip mizilic – gen cand a luat fiinta Societatea Literara (apoi Academica) Romana, care au fost membrii fondatori si asa mai departe. De fapt pun pariu ca se cunoate si ceea ce am sa scriu eu aici, numai pozele sunt ceva mai interesante, avand in vedere ca trebuie sa le faci din spate sau, printer gratii, din fata. Pentru ca Academia Romana nu vad de ce ar fi mai putin importanta decat Pentagon, Buckingham Palace, Louvre, Piata Tien An Men sau pestera in care cica se ascunde Ben Laden.

Are dreptate Andrei Pippidi cand critica acest sistem cu bariere.

Apropo de domnul Pipidi. Domnia sa sustine ca pe langa o casa Stefan Bellu (fosta Editura a Academiei) demolata de fostul “rejim” in 1964 acolo mai este o casa Cesianu. Cesienii erau o familie instarita a vremurilor apuse care au auvut ceva mai multe case decat Nastase Hadrian. A carui vreme se pare ca a apus. Casele Cesienilor erau in numar de 5. De una s-a ocupat Radu, in unul dintre primele episoade ale acestei serii. De alta urmeaza sa se ocupe tot el, o alta se pare ca a fost in curtea Academiei (a 4-a si a 5-a imi scapa acum).

Cineva, la finalul unui articol al domnului Pippidi, intr-un comentariu, spune ca nu era casa Cesianu ci Cantacuzino. Se pare ca e o umbra de adevar, avand in vedere ca terenul de langa Academie, cel pe care se gaseste azi casa Hristu, apartinea candva Canatcuzinilor. Si atunci ca si astazi – trebuia sa faci cadastrul ca sa vezi al cui este terenul. Inclin sa ii dau dreptate domnului Pippidi (am ajuns eu sa-l girez pe domnul Pippidi...) pentru ca am citit cateva randuri ale lui Mateiu care, intr-un jurnal, spunea ca:

Mă abat prin pasagiul Vilacrosse, intru la Cecil, cer o pereche de ghetre. Neglijentă cusătură; nicăieri nu mai găsesc lucruri perfecte, precum cele dinainte de război. Se fabrică în grabă pentru vulg – bucureştenii trec azi binişor de 500.000, mai toţi mahalagii sau amploaiaţi pişicheri. Mă frec de ei până la Cercul Militar: je bois le calice jusqu'à la lie. --- Intru la Capşa, răsfoiesc gazetele: Titulescu pleacă la Paris pentru discuţii cu Laval. Ia trenul într-acolo şi preşedintele Beneş al Cehoslovaciei. Franţa leagă şi dezleagă; ea va dicta paşii Europei în următorii cincizeci de ani – ţine continentul la respect prin formidabila cavalerie blindată a celor 3000 de chars Renault, noul model Somua, cu tun de calibrul 47. În ce-l priveşte pe Titulescu – nu avansez deloc în contactarea lui. Pleacă mereu prin străinătăţi, ahtiat să-şi procure tone de mobilă veche; asta îi e patima, nu diplomaţia. Mă întreb cum de e omul zilei, cela sent le rance. Un parvenit găunos. --- Parvenitismul e blestemul României, doar parveniţi în politica ei. Azi juvetele ebenist, ieri Take, feciorul lui nea Ghiţă-Şapte Pantaloni; mi-aduc aminte cu greaţă de el – cum a putut pătrunde în selectul club conservator un individ de aşa sorginte? nu e de mirare că mon gaga père îi făcea campanie la votul din 1908. Iar acum ocupă scena progenitura boiernaşului din Tituleşti! Nu mai există politicieni de fineţea şi eleganţa Conului Alecu Marghiloman. Orice învârtit de talia unui Costea Bratu din Fundulea poate conduce România.

Fireste, asta nu are nicio legatura cu subiectul nostru, dar mie mi-a placut. Cat de actual. Ar fi fost si mai bine daca si azi eram tot pe la 500 000. Deci:

28 martie. Vremea bună mă îndeamnă iarăşi la plimbare. Iau în sus strada marchizului de Flers, atent să nu-mi stropesc pantalonii. Port o combinaţie primăvăratică din măsliniu deschis şi gălbuiul mâţişorului de salcie; de la bombeul fin al pantofului la borul subţire al pălăriei sibiene, reuşesc un ton desăvârşit. --- Merg pe jos până la Casa Cesianu, în care se adăposteşte Societatea Academică. De pe la Atheneu mă urmăreşte un roquet cu privirea aţintită asupra ghetrelor mele. Lătrătorul se apropie tot mai mult, vrea să mă apuce de gleznă. Întorc mereu capul, ridic bastonul, încerc să-l ţin la distanţă. N-aş risca să-l lovesc, ar putea sări bucăţele din încrustăturile lemnului. Asta m-ar mâhni peste măsură, nu mai găseşti sidef în Bucureşti. Sunt nevoit să mă refugiez la Nestor pentru a-mi pierde urma.

Clar, nu?

Inchei parafrazandu-l pe Adrian – imaginile vorbesc de la sine (asa e in mod ideal, la mine si imaginile sunt vai de ele). Nu e nimic, in timp cine o sa isi aminteasca? Important e sa iasa la numar.

Mi se lăuda, în motivaţiune, talentul; nu am talent domnilor, îmi vine să le strig, inteligenţă da, am, mai multă decât juriul dumneavoastră luat in corpore. Şi asta voiesc eu a proba – inteligenţa, nu talentul. Talentul îndobitoceşte.

Ultimele insemnari ale lui Mateiu Caragiale insotite de un inedit epistolar precum si indexul fiintelor, lucrurilor si intâmplărilor – in prezentarea lui Ion Iovan, Ed. Curtea Veche, 2008

Nu vreau sa traversam fara sa spun ca in curtea Academiei, ascunsa astazi de betoane, sticla si fite, se afla inca sediul Bibliotecii Academiei Romane, cel gandit de arhitectul Duiliu Marcu, cladire inaugurata la 1937. Pe site-ul oficial al bibliotecii nu se spune asta. Sau poate mi-a scapat mie la capitolul ISTORIC. O cladire incredibila, special gandita pentru ceea ce a fost si mai este.

PS - Trebuie neaparat sa fac o precizare: eu nu am stiut ca volumul cu insemnarile lui Mateiu Caragiale este o farsa. Recunosc. Radu, care citeste critica literara, mi-a atras atentia. Multumesc. Pun aici un citat pe care mi l-a trimis: Cei care nu ştiu ar putea crede că au în faţă un volum de istorie literară, dar asta e o farsă pusă la cale de autor. Ceea ce nu înseamnă că el, volumul, nu musteşte de informaţie istorică şi literară, transcrisă însă de Iovan prin ochii şi gândul marelui său „colaborator“, autorul Crailor de Curtea-Veche... Cartea este o excelentă combinaţie de fapte reale bine documentate şi imaginaţie, o fermecătoare pastişă a stilului „matein“ şi o mostră de roman postmodernist. (Horia Gârbea) Sper ca acel BINE DOCUMENTATE sa acopere si partea care ma intereseaza pe mine.

Crematoriul Cenusa - Arhitect Duiliu Marcu

Lucrarile de constructie au inceput in 1925. Proiectul initial apartine arhitectului Duiliu Marcu. In 1927 este realizata constructia la rosu. Desi a fost inaugurat in 1928, lucrari de amenajare s-au mai facut si in anii 1931 si 1934. Dupa 75 de ani de ars gazul Crematoriul Cenusa va fi inchis din motive de poluare (cu oameni arsi). Poate fi vazut langa Parcul Tineretului pe Calea Serban Voda. Numai sa te uiti pentru ca pentru poze trebuie sa te tiganesti cu niste oameni care stau acolo si pazesc sa nu fotografieze cineva. Asa am patit si eu. Gandindu-ma ca este o cladire publica nu mi-am imaginat ca nu am voie sa fac poze. Avem cateva cladiri mai de colea si pe alea nu avem voie sa la promovam. Baiatul ala cu cioc si pantaloni visinii asa mi-a zis: 'haide, dom'le, dar noi de ce suntem aici?". Asta ma intrebam si eu.