Palatul Regelui din casa republicanului. Palatul Kiseleff – Arhitect Grigore Cerchez

 

Mă întorc în urmă cu doi ani. Poate nici atât. Sau poate mai mult? Am făcut mari eforturi (nu fizice) să pătrund în curtea interioară a Palatului Kiseleff (Şoseaua Pavel Kiseleff 13-15). Şi nu am intrat pe oriunde ci pe poarta din spate, în curtea din spate.

În sfârşit, am pozele! Dar ce fac cu ele? Ce scriu? Ce a fost aici? Ce se afla aici  înainte de clădirea aceasta? Atât ştiam – că este fostă reşedinţă regală, că a fost renovată şi i s-au mai adăugat corpuri după planurile arhitectului Grigore Cerchez. (Narcis Dorin Ion „Bucureşti – În căutarea Micului Paris”). Ştiu un singur om care ar fi putut să îmi dea mai multe informaţii -  Puiu Bădescu. Mi le-a dat. Informaţii pe care le-am găsit mai apoi, alături de altele, în albumul (tot al) lui Narcis Dorin Ion „Reşedinţe şi familii aristocratice din România”. Nu vreau, Doamne fereşte, să diminuez rolul cuiva. Am convingerea că fiecare are ce învaţa de la celălalt si fiecare a venit cu informaţii interesante. Eu vreau sa vin cu imaginile. Pe net prea multe nu se găsesc. Iar pentru acest privilegiu, acela de a fi putut sa intru şi să fac poze, trebuie să mulţumesc celor de la ING BANK care mi-au permis accesul, precum şi celor care asigurau paza.

Locul precum şi casa aşa cum arata iniţial au aparţinut familiei Candiano-Popescu. 

 Imagine din albumul „Reşedinţe şi familii aristocratice din România” - Narcis Dorin Ion

Candiano-Popescu nu este doar strada aia pe care trebuie să ajungem, cei cu carnet de şofer, aunci când trebuie să îl recuperăm sau, în cazuri mult mai neplăcute, să încercăm sa recuperăm automobilul furat. Candiano-Popescu a fost un personaj privit cu interes în manualele de istorie din perioada Ceauşescului (în mod greşit, zic eu – din punctul lor de vedere). De ce atâta interes? Păi pentru că domnul Candiano-Popescu, zis si Alexandru (Săndel între amici, posibil), este cel care a pus bazele mişcarii antidinastice – REPUBLICA DE LA PLOIEŞTI. De aici şi denumirea de republicani pe care o mai au ploieştenii. Poate mai multe detalii ne dau prietenii noştri din Ploieşti. Cel mai frumos spus despre mişcare găsim la nenea Iancu. Cine vrea să înteleagă:

“Eram la Lipănescu-n grădină de vreo câteva ceasuri. Uraganul entuziasmului creştea mereu, când o onoare nenchipuită veni să-l ridice la paroxism. Prezidentul - el, în persoană! - urmat de un adiutant, veni să viziteze petrecerea noastră populară şi să spargă o oală cu poporul lui. Marele om ne zise câteva cuvinte. Era încântat de purtarea bravilor săi ploeşteni, cari au ştiut ca totdeauna să se sacrifice pentru libertate. A fost un fanatism; o furie! Oalele toate de pământ, căciulile-n sus şi "Ura! Vivat Republica!" Prezidentul a plecat, luând cu dânsul pe Stan Popescu, poliţaiul... Încet-încet, cu ultimii cârnaţi, cu ultimele fleici şi oale, se strecură şi poporul martir... Probabil cheltuiala frugalei gustări populare rămase să fie trecută în viitorul buget al Republicei.”

Iată şi câteva insemnări ale lui Carol despre ce a fost atunci:

"Localitatea cea mai agitată din toată ţara sunt Ploieştii; trebuie să se ia măsuri energice ca să nu se sape acolo o mină, care s-ameninţe întreaga ţară.".[…] "“8/20 august […] Noaptea trecută a izbucnit un fel de revoluţie la Ploieşti; s-a luat cu asalt cazarma dorobanţilor[…]s-a declarat principele detronat, proclamând pe generalul N. Golescu locotenent provizoriu şi pe Ion C. Brătianu ministru de război ad-interim! – Deputatul, căpitanul Candiano-Popescu, care era capul mişcării, în calitatea sa de nou prefect al judeţului, a dat ordin pentru concentrarea trupelor![…]liniştea a şi fost restabilită de trupe după 24 de ore – […] Când principele Carol află că însuşi generalul Golescu[…]a fost arestat, trimite îndată pe unul dintre aghiotanţii săi să i-l aducă […] principele crede în fidelitatea generalului şi-l pune în libertate […] Ion Brătianu a fost arestat la Piteşti. Numărul arestaţilor e de vreo 20; contra celor mai mulţi nu se vor putea aduce dovezi, pentru că elevii lui Manzzini, nu dau niciodată ceva scris de la ei. […] Armata, ca şi mai înainte de altfel, s-a purtat foarte bine în această împrejurare".

Deşi actor cu rol important în Republica (ba chiar şi în detronarea lui Cuza), în mai 1875 numele său apare pe platforma program ce a constituit naşterea Partidului Naţional Liberal, în 1879 este pentru câteva luni prefect al poliţiei iar apoi, între 1880-1882, adjutantul regelui Carol I. Politicianul român ştie să se adapteze. Atunci şi acum, ca să amintim iar.

Terenul şi casa, astea ne dor pe noi, au fost achiziţionate de către Constantin “Costică” Iarca, moşier, om politic liberal, deputat şi fost primar al Buzăului, un susţinător al unificării celor 3 colegii electorale şi, deşi mare proprietar de terenuri, un susţinător al independenţei politice a populaţiei rurale, “scoaterea electoratului de sub influenţa guvernului” – la cateva zile, probabil şi cu un mic sprijin adus de un discurs al său plin de asemenea idei, izbucnea răscoala din 1907; căci emanciparea politică insemna şi împroprietărire, ori guvernele conservatoare nu impărţiseră destule hectare.

Nu cred să fi stat prea mult cu ele pe cap, terenul şi casa, pentru că la 1909 sunt achiziţionate de familia regală, probabil pe filiera unui membru al familiei Filotti, Traian Filotti, aghiotant al prinţului moşternitor Ferdinand. Acest Traian era frate cu un anume Nestor Filotti căsătorit cu o membră a familiei Iarca, sora lui Costică, Alexandrina Iarca.

Transformarea casei este opera arhitectului Grigore Cerchez.

De cand a fost achiziţionată de către Casa Regala a României si până a fost rechiziţionată de comunisti in casă (palat) au locuit 4 capete incoronate: principele Carol (viitor al II-lea), o vreme moştenitor doar al prinţului moşternitor Ferdinand (1914-1925), soţia sa Elena a României (1925-1930), Mihai I Marele Voievod de Alba Iulia (1930-1940) si, pentru puţin timp, sora regelui Carol al II-lea, prinţesa Elisabeta. (Narcis Dorin Ion „Bucureşti – În căutarea Micului Paris” şi Narcis Dorin Ion „Reşedinţe şi familii aristocratice din România”).

Transformarea de astazi, aspectul pe care îl afişează, nu ştim cui se datorează. Părerea mea personală e că se putea şi mai bine, chiar daca reabilitarea (cum a spus Raiden la o emisiune) a fost făcută acum cca 15 ani.

În prezent în Palatul Kiseleff este sediul central al bancii ING. Iar dacă cineva se intreabă de ce nu am mai scris e bine să afle că eu m-am operat la picior iar Doctorul a vegheat asupra mea. Ocaziune cu care îi mulţumesc iar.

CALEA VICTORIEI 5 – Casa Dissescu – Arhitecti Grigore Cerchez si Al. Clavel

Revenim la serialul nostru, pe Calea Victoriei. Dupa casa memoriala George Enescu ne mutam iarasi pe partea stanga, iar dupa „biserica lui Radu”, la numarul 196, este Casa Dissescu. Inaintea unui scurt istoric al casei sa vedem cine a fost acest Dissescu. Constantin Dissescu (1854 - 1932), om politic in Partidul National Liberal, de formatie jurist, absolvind cursurile Facultatii de Stiinte Juridice din Paris ( a facut si Istoria), doctorand in drept. A predat diverse discipline la Universitatea din Bucuresti sau cea din Iasi. In 1885 se retrage din Partidul National Liberal si trece la Conservatori, pentru ca in 1923 sa revina in randurile liberalilor. Este unul dintre cei care au participat la Constitutia lui Fintescu (1923). O mica bijuterie pe care o detin - manualul de sedinte, constitutia din 1923 cu autograf Fintescu. Ca functii politice le-a detinut pe cele de deputat sau s-a aflat la conducerea unor ministere, fireste, si cel al justitiei. (poza din celebrul CD al lui Emanuel Badescu, despre care tot pomenim, Radu si cu mine) Casa a fost construita in doua etape - prima etapa in 1860, corpul de pe Calea Victorie, iar apoi, a doaua etapa, i-a fost adaugat si corpul de pe starada Manu (fosta Strada Lemnea). La 1892 casa apare in proprietatea Mariei Lupu Bogdan. Actul mentioneaza ca aceasta isi repara „casele cu doua caturi din fata”. Dupa ca ve achizitiona imobilul, Dissesu ii solicita pe Grigore Cerchez si Alexandru Clavel sa transforme cladirea fara a modifica structura cladirii. Elementele decorative adaugate fac din acest imobil unul reprezentativ pentru stilul neoromanesc. Logia de pe strada Manu este asemanatoare celei de pe Calea Victoriei numai ca in partea superioara este marginita doar de trei arcade. Intrarea boltita se afla pe strada Manu, strada pe care se afla si fatada cu curte interioara si terasa belvedere la nivelul etajului 1. Dupa moartea lui Constantin Dissescu, 1932, casa va gazdui Institutul de Cultură Italiană (1933 – 1949), apoi institutul Romano – Rus pana in 1956 (cu mentiunea ca in 1955 a fost inclusa pe lista monumentelor istorice), Cămin (!) al Institutului Politehnic, Direcţia Stufului din Ministerul Industriei Chimice. Datorită diverselor schimbări funcţionale, clădirea a suferit o serie de modificări şi amenajări, o parte din ele alterând monumentul. Din 1967 aici este amenajat Institutul de Istorie a Artei “George Oprescu” (dupa numele celui care a pus bazele acestui insitut incepand cu biblioteca sa impresionanta precum si cu o bogata colectie de piese de mobilier si tablouri) institut care functioneaza si astazi. Iata si cateva detalii de la ferestre, sau un ornament de la balconul dinspre Calea Victoriei.

Casa Constantin Vasiliu-Bolnavu

Cu siguranta ca multi o stiu din vedere, fiind pe strada CA Rosetti la numarul 36, aproape de Administratia Financiara a Sectorului 2, dar nu stiu ce e cu ea, istoricul ei. Cum nici eu nu il stiu. Oricat am sapat nu am aflat pre multe despre ea. O stiam de pe cand eram in liceu, pe atunci era acolo o sectie de reumatologie, daca zic eu bine, oricum ceva legat de sanatate, spital. La putin timp dupa 1989 a luat foc, dar aici putem invoca ori prostia, ori neatentia, dar nu cred ca se vorbea pe atunci despre cunoscuta metoda a zilelor noastre, incendierea in vederea demolarii (desi se zicea la vremea aia ca ar fi vrut sa o achizitioneze Petrica Roman). Dovada este si faptul ca a fost renovata, chiar frumos, cel putin pe afara. Construita la final de secol XIX casa a apartinut marelui filantrop si deputat liberal, Constantin Vasiliu-Bolnavu, ultimul nume fiind, se pare, o porecla devenita renume. Om foarte bogat, liberalul a facut o multime de acte caritabile, una din cele mai cunoscute fiind ridicarea de camine pentru studenti - unul in preajma Palatului Regal. A avut mosii in toata Romania, in capitala, la munte, la mare sau in zone de campie, mosii pentru care urmasii lui se lupta si azi cu statul. Fiica sa, Aurelia, a fost casatorita cu arhitectul Edmond van Saanen Algi, un roman de origine olandeza, cel care si-a pus numele pe cladirea Palatului Telefoanelor, pe cea veche a ASE-ului, alaturi de Cerchez, sau Vila Istrate Micescu. Oricat am incercat nu am aflat cine aste arhitectul casei. Avem cititorii nostri, mult mai intelgigenti decat ai lor, ca sa parafrazam modul de promovare a saptamanalului de moravuri grele - Academia Catavencu, asa ca poate vom afla si o sa reusesc sa completez titlul si cu arhitectul. Pana atunci priviti cateva poze.