Înapoi unde rămăsesem. Peste drum de casa Monteoru o altă clădire nouă- hotelul Tulip (arhitect Marilena Bucur) care mi se pare unul dintre cele mai fericite exemple de arhitectura moderna din oraş.
Pentru subiectul principal de astăzi trebuie să traversăm din nou, şi lângă casa Monteoru dăm de palatul Romanit, actualul Muzeu al Colecţiilor de Artă.
În forma iniţială casa a fost ridicată acum aproape 200 de ani pentru boierul şi (proto)scriitorul Constantin Faca. Diversele surse pe care le-am consultat nu cad de acord asupra aripii actualei construcţii care ar reprezenta edificiul iniţial. Astfel am putut afla pe rând că aripa centrală, aripa dinspre Calea Griviţei sau aripa dinspre nord sunt ceea ce a rămas din casa lui Faca. Ceva îmi spune că aripa centrală este răspunsul corect. Iată aripa nord:
Aceleaşi surse continuă povestea Palatului în mod absurd: după moartea lui Faca moştenitorii lui i-au vândut casa (încă neterminată) vistiernicului Romanit. Numai că tot sursele spun că Faca a murit în 1845 iar Romanit în 1834. Să presupunem ca vânzarea s-a produs înainte de moartea lui Faca? Probabil...
Toată lumea citează o scrisoare a lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, scrisă spre finele secolului 19. Păi?
„Casa lui Romanit fusese concepută şi ieşită din temelii de Faca, şpeţ care, murind fără a apuca s-o isprăvească, epitropia copiilor a vândut-o boierului Romanit, un grec îmbogăţit. Domnul ştie cum. Acesta a isprăvit-o şi a împodobit-o cu cel mai mare lux: pereţii odăilor toţi cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare şi mai frumoase, tavanurile de o bogăţie rară şi de bun gust lucrate în relief de meşterii cei mai buni aduşi din Ţarigrad. Odăile toate aşternute iarna cu covoare scumpe de Uşak şi Agem, iar vara cu rogojini fine de Indii; macaturile şi perdelele de mătăsarie groasă de Damasc şi de Alep. Scaunele şi canapelele, toate de lemn de mahon şi abanos, încrustate cu sidefuri şi cu figuri de bronz poleit, erau îmbracate cu piele de Cordova. În toate odaile, policandre atârnate de tavanuri cu ghirlandele între uşi şi ferestre, toate de cristal de Veneţia, tăiate cu diamanturi, în care se oglindeau seara aceea mii de lumânări... etc etc.”
După moartea şi a lui Romanit, casa devine sediul Cancelariei Domneşti (domnitor era Alexandru Dimitrie Ghica). În 1836 casa este cumpărată de stat, cine ştie ce afaceri profitabile cu statul se faceau şi pe vremea aia. Sau e şmecherie modernă? Arhitectul Michel Sanjouand a executat lucrări de renovare/finalizare. Prin anii 50 ai secolului 19 palatul devine sediul Ministerului de Finanţe. Actuala formă datează din deceniul penultim al aceluiaşi secol, când arhitectul Nicolae Cerchez a adăugat corpuri noi (cele laterale?). Cum arăta clădirea pe la începutul secolului 20 vedem la Dan. (ceasul avea să dispară prin 1940, cf Gh Crutzescu, mai jos o poză cu aripa centrală şi locul de unde lipseşte acel ceas).
După venirea ciumei comuniste interiorul palatului a fost în mare măsura distrus. S-au pierdut astfel plafoanele rămase de pe vremea lui Romanit, realizate în lemn sculptat şi frize pictate cu peisaje din Constantinopol.
Prin 1977-78, dupa lucrări de renovare, s-a deschis Muzeul Colecţiilor de Artă, care a adunat bunăoară colecţia lui Anastase Simu (după demolarea muzeului Simu), a lui K Zambaccian, Slătineanu, George Oprescu etc etc.
Şi la final poze cu balconul susţinut de lei- corpul de sud, faţada dinspre Calea Victoriei
şi acelaşi corp, faţada dinspre Calea Griviţei
P.S. la comentarii, Dan lamureste multe dileme. Multumim!
.jpg)
