Ion Socolescu (1856- 1924)- cateva cladiri bucurestene

Am pomenit recent despre o casa de pe strada Slanic, dintre cele avand picturi exterioare. Rasfoind un album despre art nouveau in Romania (aparut la editura Noi Print, si care constat acum ca e disponibil pe situl lor) am aflat si arhitectul- Ioan N Socolescu. Se trage dintr-o familie de boieri consemnati in vremurile lui Mihai Viteazu, a facut studii la Bucuresti si Paris si a avut o gramada de rude arhitecti (cel mai cunoscut este Toma T Socolescu, fiul fratelui sau, care a facut cred jumate din Ploiesti, plus o casa deosebita de pe strada Tuberozelor din Bucuresti, care a fost pomenita de Stefan aici- penultima poza. O alta aparitie: pe Simply Bucharest). Influentele lui Ion Socolescu vin din arhitectura brancoveneasca si orientala, din ce am vazut se vorbeste chiar despre un stil Socolescu, iar casele din Bucuresti proiectate de el sunt originale. Elementele acestui stil sunt evidente la cladirea Muzeului de Arta Populara din Constanta (foto de pe situl muzeului (?), http://muzeuetno.wordpress.com/) si mai putin vizibile (zic eu) la cea mai importanta (tot eu zic asta) constructie a lui, Universitatea din Craiova (foto Wikipedia). Mi-e incomod sa intru in detalii arhitectonice, dar arcurile in acolada si coloanele care incadreaza ferestrele imi par a fi constante ale stilului Socolescu. Casa din strada Slanic, revizitata in cunostinta de cauza: Alte 2 case sunt pe Strada Logofat Udriste, agresate ingrozitor de buticuri. Le afecteaza prezenta in vecinatate a celebrei sectii de politie. Despre ele a scris Andrei Pippidi in Dilema, martie 2008: [...] lîngă Şcoala "Barbu Delavrancea", se deschide o piaţetă în mijlocul căreia se află, din 1903, bustul lui August Treboniu Laurian. [...] În spatele micului monument - dimensiunile fiind la scara construcţiilor dimprejur care, acum un veac, aveau un singur etaj - se găseşte casa cu nr. 29, pentru care există înregistrată o cerere de demolare. Faţada, lucrată într-o policromie orientalizantă, dar indicînd eforturile de la sfîrşitul secolului al XIX-lea de a crea un stil naţional românesc, este dominată de o loggie centrală tripartită, între două ferestre boltite. Patru coloane masive susţin cele trei arcuri prin care privirea pătrunde în interiorul acestui foişor. Deasupra lor, un lanţ de denticuli completează decoraţia, ca şi brîul ornat care se întinde pe sub streaşină. O compoziţie elaborată, care echivalează cu semnătura arhitectului: fără nici o îndoială, autorul a fost Ion N. Socolescu (1856-1924), unul dintre cei dintîi emuli ai lui Mincu. În apropiere, pe strada Logofătul Udrişte, la nr. 23, a fost casa istoricului G. Ionescu-Gion, proiectată de acelaşi arhitect, aşa că aceste lucrări trebuie să dateze de pe la 1890. Cateva poze cu prima dintre cele 2 case, care aduce cu un pridvor de biserica: Si casa lui Ionescu- Gion, extrem de frumoasa dar grav bolnava. Si iedera aia... asta nu e o casa care sa merite sa fie acoperita

Pe strada CA Rosetti, aproape de biserica Boteanu gasim casa Angelescu, construita pentru dr Constantin Angelescua [fost primul ambasador al Romaniei in SUA si cel care,in timpul primului razboi mondial a infiintat,pe banii lui,misiunea diplomatica de la Washington.A fost vicepresedintele Consiliului National de la Paris,presedintele Ateneului Roman vreme de un sfert de veac(1922-1947),Membru de onoare al Academiei romane,presedintele Academiei de medicina ,fondator si presedinte al Academieide Stiinte,autor a peste 300 de lucrari de medicina publicate,in majoritate,la Paris,membru al societatilor de chirurgie din Belgia si Franta,deputat in Parlamentul Romaniei din anul 1902,senator de drept pana la venirea comunistilor la putere,ministru al instructiunii publice,culturii si cultelor -cel mai LONGEVIV din toate istoria Romaniei,adica peste 14 ani,autorul legislatiei invatamantului din perioada interbelica si ctitor a peste 12000 de scoli,licee,universitati,consevatoare de arta etc,etc,pe tot cuprinsul Romaniei Mari.Dupa asasinarea lui Duca de legionari,a fost prim ministru pentru o perioada scurta,dar extrem de dificila din istoria sangeroasa a miscarilor extremiste din Romania(thanks Raluca)]. Am sa citez din ziarul Observatorul de Munchen ce spun oameni mai avizati: După opinia noastră este cea mai re­u­şită realizare a arhitectului I. N. So­colescu în e­fortul de a crea un stil neo-românesc, atât în volumele arhitecturale, cât şi în de­co­raţie, simţindu-se influenţa izvoarelor tra­diţionale. Clădirea dezvolta­tă pe parter şi etaj are o suprafaţă utilă de cca 750 mp. Toate trei faţadele casei Angelescu pre­zintă în axul lor un decroş ce amin­teş­te un foişor sau o loggie brânco­ve­neas­că, astfel încât fiecare faţadă se indi­vi­dua­lizează cu personalitatea ei şi în ace­laşi timp întreaga clădire este unitară N-am putut fotografia decat una dintre fatade, iarasi vegetatia mi-a pus probleme. Mai vedem la iarna. In fine, pe bulevardul Pache Protopopescu, la rond, gasim o casa (casa Paraschivescu se pare ca ii e numele) ceva mai putin exuberanta. Si ce sa mai zic? Ca a fost implicat si in constructia cladirii CEC. Dar despre asta va mai fi vorba. Si ca pe strada Doamnei, langa Biserica Bulgara este o casa, aflata in proprietatea BOR daca nu ma insel, recent renovata si care imi pare construita in cel mai tipic stil Socolescu. Sau acu numai asta vad? (iata ca gasesc si o poza cu ea, pe blogul lui Ovidiu Draghia)

post scriptum, 15 ianuarie 2010. aflam de la Adrian ca prima dintre cladirile de pe logofat udriste, cea de spre care pippidi spunea 'fără nici o îndoială, autorul a fost Ion N. Socolescu'. este de fapt opera lui august schmiediegen.

Casa Miclescu

"Scopul în care sînt scrise, de la o săptămînă la alta, aceste rînduri, este dublu. Întîi, să atragă atenţia bucureştenilor asupra frumuseţii oraşului lor, de care uită, trecînd prea repede pe lîngă casele tot mai dărăpănate ale înaintaşilor. E o frumuseţe sfîşietoare, ca a oamenilor pe care i-ai iubit cînd nu mai au decît puţine zile de trăit. ... O asemenea casă se găseşte "la Şosea", la colţul Kiseleff cu Mahatma Gandhi (nume care se potrivesc ca nuca-n perete!). Nr. 33 nu figurează pe lista patrimoniului, ca vecinele ei de la numerele 31 şi 35-37. A fost probabil construită în primii ani ai secolului trecut, în stilul "românesc" care era la modă atunci, ca şi costumele populare pe care doamnele de la Curte le îmbrăcau pentru a se fotografia. Un turnuleţ, în stînga, îndrăzneşte o sugestie de medievalism, ca şi bogatele înflorituri în piatră care încadrează cele trei arcade prin care o baie vitrée adîncă priveşte către grădină. Faţada mai are, tot la parter, o terasă, mai retrasă, din faţa căreia se ridică scara spre intrarea din dreapta. Piatra zimţuită împodobeşte încă trei ferestre şi balconul lor. Aripa din stînga e închisă cu scînduri şi geamuri sub o streaşină de carton plesnită. Tencuiala e descojită şi ţigla acoperişului ştirbă. De multă vreme, casa este goală şi pustie. Numai şobolanii se fugăresc prin vasta sală de bal din centrul clădirii, atît de înaltă încît avea şi un balcon interior, pentru muzicanţi. În timpurile cele bune, gazdele de aici au fost colonelul (din cavalerie!) Radu Miclescu şi soţia sa, Elsa Florescu. ... Aşa că, în 1948, dictatura proletariatului nu i-a mai plătit pensia colonelului Miclescu, invalid din primul război mondial, iar el a refuzat să mai achite impozitul deodată crescut pentru duşmanul de clasă. Prin urmare, casa a fost confiscată. Trecînd în proprietatea ICRAL, acesta a închiriat-o Uniunii Artiştilor Plastici; s-au instalat aici pictorul Ştefan Szönyi şi familia sa. Cutremurul din 1977 a produs avarii grave, după care clădirea a fost declarată inabitabilă. În vremea asta, foştilor proprietari li se lăsase, din toată casa, doar baia şi o debara unde se ajungea prin subsol pe o scară de scînduri cu o funie pentru ţinut mîna. Această mizerie a fost îndurată de cei doi bătrîni cu o nespusă demnitate. Singura clipă de normalitate a adus-o întîlnirea la ambasada Franţei, la recepţia de la 18 mai 1968, cu un fost coleg de la Saint-Cyr: generalul De Gaulle. În februarie 1990, colonelul Miclescu a murit în baia în care locuise 40 de ani. Astăzi, casa e disputată într-un proces care va stabili deţinătorul drepturilor de proprietate, cumpărate prin 1994 de un geambaş de fotbalişti. Degradarea se întinde în continuare, ca să-i dea cîştigătorului un motiv de a dărîma şi de a vinde loturile în care ar putea împărţi terenul de 3000 m2. La alt colţ al şoselei Kiseleff, între fostul Muzeu "Toma Stelian" (devenit sediul PDSR) şi Ambasada Rusiei, pe locul viran cumpărat de Ambasada Canadei s-a ridicat deja un imens cub de beton şi sticlă, ceea ce arată că nimănui nu-i pasă de reglementările unei zone protejate." Andrei Pippidi - Casa Colonelului in DILEMA VECHE "La începutul lui decembrie, scriam despre Casa colonelului: casa Miclescu din Şoseaua Kiseleff. Comparaţi cele două fotografii, una luată atunci şi una acum. În patru luni s-a prăbuşit plafonul, pictat de Mirea*, al sălii de bal, iar rana acoperişului s-a deschis, largă. De curînd, aflasem că s-a început procedura de expropriere: probabil, acest progres rapid al ruinei este răspunsul." Andrei Pippidi - Cînd n-ai construit tu in DILEMA VECHE *GD Mirea - cel care a realizat picturile murale alea casei Vernescu a arhitectului Ion Mincu (asta in alt episod). Adaug cateva poze facute de Radu in noimbrie 2006 si in preajma Craciunului 2005. Este destul de evident ca arata mai bine. Sa ne gandim cum va mai arata peste 2 ani. Daca va mai arata...

O casa ...

... poate nu chiar oarecare, aflata pe bd Hristo Botev. il citez pe Andrei Pippidi, dilema veche, 2006 noiembrie 3: Proprietarul din 1895, data primului cadastru, era Ştefan Slatea, negreşit acelaşi cu Ştefan Zlatko, aşa cum îl numeşte anuarul din 1918, adică un recensămînt pe care-l datorăm ocupaţiei germane. "Slatea" sună bulgăreşte, o parte încă mare din burghezia noastră abia îşi românizase numele acum o sută de ani, fiind de origine străină. S-ar putea să fie vorba de fiul acelui Hristo M. Zlatev, stabilit în 1854 la Bucureşti, unde-şi făcuse studiile, şi care, devenind învăţător la Alexandria, a murit acolo în 1878. Altă presupunere, care-mi inspiră mai multă încredere, îl identifică pe omul nostru cu un comerciant activ în 1907, co-proprietarul firmei Economu & Zlatco din strada Şelari, magazin de drogherie şi articole coloniale. Frédéric Damé, în cartea sa despre capitala României aşa cum era în anul jubileului lui Carol I, îi menţionează pe cei doi asociaţi printre fruntaşii negoţului bucureştean. la scurta vreme dupa acest articol casa, la acel moment abandonata, a fost incendiata, scenariu repetat in primavara asta cu Casa Oromolu, din piata victoriei. cu toate astea, nu dupa multa vreme a fost serios refacuta. pozele dateaza din aprilie 2009, respectiv noiembrie 2006. cele noi primele, ca nu eu stiu bloga prea bine cu atasamentele