Biserica Sfantul Spiridon Nou

Ca sa respect promisiunea, si pentru a incheia capitolul Lipizer (sau cine stie ce mai aflam, poate mai gasim ceva cladiri de-ale lui), voi face si o scurta vorbire despre biserica Sfantul Spiridon Nou, despre care se pot gasi multe date pe internet. Sfantul Spiridon, cel carui i-a fost inchinata biserica s-a nascut in anul 270 in Cipru si a participat la primul sinod, de la Niceea. Acolo, pentru a face o comparatie plastica a unitatii Sfintei Treimi a luat o caramida, si-a facut semnul crucii iar din caramida a tasnit focul, apa s-a varsat jos iar pamantul a ramas in mana sfantului. A fost un apropiat al Sfantului Nicolae, care a slujit tot in partea estica a Mediteranei. A murit in anul 347, la Trimitunda, in estul Ciprului iar moastele sale se afla in Insula Corfu. Tot lui ii este inchinata si Biserica Sf Spiridon Vechi, daramata de tovarasul Ceausescu si refacuta, in piata Operetei/ Senatului/ Natiunilor Unite. Cam derutanta denumirea de vechi/ nou (la masculin) a acestor biserici; nu e vorba de 2 sfinti diferiti (cum e cazul Sf Dimitrie cel nou de ex) ci de vechimea bisericilor. Prea noua nu e totusi aceasta biserica, chiar daca ne referim la constructia actuala, care are cam 150 de ani. Pe locul ei existase timp de aproape un secol o manastire domneasca. Constructia noua a inceput pe vremea lui Barbu Stirbei si a fost sfintita in vremea lui Cuza, de catre mitropolitul Nifon. Arhitecti au fost Luigi Lipizer si Xavier Villacrosse, iar de pictura s-a ocupat Gheorghe Tattarescu. Stilul este neogotic, cu elemente bizantine. Turnurile bisericii au fost daramate de o vijelie in 1885, refacerea lor n-a respectat planul initial. Asta se vede foarte bine pe o imagine din articolul lui Raiden despre biserica Sf Spiridon, unde sunt mai multe date despre istoric si poze de arhiva. de asemenea, pe o fotografie de pe la 1873, postata de Radu Oltean (coltul stanga sus). Ce-mi mai ramane sa adaug? O poza cu casa parohiala de exemplu, cu aluzii la finisajele exterioare ale bisericii. Sau o poza din cartea Istoria & arhitectura lacasurilor de cult din Bucuresti (Lucia Stoica et al., editura Ergorom 1999) in care se vede cum a crapat peretele altarului cu ocazia lucrarilor de la metrou. Si de buna seama, pozele mele.

Casa Breslelor - Arhitect Luigi Lipizer

As vrea ca completez ce a inceput Radu cu Lipizer si sa incerc sa il asez pe architect si in timp si, cu putinele cunostinte, sa arat cate ceva despre stilul care l-a consacrat – neogoticul, stil ce deriva din gotic si care in Europa s-a manifestat la final de secol XVIII si inceput de secol XIX. O perioada de puternica dezvoltare a Bucurestiului este cea de dupa introducerea Regulamentului Organic (1831-1832). Kiseleff is aseaza aparatul administrativ in Bucuresti acordand o mare atentie dezvoltarii orasului. Este perioada in care Bucurestiul aproape isi dubleaza populatia, pana la unirea din 1859 – de la 70 000 la 1831 ajungand la 120 000 la 1859. Se ridica noi cladiri si astfel in Principate vin arhitecti din toata Europa - Michel Sanjouand, Balsano, Iacob Melik, Xavier Villacrosse, Anton Hefft, Karl Hartl, Heinrich Feiser dar si dalmatul Luigi Lipizer. Fiecare dintre acestia, si multi altii, punandu-si amprenta pe ceea ce a insemnat si inseamna Bucurestiul. Desi eu nu ii cunosc inca destinatia initala, poate o banuim cu totii, CASA BRESLELOR, aflata pe strada Stelea Spatarul, la numarul 10 arata la prima vedere exact ca o hala cu destinatie comerciala din Evul Mediu. Creeaza senzatia de ziduri puternice, acoperis crenelat, normal, creneluri decorative, o aluzie la independenta militara si un simbol al statutului social, ferestrele de la etaj cu traforuri multiple, tipic pentru fereastra gotica, fronton decorat, arcade frante si, cel mai sugestiv din punctual meu de vedere, nisele cu statui. De obicei nisele cu statui erau caracteristice stilului gotic religios. Aici probabil ca figurinele reprezinta diversi meseriasi. Coloanele dintre ferestre nu prea se incadreaza in stil, parand mai de graba sa apartina unui stil romanic, ceva mai ingaduitor cu coloanele, mai puternic ornamentate, in cazul de fata spiralate. Capitelurile nu fac parte nici ele din stilul neogotic. Sunt imitatii mai stilizate ale stilului Doric, cel cu frunze de acant. In schimb, pe colturile cladirii exista un alt element specific – coloanele detasate (capitelul insa se diferentiaza si de data asta). Coborand la primul nivel ferestrele aduc vag cu stilul neogotic, traforurile fiind acum mai mult ghicite, stilizate si colturoase. In rest sunt simple, apropiindu-se de stilul Queen Anne, cu ochiuri mici de geam. Un alt element caracteristic stilului este braul, si el crenelat, ce inconjoara pe cele doua fatade utile cladirea . Intrarea are o usa gotica tipica – forma de frunza, muluri multiple fasonate si fronton iesit in afara. Nu este decorata. Calcanul caldirii este gol, in vant, si judecand dupa ferestrele neotiganesti ce par taiate ulterior, la momentul constructiei era lipita de ceva. Am incercat sa ma apropii sa vad ce se intampla acolo, dar situatia era tensionata in curte, o dudie a iesit si a pus o hartie prin care atentiona ca nu mai doreste sa fie deranjata si nici sa inchida ea poarta dupa nepoftiti. Poftim de mai intreaba ceva…

Casa Liebrecht Filipescu- arhitect Luigi Lipizer.

Despre Luigi Lipizer am fost incapabil sa aflu prea multe informatii. Un arhitect dalmat care a proiectat cateva cladiri in Bucuresti prin anii 50-60 ai secolului 19. Dar uitandu-ma mai atent la aceste cladiri regret ca nu a fost mai prolific. Sunt construite in stil neogotic, ceea ce le face destul de speciale in contextul acestui oras. Cea mai cunoscuta este Casa Universitarilor, asa cum i s-a zis dupa nationalizare sau casa Liebrecht Filipescu. A fost construita pentru Cezar Liebrecht, seful Postei in epoca lui Cuza. Un individ care se pare ca stia prea bine ca atunci cand controlezi posta, controlezi informatiile, asa cum ne invata si Newman. La acea vreme si in aceste locuri era insa de neimaginat o afacere Watergate. Totusi, pozitia avuta e posibil sa nu ii fi folosit asa de mult, intrucat dupa abdicarea lui Cuza, Liebrecht a parasit si el tara. Urmatorul proprietar a fost maresalul Gheorghe Filipescu, pare-se un important mason, care a avut functii importante si in vremea lui Cuza, si dupa venirea lui Carol. Exista si o rozeta gotica, printre copaci, coloane rasucite, creneluri, ferestre in arc frant. Si aceasta cladire a devenit restaurant, ca tot se vorbea despre asta in postarea precedenta. Asta nu e rau, oamenii au ocazia sa vada si pe dinauntru casa. Eu unul n-am intrat acolo niciodata. O alta casa facuta dupa planurile lui Lipizer este casa Bosianu din parcul Carol. Sa precizam ca la vremea la care casa a fost construita parcul Carol nu exista, meteahna de a distruge spatiile verzi prin PUZuri bine mestesugite a aparut mai tarziu. Constantin Bosianu, proprietarul original al casei a fost prin ministru pentru cateva luni in 1865, a fost si primul decan al Facultatii de Drept. Casa, dotata cu un turnulet este in prezent in proprietatea Observatorului Astronomic. Inconjurata de o adevarata padurice, aflata dincolo de un gard, mi-a fost imposibil sa o fotografiez. Am doar o poza ceva mai veche, din care mare lucru nu se intelege, dar adaug o fotografie gasita in prezentarea arhitectului Octav Dimitriu, care s-a ocupat de restaurare, plus o imagine din cartea lui Narcis Dorin Ion, Bucuresti: in cautarea micului Paris. edit: O poza foarte frumoasa a postat binic in panoramio