Calea Victoriei: capitolul 8. Casa Ghika-Gradisteanu - Arhitect Jean Berthet

Dupa art nouveau sau arhitecti bogati, ne reintoarcem la serialul nostru. Am ramas la Casa Manu. Urmatoarea casa la care ne vom opri este Casa Gika-Gradisteanu. Nu am uitat cladirea cu fatada spre intrarea Casei Manu – o sa spun in cateva cuvinte.

Se situeaza pe intrarea Doctor Ioan Toma Tomescu iar numele aleii este dat dupa detinatorul acestui imobil pe care il putem numi Casa Tomescu. Imobilul a fost revendicat de urmasii doctorului, Elena Tomescu, iar dupa ce aceasta a murit dupa depunerea notificarii, de catre urmasa acesteia, Radulescu Petcovici Sofia Constanta. Li s-a dat aviz favorabil si despagubire echivalenta cu valoarea apartamentelor, unele cu adresa pe intrarea Doctor Ioan Toma Tomescu iar altele pe Calea Victoriei la numarul 190.

Lipita de casa doctorului Tomescu este Casa Ghika-Gradisteanu, ce ocupa intersectia Caii Victoriei cu strada Nicolae Iorga.

Gradistenii provin dintr-o veche familie boiereasca, din zona Gradistea a fostului judet Vlasca, astazi in judetul Giurgiu, boieri ce au detinut inalte functii dregatoresti intre secolele XVI – XIX. Neagu Djuvara, care este un descendent al acestei familii, pe linie materna, spune ca Gradistenii erau o familie inrudita cu toata aristocratia din Tara Romanesca si Moldova. Tot el explica de ce se numeste casa Ghika-Gradisteanu. Casa a fost construita de arhitectul Jean Berthet (cel care a construit mai multe case in Bucuresti, printre care una, care inca mai exista, Casa Alexandru Socec, situata pe strada Clementei, cum i se zicea, acum CA Rosetti) pentru Constantin Ionas Gradisteanu, la 1884. Acesta nu a avut mostenitori, asa ca a lasat casa surorii sale, casatorita Ghika, Maria Gradisteanu (1856-1933), sotul ei fiind Scarlat Ghika (1856-1948). Intre 1895 si 1898 casa va fi restaurata, Schimbarile majore fiind mai mult la interior – plafoane casetate si pictate, lambriuri, scari interioare monumentale, vitralii, precum si decoratiunile exterioare, extreme de bogate.

Ultimul propietar al casei, inainte de nationalizare, a fost fiul Mariei si al lui Scarlat Ghika, Serban Grigore Ghika (1882-1952) casatorit cu Aristita Stoenescu. De la el casa a fost nationalizata la 1948. Dupa 1990 casa a revenit mostenitorilor, doi frati, Cosntantin si Serban Ghika, doi dintre fiii lui Serban Grigore si ai Mariei Ghika, primul, Ion Grigore Ghica, murind copil la 1919. Serban “Bani” Ghika este celebrul inginer, international de rugby, membru PNT(CD) si fost detinut politic, trudind impreuna cu Corneliu Coposu si Radu Campeanu la Capul Midia, cu Coposu impartind chiar si o celula de 60 pe 80 cm !!! din cauza ca erau agitatori, lansand printre detinuti zvonul eliberarii.

Ultima restaurare a avut loc intre 1996 si 1997, architect fiind Adina Dinescu (informatie de la Narcis Dorin Ion “In cautarea Micului Paris”), restaurare care a cuprins si casa din dreata, mult mai saraca in ornamente.

In perioada aceea am lucrat la Biblioteca Academiei Romane si am vazut o buna parte din lucrarile de restaurare. O vreme a functionat acolo Fundatia “Ion Ghika”, la un moment dat eu auzisem ca niste canadieni au cumparat casa, dupa care am vazut o placuta pe care nu mi-o pot explica – Centrul Cultural Romano-Chinez.

Cert este ca in anul 2000 casa a fost scoasa la vanzare prin intermediul AVAB (Agentia de Valorificare a Activelor Bancare) fiind in proprietatea World Trade Center Management Romania. Poate ca atunci au fost puse bazele acestei stranse prietenii cu poporul chinez. Chiar asa stranse relatii sa avem? Ideea este ca incercand sa fac poze din poarta catre interior a venit un … paznic, sau bagator de seama, care manca si semnite si scuipa pe jos si care m-a indemnat sa ma car de acolo. I-am spus ca sunt in strada si a zis ca nu ii convine lui sefu’. Sefu’ o fi roman sau chinez?

Cam asta este povestea mea despre Casa Gradisteanu, una dintre cele mai frumoase case din Bucuresti, bine pastrata dar putin promovata. Cum sunt putini cei care vorbesc chineza, sunt slabe sanse sa intri in casa fara sa il deranjezi pe sef.

Urmatorul nostru popas va fi alaturi de Casa Gradisteanu, cand vom vorbi despre Casa Lens-Vernescu, o alta bijuterie a Caii Victoriei.

Arghir Culina- Imobilul din str Hristo Botev 3

Trecatorul care trece grabit intr-o dupa-amiaza ploioasa pe bulevardul Hristo Botev, cautand in zadar magazinul cafegiului Gheorghe Florescu* va trece negresit pe langa imobilul de raport** construit in a doua parte a anilor 20 de catre Arghir Culina.
Viteza plimbaretului si cerul innorat il vor impiedica sa-si ridice privirea pentru a imbratisa, atat cat permite ingustimea strazii, intreaga cladire. Ar avea de vazut un exemplu de arhitectura eclectica, cu oarece influente neo-romanesti (as zice eu), si care, spun specialistii, anunta orientarea viitoare spre art deco a lui Culina.

Arghir Culina a fost, dupa terminarea facultatii (1909), elev al lui Albert Galleron si Paul Gottereau. Imobilul de pe Hristo Botev se pare ca a fost chiar proprietatea lui. De altfel cred ca il putem situa pe locul secund intr-un clasament al celor mai bogati arhitecti din istoria Romaniei. Cu deosebirea ca el nu s-a consacrat ca petrolist.
Sa admiram asadar, atat cat ne permit ploaia, copacii, firele si aparatul foto fara obiectiv panoramic, balcoanele de piatra, metal si lemn, decoratiile art nouveau, capitelurile si mai ales armonia de ansamblu a constructiei.
Si o poza interbelica, din care putem aprecia conservarea aspectului cladirii (sursa pozei- CD-ul 'Case vechi din Bucuresti', am mai pomenit de nenumarate ori.
_______________________________________________
*Magazinul cafegiului este de negasit. A cazut in 1977, la cutremur.
** Imobil de raport suna ca naiba, vorba domnului Petre R. Mie imi suna a casa de toleranta. Dictionarul explicativ ne ofera o definitie comunistoida (casă sau imobil cumpărat sau construit în vederea speculei).

Muzeul Gheorghe Tattarescu

Aceasta cladire straveche se afla pe strada Domnita Anastasia, vis-a-vis de agentia de voiaj de pe Brezoianu (cum? pai daca e vis-a-vis, nu e tot pe Domnita Anastasia? Ba da! Dar asa se zice).

Internetul ne ofera (pe wikipedia) o istorie a casei. Sa mentionez aici ca pe multe situri, langa descrierea muzeului Tattarescu se afla o poza cu muzeul Aman. Drept e ca cei 2 au infiintat impreuna Scoala de Arte Frumoase din Bucuresti, in 1864, dar sa nu facem confuzii.

Casa e veche, are vreo 200 de ani si a fost proprietatea unei familii Popescu. De la ei a cumparat-o pictorul (in 1855). Pe fronton sunt trecute initialele G(heorghe) T(attarescu) si data cand s-a incheiat renovarea casei (in stilul unui han). Pe situl pictorului George Stefanescu gasim un film (de calitate tehnica nu prea grozava) din care am facut 2 capturi spre a arata si curtea interioara. Dupa cum aflam dintr-o carte pe care am mai pomenit-o (Petre Oprea- Itinerar prin case vechi din Bucuresti, Editura Sport-Turism 1986) restaurarea casei a inclus si pictarea peretilor interiori, evident de catre Gheorghe Tattarescu. In holul de la etaj sunt picturi in ulei reprezentand putti iar pe plafon (pictura in tempera, degradata in timp)- un cer innorat si personaje feminine; plafonul a fost finalizat abia in 1880, cu ocazia unui bal dat la aniversarea fiicei celei mari a pictorului

Casa Dinu Lipatti - Arhitect Petre Antonescu

PIANISTUL

Asa scrie. Aici a locuit Pianistul si nu pianistul Dinu Lipatti. Renumele s-a transformat in porecla. Un urias talent. Se spune ca numai din drepturile de autor ale melodiilor sale se poate intretine un muzeu si casa memoriala.

O familie de artisti, Dinu Lipatti muzician iar fratele sau professor de limba franceza la Universitatea Bucuresti si ambassador al Romaniei la UNESCO. Probabil nu datorita cunostintelor sale de franceza pentru ca, in cartea Orizonturi Rosii, Ion Mihai Pacepa spune ca Valentin Lipatti ar fi fost ofiter de securitate. Cineva, comentand o poza cu frumoasa casa, pe un site dedicat stocurilor foto, spunea ca fratele sau, mort dupa 1989, a lasat casa mostenire partidului lui Iliescu. Nu prea am inteles cum vine asta, desi nu sunt lamurit nici care este regimul casei in momentul de fata. Se pare ca sunt cateva firme pe acolo, dar casa pare si locuita, la etaj.

.

Casa se afla pe bulevadul Lascar Catargiu la numarul 12, este opera a arhitectului Petre Antonescu, a fost construita la 1902 si este inscrisa in lista de monumente ale Bucurestiului, ca multe alte case de pe aceasta strada. Este putin diferita fata de ce ne-a obsnuit Petre Anotnescu, daca pot spune asa, avand in vedere ca stilul predilect al arhitectului este cel neoromanesc. De data aceasta abordeaza un stil cu elemente art nouveau – o casa reprezentativa a Micului Paris.

Vazuta de la strada casa nu pare mare, abia din strada Visarion iti dai seama de profunzime

iar in imaginea luata din lateral stanga pare chiar un palazzo.

.

In curte este liniste, casa pare sa-si traiasca viata in liniste, si nu numai ea,

dar focul se apropie iar mana prostului face ravagii. Casa de pe Visarion, de vizavi de Casa Lipatti, a luat foc iar acum cineva grijuliu a invelit-o cu plastic. Iar putin mai sus, pe aceeasi parte a bulevardului, impunatorul sediul al sectiei 1 de politie. Daca ar sti Becali ca e numarul 1 ar cumpara-o imediat. Arata ca un borcan cu muraturi. Ma intreb daca politia are voie sa construiasca cum vrea un sediu pe o strada pe care majoritatea caselor sunt monumente ale Bucurestiului (ansamblul Lascar Catargiu). Oare nu la fel de vinovat ca cel care darama e si cel care ridica tot soiul de mizerii?

Sa admiram casa, totusi.

Si un ornament aflat deasupra yalei de la la poarta, intrarea principala. Ce frumos…

Calea Victoriei: capitolul 7. Casa General Gheorghe Manu

Anticipam în capitolul precedent subiectul de azi- casa generalului Gheorghe Manu, aflată imediat după cea a Cleopatrei Trubetzkoi, la nr 192.
La începutul secolului XIX terenul se afla în posesia lui Ioan Faca. Tot de pe atunci ar data şi prima variantă a casei. În 1827 clucerul Faca i-a făcut-o cadou fiicei lui Ecaterina (1809-1853) atunci când aceasta s-a căsătorit cu marele ban Mihai Ghica (1794-1850), printre altele fost ministru de interne al Ţării Româneşti. Primul născut al celor doi a fost Dora d'Istria.
Următorii proprietari ai casei au fost marele logofăt Alexandru Florescu (cel care a refăcut casa in 1843, probabil dându-i în mare măsură aspectul actual, în stil neoclasic) si Dimitrie Ioanidi. Din 1868 casa ajunge în posesia generalului Gheorghe Manu (1833–1911), fost prim ministru (1889-1891), primar al Bucureştilor (1873-1877), ministru de război în vremea Principatelor şi a Regatului, comandant de divizie în Războiul de Independenţă.
George Potra povesteşte cum fiul lui Gh Manu, Constantin Manu (cel care a fost proprietarul casei până la naţionalizare) s-a urcat într-o zi pe gard pentru a o vedea pe Nica Nenciu, vecina de la nr 194, fapt care l-a indispus pe general.
Ca la atâtea alte case bucureştene, intrarea şi faţada nu se află la stradă. Printre fire şi copaci se zăresc coloanele cu capiteluri corintice de la intrare. O construcţie destul de austeră, care n-ar stârni nicidecum invidia unui ministru pe stil nou, nu mai vorbim de premieri sau primari.
edit- am adaugat cateva poze, multumiri lui Stefan



 pps- referitor la cateva comentarii (februarie 2010, iulie 2013) atasez si o imagine de pe ggl mps. thnks.