Casa Alexandru Florescu - arhitect Ion D. Berindey

Acum 9 ani Radu Florescu se intalnea cu ministrul culturii la acea vreme, Razvan Theodorescu, incercand sa dovedeasca faptul ca o celebra sculptura a lui Constantin Brancusi este detinuta de familia sa in coproprietate cu o alta familie, care ar vrea sa o vanda. Directorul celebrei agentii de publicitate, BC S&S, ca sa nu dam mai multe nume, spunea ca ar vrea ca sculptura, despre Cap de copil este vorba, sa se reintoarca in tara, iar banii pe care statul ar fi urmat sa ii investeasca in achizitionarea ei, sa fie reinvestiti in proeicte de cultura. 

Dar care este legatura dintre casa si Capul de copil? Probabil ca nu este, dar am spus o poveste. La inceputul secolului al XX-lea, la Paris, Alexandru Florescu, diplomat, dramaturg si petrecaret*, cumpara pentru fiica sa, Elsa Florescu, sculptorita, opera lui Brancusi. Elsa Florescu era fiica lui Alexandru si a Nataliei Florescu (nascuta Filodor, si ea provenind dintr-o familie de diplomati). La randul ei Elsa Florescu a fost casatorita cu Radu Miclescu, un personaj cu care ne-am mai intalnit in casa de la sosea. Cat de mica este lumea… Radu Miclescu si Elsa Florescu nu au avut mostenitori directi. Capul de copil precum si casa si altele probabil au ajuns la mostenitorii familiei Miclescu moment in care au inceput sa se risipeasca. Am vazut cum arata casa (acum arata si mai rau, mult mai rau, iar dupa ploaia asta nici nu vreau sa ma mai gandesc…). 

Casa Florescu de pe strada Henri Coanda de la numarul 22 zice-se ca ar fi cea mai impozanta casa de pe ulita. Asa o fi. Mie imi place Macca mai mult. A fost ridicata dupa planurile aceluiasi architect de la casa Macca, Ion. D. Berindey, in anul 1902 purtand amprenta stilului Ludovic  al XVI-lea. Un mic palat. Bogat ornamentata si desfasurata pe 3 nivele va deveni sediu de centru cultural. Pana de curand aici a functionat Goethe Institut – Bucharest. 

Acum probabil ca a fost recuperata iar modul in care cladirea este intretinuta este demn de puscarie pe viata sau pedeapsa cu moartea, pentru ca este un subiect la moda printre cetatenii acestui popor bland. Cand am facut eu pozele, de pe acoperis cadeau valuri de apa, ninsese si se topea zapada. Mi-am facut curaj si am intrat, politistii de la poarta au inchis ochii, daca tot nu mai e Institut e voie – probabil ca ei mai  pazeau microfoanele. Imediat dupa intrare era sa imi rup gantul pe gheata de pe parchet. Am constatat ca si in casa curgea apa la concurenta cu ce se petrecea afara.

 

Politistul de la intrare spunea ca inauntru sunt arhitectul si cativa zidari. Nu i-am vazut, dar ii auzeam. Am facut cateva poze in interior. Nu stiu daca pot sa spun ca arata bine, dar un lucru e cert – neoanele alea sunt de cosmar. Casa are un potential urias si indiferent de destinatia viitoare e bine ca restaurarea sa se faca dupa planurile originale. 

  

*Despre mesele de la Capsa si “banda vesela”  a mondenilor bucuresteni ai vremii a scris Claymoor (Mihai Vacarescu) in cronica pe care timp de 24 de ani a tinut-o in ziarul bucurestean L’Independence Roumaine. De unde tragg si eu concluzia ca nu numai Syda asta a ajuns la Paris direct din club. Povestea e veche, ca orice istorioara cu parfum de Bucuresti.

 

Casa Nicolae Petrascu – Arhitect Ion Mincu

Piata Romana numarul 1 Cine sa se mai plimbe prin zona Piata Romana si sa se mai uite sa descopere ceva frumos in spatele unor pomi, la umbra unor cafenele de lux sau ascuns privirii de taximetre si covrigarii? Miros de pipi si ziduri coscovite gasim peste tot. Nu mai bagi in seama. Lasi capul jos si treci mai departe. Am patit-o si eu. Ani de zile am intrat in Amzei prin Mendeleev. De sute de ori am consumat covrigi de la simigeria din spatele celebrei (pe vremuri) berarii Turist, acum devenita cafeneaua oamenilor de afaceri care nu prea au ce face. Ba chiar am baut si o bere in picioare acolo. Absolut niciodata nu am mutat privirea mai catre dreapta, unde troneaza erect closetul de la Romana, devenit celebru datorita (din cauza?) notelor informative ale lui Vadim Tudor – cineva il manjea cu cacat pe Ceausescu. A fost nevoie sa vad cateva poze vechi ca sa ii disting din detalii si sa aflu cine a proiectat aceasta casa si gata, interesul e trezit. Am privit-o si m-am intrebat cum de nu am vazut-o pana acum. Starea casei reflecta exact interesul pe care autoritatile locale il arata pentru acest oras. E mai important sa faci mici uriasi, carnati kilometrici si torturi de mare tonaj. Desi vina cade pe toti primarii care sunt si care au fost, si nu numai. Iata descrierea din cartea Bucuresti- in cautarea Micului Paris a lui Narcis Dorin Ion (editura Tritonic, 2003). Prima cladire care atrage atentia este situata chiar in Piata Romana No 1, colt cu strada N. Mendeleev, si care se distinge nu numai prin aparenta ei masivitate, ci si prin decoratia in stil romanesc a fatadelor. Este casa diplomatului, scriitorului si criticului de arta Nicolae Petrascu (1859 - 1944), construita in 1907 dupa planurile arhitectului Ion Mincu (...) In interior salonul are plafonul decorat cu o pictura a lui Dimitrie Mihailescu (executata in 1908 - 1909) reprezentand o copie a tabloului "Varful cu dor" de G. D. Mirea... (foto de aici) ...al carui admirator a fost. Dupa cum aflam din volumul 'Itinerar inedit prin case vechi din Bucuresti' (Petre Oprea, editura Sport turism 1986), se spune ca Mirea, la cererea lui Petrascu, a indicat pe unul dintre elevii sai sa ii picteze plafonul cu o copie dupa lucrarea Varful cu dor. Cel ales a fost Dimitrie Mihailescu. Cel care a corectat pictura a fost chiar Mirea. Si astazi poate fi vazut, se spune ca si de afara, din anumite locuri, pe o suprafata de 24 m2. In perioada 1916 - 1957, cand se credea ca originalul este pierdut, a cosntituit singurul document care sa aminteasca de celebra pictura care a facut din Mirea cel mai de seama reprezentant al academismului in plastica romaneasca, dupa expunerea ei la Paris in 1883 si Bucuresti in 1885. Un plafon pictat de Mirea, dar pe care in mod cert nu il mai putem vedea, este cel din casa Miclescu. Pentru cine cunoaste stilul lui Ion Mincu probabil ca detaliile sunt inconfundabile. In cazul acesta ma refer la felul in care sunt amplasate si decorate ferestrele, la decoratiunile aplicate intre ferestre sau aerul masiv pe care il are cladirea, senzatie create si de usa de la intrarea in cladire sau bovindoul care imparte cladirea in 2 planuri. Am facut 4 ani liceul la Scoala Centrala, pe vremea mea se chema Zoia Kosmodemianskaia, cladire proiectata de Ion Mincu, si am observat multe elemente comune. Sper sa mi se permita cateva poze exterioare si interioare ca sa fac un episode si cu aceasta cladire monument de arhitectura. Aceleasi sperante le am cu Bufetul de la Sosea, architect fiind tot Ion Mincu. Cladirea este locuita inca dar se alfa intr-un inaintat grad de degradare. Iata un balcon care rezuma starea casei Trist, nu?

Casa Adina Woroniecka - Arhitect Alexandru Zaharia

La 1840 fosta sotie a omului politic Take Ionescu, Adina Woroniecka (1889 - 1975), nascuta Olmazu si devenita printesa Woroniecka prin casatoria cu printurl polonez Korybut Woroniecki, ridica o vila dupa planrile arhitectului Alexandru Zaharia. Cladirea imita ca stil un mic palat florentin si imita in totalitate vila pe care o cosntruise in 1830, pe strada Catun, dupa planurile aceluiasi arhitect, si care se afla pe locurile fostelor grajduri ale casei Take Ionescu, acum transformate. Este posibil ca unii cititori sa gaseasca informatia conform careia Adina Olmazu nu a fost niciodata sotia lui Take Ionescu. Informatia se gaseste in ziarul Tricolorul al lui CV Tudor. Nu stiu... In jurnalul sau Carol al II-lea pomeneste de un episod legat de aceasta doamna: Tanarul Constantin Djuvara a fost prezentat zilele trecute intr-un salon Principesei Woroniecka, ex Adina Take Ionescu. Infumurata si proasta cum e, a inceput sa ingane: ""Dju, Dji, Dje... cum ati spus?"" - ""Dju-va-ra"", a apasat tanarul, care se vede ca e destept, caci a adaugat: ""Dar dumneavoastra, Doamna, nu sunteti printesa Mavrocordat?"" - ""O! De ce?"" - ""Fiindca sunteti tot atat de spirituala ca dansa!"". E vorba de Jeana Mavrocordat, nascuta Popp (o gasca bine cunoscuta ca atare) Acum daca era proasa nu inseamna ca nu putea fi doamna Take Ionescu. Important este ca vila Woroniecka se afla astazi parasita si pare ca o asteapta aceeasi soarta pe care o au multe case in Bucuresti, unele chiar pe Soseaua Kiseleff (Casa Miclescu)