Raritati 22 - Drum. Taberei

Pe coltul unui bloc din cele de la Ho Și Min, alea sovietice, care poarta inca urmele gloantelor din decembrie 1989. La fel si placuta asta. Probabil e acolo de pe la finalul anilor 60. Si asa a ramas.
Am stat 27 de ani, sau mai mult, in cartierul asta, dar placuta asta am vazut abia acum 3 saptamani. Niciodata nu e prea tarziu. Poate o conserva primaria. Hahahahaha... Ce glumet sunt.

Biserica Italiana- arhitecţi Mario Stoppa şi Giuseppe Tiraboschi

Nu cred că acum 100 de ani exista o comunitate uriaşă de expaţi italieni în România (impresari de fotbalişti, creatori de modă, maseuze, foşti miniştri ai tineretului şi turismului sau simpli panacoţi) şi că biserica de pe Bulevardul Magheru/ Bălcescu a fost construită pentru ei. Găsim istoricul bisericii afişat la intrare, la ce bun să-l re-scriu sau, mai rău, să-l rescriu? A abordat şi Andreea subiectul. Şi mulţi alţii. O poză mai veche la Raiden. Metropotam. etc etc Atâtea imagini, însă, numai aici găsiţi! Din păcate, numai din exterior. Cel mult luate prin gard, la casa parohială dacă îi pot spune aşa.

'Sinagoga pseudo-olandezo-maură' de pe Corbeni

O casă care nu poate trece neobservată, unică in oraş. Probabil că inspiraţia se află în arhitectura renascentistă olandeză. Unii vorbesc însă de casa maură de pe strada Corbeni. Bănuim că arcele în potcoavă au dus la această etichetare. Nu cunoaştem cine a construit-o, de ce şi când. Probabil prin anii 30 ai secolului trecut. Nu vrem să fabulăm, aşa ca îi lăsăm pe alţii mult mai talentaţi:
După gheţărie urma o casă cu desăvîrşire flamandă, cu faţada de cărămidă smălţuită, înălţată pe trei nivele dintre care ultimul se ţuguia în trepte şi se-nfigea în cer ca un fierăstrău. Ferestre cu obloane deschise, avînd tăiate-n ele inimioare, răsfrîngeau frunzişul castanilor din faţă. Astfel de case, toate ţuguiate, lipite unele de celelalte într-o faţadă continuă, colorată pestriţ şi sobru în acelaşi timp, se-nşiră de-a lungul apelor leneşe ale Ţărilor de Jos, împingând o aripă virtuală în valurile moi ca de gelatină. În prăfosul şi nespus de tristul oraş din Bărăgan, o asemenea casă era exotică asemenea unei păsări liră care, venită de nicăieri, s-ar fi aşezat la mahala, într-un crîng de liliac. [...] Fata se opri în faţa casei olandeze, o privi întreagă, dîndu-şi capul pe spate (faţada dreaptă şi înălţată exagerat depăşea cu mult acoperişul dindărătul ei) şi deodată avu sentimentul limpede că se află într-o pictură. Că, exact în acel moment, cineva contemplă, cu nespusa-ncîntare, taboul, în grea ramă barocă, înfăţişînd o casă flamandă de cărămidă smălţuită, colorată portocaliu şi stacojiu, al cărei fronton în trepte se conturează pe cerul înalt, pictat neglijent cu cuţitul.[...] În primii ani după ce descoperise casa de pe Corbeni şi-şi începuse viaţa dublă, Coca încercase mereu să afle cît de mare era, de fapt, încăperea aceea întunecată.
Cât de mare era şi ce se petrecea în încăperea respectivă putem afla din romanul Orbitor al lui Mircea Cărtărescu, din al cărui secund volum (Corpul) am citat mai sus.
Şi poze. Se observă şi mici modernizări.

Facultatea de Medicina- arhitect Louis Blanc

Fără prea multe vorbe, acesta este localul Universităţii de Medicina şi Farmacie numită dupa întemeietorul ei (la 1856) Carol Davila. Davila era mort de aproape 20 de ani atunci când s-a inaugurat această clădire, adică în octombrie 19o3. Tot atunci s-a tăiat panglica, cum s-ar zice, şi pentru statuia lui Carol Davila (autor Carol Stork). După ştiinţa mea, clădirea nu a avut vreodată altă destinaţie decât aceea de sediu al facultăţii de medicină. Arhitectul este Louis Blanc, stilul arhitectonic este cel neoclasic. Remarcabile intrarea către sala de consiliu, în genul unui templu grecesc, cu coloane şi capiteluri ionice şi frontonul cu paharul Higeei (cu şarpele încolăcit) şi cine ştie ce alte zeiţe. Cuvântul de încheiere consideraţi că face referire la superbul cartier Cotroceni.

Ansamblul 'Caragialiana'- autor Ioan Bolborea

Îi zice Bucureştii noi şi vechi, dar nu prea am avut ocazia să mă ocup de chestii noi. Nu sunt dintre cei care resping hotarât orice e nou în oraşul ăsta, dar nici nu pot spune că sunt răvăşit de clădirile doimiiste. Sub ameninţarea scoaterii din titulatură a vorbei 'noi', şi ţinând seama ca un sit Bucureştii Vechi există deja, am ales să prezint ansamblul monumental Caragialiana, al sculptorului Ioan Bolborea. Deosebit de criticat, cel puţin de către truditorii webului. Totuşi, Pavel Şuşară zice altceva: Ion Bolborea şi-a propus să pună lucrurile la punct şi să restituie caragialismului anvergura şi măreţia pe care, pînă acuma, nu le-am determinat şi, cu atît mai puţin, nu aveam cum să ni le asumăm.... ...Lumea lui Caragiale este cel mai important eveniment al sculpturii de for public din spaţiul românesc şi, poate, nu numai, de la ansamblul lui Brâncuşi de la Târgu Jiu şi pînă astăzi. Ce au spus la dezvelirea monumentului Răzvan Theodorescu, Dinu Săraru, Sorin Oprescu şi Ştefan Cazimir mă interesează mai puţin. Acum, părerea mea, care nu contează. Nu mă simt deloc oripilat, nu mi se pare că ansamblul ăsta ar fi vreo monstruozitate comparabilă cu Casa Republicii sau cu ţeapa din Piaţa Revoluţiei, dar nici extaziat nu sunt. Aşa oi fi eu, un băiat potrivit în toate. Mă deranjează însă amplasarea sculpturilor într-un spaţiu destul de aglomerat botanico-arhitectonic. Din bulevard nici nu prea se distinge ce e acolo. Nici cadrul ăla de metal nu îmi place. Pare că are unicul rol de a-i susţine pe micii trompetişti. Sau cine ştie? Identificarea personajelor e cam dificilă. Caragiale stă de-o parte. Ioan Bolborea ne mai luminează. Zburătorii sunt Dl Goe. De 2 ori Goe. De amuzament şi fiindcă Goe se multiplică în continuu. Omul cu aspect de Eminescu o fi Spiridon. Are un măr în mână. cum se spune în interviu? O să vedem altă dată. Dar de ce Spiridon? E un caracter minor, zic eu. Măcar Chiriac avea parte de diverse plăceri asupra cărora nu insist. Brânzovenescu, Farfuridi, cetăţeanul turmentat. Unele personaje au chipul actorilor care au interpretat rolurile respective, în cazul de faţă Mircea Diaconu, Dem Rădulescu, Birlic. Rică Venturiano (Radu Beligan?) şi, cred, Trahanache (Al. Giugaru). Axul central este Rică Venturiano. Cel mai înalt. În timpul lucrului, l-am porleclit "catargul." O las dezbrăcată pe Ziţa, pentru că asta era ea... Îşi caută bărbaţii, caută norocul... Dar nici n-aţi fi observat acest amănunt, dacă nu vă spuneam, fiindcă nu e vulgară... Şi doamna pare goală, dar este mai degrabă Mam'mare. Iar aici Veta, alături de sora ei. Încă 3 doamne. Miţa? Zoe? Mamiţa? Didina? Şi ultimii pe listă, cu voia dumneavoastră, Pristanda (Ion Chelaru) şi pesemne Nae Caţavencu (e Tănase? A jucat Tănase în Scrisoarea pierdută?). Cam asta e. Mie mi-a plăcut să pozez şi să încerc să identific caracterele. Dar acum, noapte bună şi tradiţionalul weekend plăcut! PS1 Şi când te gândeşti cât de ignorate sunt sculpturile lui George Apostu. Poate asta ar trebui să impresioneze mai mult.

PS2 Văd acum că ştia I. Bolborea de ce să se teamă:

Vă gîndiţi cum va arăta monumentul pe esplanada Teatrului Naţional? Îl visaţi in situ?

Eu îl visez, numai că acolo mai sînt o grămadă de "abţibilduri", iar asta va fi o problemă, pentru că, dacă nu se face curat şi nu "se face loc" acestei lucrări, ea se se va adăuga bîlciului din acel perimetru. Va fi greu. Va fi poate un război mai greu decît creaţia însăşi.