sâmbătă, 24 iulie 2010

Hotelurile Union şi Stănescu- arhitect Arghir Culina

Cu hotelurile Union şi Stănescu (numit ulterior Negoiu) Arghir Culina se apropie şi mai mult de art deco. Am încercat în ultimul an pe parcursul mai multor episoade o prezentare cronologică a câtorva clădiri ale acestui arhitect, dar am dat un pic peste cap lucrurile. Oricum, imobilul din Hristo Botev precede cele 2 hoteluri, care sunt cam din aceeaşi perioadă cu blocul de lângă Cişmigiu, iar hotelul Ambasador este mai recent. 
 (imagine din cartea BUCURESTII ANILOR '30 - Aristide Stefanescu, Ed. NOI) 
Inaintea existentei unui hotel Union pe strada Câmpineanu (vide supra), a fiintat acolo un han numit chiar Union, de unde si vine numele hotelului, unul dintre ultimele hanuri ale Bucurestilor cu una dintre primele cafenele ale orasului. Vechiul hotel Union fost amenajat prin anii 1930. Vis-à-vis de han era hotel Regal. Pe locul lor au fost construite noile hoteluri Stănescu, în 1928-1929, si Union 1932-1934. Asa se face ca cele doua hoteluri vor intra in circuitul turistic alaturi de alte 4 – Bulevard, Splendid, Athenee Palace si Grand Hotel, la categoria hoteluri de lux. 


 
(imagine din cartea BUCURESTII ANILOR '30 - Aristide Stefanescu, Ed. NOI)

 (imagine din cartea BUCURESTII ANILOR '30 - Aristide Stefanescu, Ed. NOI)

Dupa o restaurare in anii 70 a hotelului Union au venit anii de dupa 1989 cu aparitia firmelor multinationale si nevoia de spatii pentru birouri. Asa se face ca ambele au fost complet renovate, in unele locuri nu tocmai fericit. Astazi in fostul hotel Stanescu zace BRD-GSG (poate si altii) iar in Union doar altii, despre care nu pot sa dau detalii.
Pentru alte imagini vezi şi site-ul Bucureştii Vechi. Foarte bune sunt si cele de la Andreea.
Să mai adaug doar că inginerul Emil Prager a fost din nou colaboratorul arhitectului A.C. Cât despre turnul care striveşte mai nou hotelul Stănescu, numai de bine. 

  P.S.-semnalare de la Adrian: planul complementar imaginii cu hotelul Union initial gasiti la: http://3.bp.blogspot.com/_i5gvVb4UZqo/Sx5deuS4kiI/AAAAAAAAAMw/WMfFUE0bR64/s1600-h/aliniere_4_+strada+Academiei+circa+1867_1870.jpg

duminică, 11 iulie 2010

Carul cu Bere- arhitect Siegfried Kofczinsky (grafiat în fel şi chip)

Mă preumblam în zona străzilor Smârdan şi Franceză, unde s-au petrecut nişte fapte scandaloase nu demult şi am ajuns pe strada Stavropoleos. Am constatat cu satisfacţie de-a dreptul proletară că multe clădiri au fost deja prezentate aici- Banca de Credit, banca Chrissoveloni, Berliner Gesellschaft, poate va veni şi vremea Palatului Poştelor în cadrul serialului despre Calea Victoriei, a bisericii, dar azi voi prezenta câteva poze cu o cladire neogotică, celebrul restaurant Caru(l) cu Bere. Multe detalii scapă trecătorilor (cum s-ar zice, în zbor invers le pierzi), strada e îngustă, lipseşte o perspectivă bună asupra întregii clădiri. Sper ca imaginile să fie inedite măcar pentru câţiva cititori. Iniţial o berărie numită Carul cu Bere a fost găzduită în Hanul Zlătarilor, al cărui istoric îl ştim de la Dan. Anul fondării ei se pare că ar fi 1879; tot pe atunci venea în capitală Nicolae Mircea (pe atunci avea 11 ani), cel care avea sa devină proprietarul berăriei. Pe la 1899 s-a ridicat actuala clădire, (după cum se vede, nemodificată esenţial în timp, la exterior) cu fonduri de la Banca Albina şi cu ajutorul arhitectului polonez Zigfrid Kofczinsky, care lucrase la Palatul Peleş. Nicolae Mircea, de origine din Caţa, (o localitate in Ardeal, aflata departe de Medias) avea să atragă în acel local mulţi intelectuali ardeleni. Exista pe atunci mai mult respect faţă de oamenii cu studii? Poate, în orice caz Nicolae Mircea le dădea o masă gratuit studenţilor ardeleni cu condiţia de a fi avut note bune. Berea era furnizată de Bragadiru, iar un fel foarte popular erau cremwurstii cu hrean.

La etaje au fost construite 2 apartamente mari pentru familia proprietarului şi câteva locuinţe pentru lucrători. Acolo s-a sinucis Nicolae Mircea datorită unor probleme financiare ale fratelui său Ignat, pe care îl girase la un împrumut.

Dupa moartea proprietarului, afacerea a fost preluată de catre Dumitru Marinescu Bragadiru, până la depăşirea greutăţilor crizei economice, după care a revenit în posesia familiei Mircea.

Multe ar fi fost de fotografiat în interior, dar nici măcar nu am încercat să fac asta. Din fericire există multe poze pe net, până şi youtubeul e plin de aşa ceva (plus scene din Filantropica şi din Două loturi, filmate, cred, acolo). A se vedea şi articolul de pe metropotam citat la final, unde apare şi statuia pivnicerului, la baza unei foarte frumoase scări de lemn făcută fără planuri de către un meşter analfabet. Interioarele au fost decorate în stil neobizantin prin deceniul 3 al secolului 20. După naţionalizare picturile murale au fost acoperite cu vopsea. Tot în anii comunismului s-a făcut şi o restaurare la care au contribuit pictorii Gheorghe Nicolae, Ştefan Câlţia şi Sorin Ilfoveanu sau sculptorul Mihai Buculei. O nouă restaurare s-a produs acum câţiva ani, iar în prezent restaurantul a redevenit proprietatea familiei fondatorului.

La intrare a existat un ornament pe un stâlp, reprezentând un leu. A dispărut, în schimb s-au păstrat altele, fotografiate nu demult de către Andreea, căci mie mi-a venit greu să intru printre mesele scoase în stradă: felinarele, cocoşul şi dragonul, semn că localul e deschis de când cântă cocoşii şi până ce apar vârcolacii, pisica, plus interiorul. La Vlahul alte poze, bunaoara felinarul.

Habar n-am cine e micuţul băutor din poza de mai jos, dar nu cred că îl remarcasem până acum.

Ce să mai zic? Poftă bună! Sa adaug totusi ca tot ce am scris mai sus poate fi fals. 'Adevarata poveste a proprietarului, (felul in care a ajuns in Bucuresti si multe alte detalii) nu este cunoscuta decat de catre familie si eventual de catre prieteni apropiati.' Bibliografie oarecum si inevitabil selectiva:

Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu- De la Hanul lui Şerban Vodă la Hotel Intercontinental: Editura Sport - Turism, 1979

Victoria Dragu Dimitriu- Poveşti ale Doamnelor din Bucureşti, Grupul Editorial Vremea, Bucureşti 2004- capitol Cu Anca Giurchescu, o istorie de familie la Carul cu Bere

http://metropotam.ro/Interviuri/2007/02/art0121568859-Nicolae-Mircea-de-la-Caru-cu-Bere-la-Bere-cu-Caru/

http://bucuresti.tourneo.ro/unde-mancam/2010/03/caru-cu-bere-de-la-munchen-la-bucuresti/

Leonid Buzoianu, Em Bădescu- Case vechi din Bucureşti

http://www.foaia.hu/arhiva/anul-2010/2010-20/12.pdf

vineri, 2 iulie 2010

Palatul Societatii Functionarilor Publici (ARCUB) - Arhitecti Radu Culcer si Ioan C. Rosu


 
  

In anii in care in New York - Statele Unite se ridicau cladiri precum Empire State Building sau Chrysler Building si in Bucuresti stilul ART DECO isi face simtita prezenta, nu la fel de impunator insa. Botezat abia in anul 1925, stilul Art Deco s-a lansat ca miscare a inceputului de secol 20 si, se zice, a fost inspirat de automobile. Nu si-a propus sa reduca la o forma simplista cladirile. Din contra, stilul celebreaza detaliul si complexitatea. Cele doua exemple de mai sus sunt graitoare (cum ar fi formele arcuite ale Chrysler Building, derivate din modele clasice – un turn gotic, cu gargui si turla), dar daca ne referim strict la Bucuresti putem spune ca au fost vremuri in care tineam pasul cu tot ce era nou si mai ales de bun-simt. Palatul telefoanelor, blocurile Stanescu si Union, Tribunalul Bucuresti (Judecatoria Ocolului VIII), Imobilul Asigurarea Romaneasca, Palatul Societatii Functionarilor Publici, etc.
 
 
 Nu prea stiu ce sa spun de data asta. Din pacate literatura este saraca si tot asa este si timpul meu. Precum si vointa de a ma mai dedica unui subiect astfel incat sa ajung intr-o biblioteca publica, alta decat a mea, care poate deveni publica, depinde de … public. Apelezi la internet cat curpinde, sapi, cauti carti scanate “la negru”, gasesti putin, putinul este copie la indigo iar in plus mai lanseaza si Raiden provocare cu Bucurestii semicunoscuti "cladiri bucurestene semi-cunoscute" iar Armyuser raspunde, printre altele: actualul imobil ArCub de pe Batistei No 14 – deci o necunoscuta. Ce sa mai intelegi? Unde mai pui ca si imaginile sunt putine si sarace. Si ca sa nu ies din tipar, asa le am si eu.



 Am tras dinspre Intercontinental din cam toate pozitiile desfrunzite. Am luat si 2-3 de pe Batistei si jur ca m-as fi aproiat si mai mult daca nu incepuse frichineala intre soldatii din fata ambasadei poporului american prieten, la vederea aparatului foto. Asa ca imaginile cu intrarea, precum si cu toate reliefurile de pe fatada dinspre ambasada SUA, va  las sa le descoperiti si singuri. Daca as fi vrut sa fac pozele sunt convins ca as fi reusit. Am gasit pretextul cu obiectivul pazit. Mereu gasesc pretexte. Asa si acum – am gasit un pretext sa pun cateva poze cu o cladire despre care nu am spus nimic.








Cadou de la Raiden (multumim!)

Ce nu trebuie sa uit sa adaug este ca prima data cand am patruns mai mult de holul intrarii a fost cand am primit degeaba (ce pleasca) un album Radu Olteanu cu autograf.



 Interioare cu linii bine definite, oglinzi, decoratiuni, boiserie (placare cu lemn a suprafetelor, labriuri si podele), scari  imtatie monumentala, asezate sub forma arcelor concentrice pentru a intari senzatia de adancime. Mobilerul care este folosit mi se pare de un prost gust teribil in comparatie cu interiorul si modul in care se prezinta. Imgini din interior gasiti pe site la ei www.arcub.ro
Faptul ca despre arhitecti pomenesc la final nu este decat un mod de a incheia spunand ceva intr-un articol care sa fie pe tiparul celor cu care ne tot chinuim – imobilul si arhitectul sau arhitectii. Ioan C Rosu si-a mai pus semnatura pe un bloc de locuinte de pe Bulevardul Regina Maria sau vila Ticau din strada Dr Poloni. Radu Culcer e cunoscut pentru planurile initiale (1914) ale cladirii Staţiunii Zoologice Sinaia (societate infiintata in 1922).