Pentru azi avem una din clădirile reprezentative pentru curentul art nouveau- casa Romulus Porescu, de la intersecţia Negustori cu Paleologu. E plin netul de imagini cu ea, dar nu pot să cred că în Bucureşti se află vreo construcţie breath taking de care să nu ştie decât o mână de oameni, iar aceştia să ţină secretul pentru ei. Doar în vise mi se întâmplă să descopăr câte un cartier fabulos pe la capătul cine ştie cărei linii de tramway. Poate aşa ceva. Sau aşa. Dar să revin, şi primele imagini să fie cele de arhivă (mulţumiri armyuser pentru imaginile din cartea lui Fr Dame) .
Dacă numele proprietarului nu vă spunea nimic (nu aş putea spune cine a fost; în cartea de telefon din 1937 şi în cea din 1938 există un singur Porescu- Florian, pe strada acum celebră Ştefan Mihăileanu. Vecini la alfabet sunt fraţii Porn, care se ocupau de ascensoare, dar asta e altă poveste. În 1958 Florian devenise Porăscu, şi se mutase pe Calea Călăraşi, presupun că la mai rău; din fraţii Porn rămăsese doar unul. Iar la adresa Paleologu 12, admiţând că s-a păstrat numerotarea, nu era alocat vreun număr de telefon. Lungă paranteză!), casa vă este desigur cunoscută. Un tramway alerga cândva pe lângă dumneaei. Arhitectul este Dimitrie Maimarolu (1859-1926), cunoscut mai ales pentru contribuţiile la proiectarea Cercului Militar Naţional şi Palatului Patriarhiei. Construcţia datează din primul deceniu al secolului 20.Faţada nu este la stradă, ca de obicei în Bucureşti. Nu ştiu dacă acele acoperişuri (de sticlă de obicei, aici se pare că s-a renunţat la materialul original) se numesc marchize, dar ne plac. O mică intervenţie modernă a produs un balconaş. A se compara cu primele poze. Totuşi fierul forjat cred că a fost adaugat demult, doar termopanele sunt mai noi. Strică mult. Oricum, starea casei nu e grozavă. Desigur, cel mai particular detaliu este fereastra rotunda. Ornamente vegetale tipice art nouveau şi ornamente vegetale naturale. Felurite alte detalii şi unghiuri. Încheiere fără legătură cu Maimarolu. Revin un pic asupra afirmaţiei că nu am cum să mai descopăr locuri spectaculoase în Bucureşti. Am trecut azi pe strada general Berthelot. Aproape de intersecţia cu Berzei, nu cunosc dacă intră în planul de demolare. Clădirea din stânga. Atâta mister emana ea in the fucking october afternoon light încât nu mai am cuvinte. Poza nu reuşeşte să îmi trezească atâtea asocieri de idei, dar o lipesc aici.
din zbor (515)
Acum o zi
11 comentarii:
Frumoasă casă, Radule! Mă bucur că ai avut timp să o găseşti.
O fereastră rotundă, din aceeaşi familie, este pe undeva prin zona statuii lui Dinicu Golescu, dacă nu-mi joacă feste memoria.
Parca te doare sufletul cand vezi cum era casa inainte, cu strada aia frumos pavata si fara nicio masina in zona si cum a ajuns acum,rapciugoasa printre masini parcate pe trotuar. Deh, fugit irreparabile tempus.
Eu nu sunt foarte umblat prin zona aia si, trebuie sa recunosc, nu stiam casa. In plus sunt convins ca sunt case "breath taking" pe care nu le stiu multi, chiar dintre cei pasionati de asa ceva. Eu nu ma consider un mare cunoscator al Bucurestilor.
Zona asta o consider inca virgina, ca sa zic asa. Multe surprize ai acolo si cred ca e mai simplu, pentru ca, fiind in trecut zona de negustori si mici afaceristi evrei, un cartier mai tihnit deci, e mai simplu chiar si acum sa faci o plimbare cu aparatul foto fara sa isti mari turbulente. Nu la fel este in zonele de sector 1 cu cladiri frumoase.
O fereastra rotunda asemanatoare este/era? pe Strada Luceafarului.
pe luceafarului. probabil ca a disparut intre timp, pozele sunt de acum 2 ani, parca.
Imi place mult casuta din General Berthelot, am sa o caut cand trec pe acolo. Nu stiam de ea, multumiri!
Sunt cunoscute casele frumoase, este adevarat, insa nu toate, nu de toata lumea si nici macar de multi:)
In Bucuresti mereu e ceva de descoperit. Eu am descoperit abia acum cartierul din jurul satului francez, de la ambasada Chinei mai spre Bd. Vacarescu. Aici e vorba de prezent, de arta arhitectonica a Bucurestilor noi. Merita incercat, ce inseamna high standards in Romania. Este deplorabil.
Eu unul sunt incantat de tot ce vad aici. :)
Frumoasa casa,ma bucur sa vad lucruri vechi din bucurestiul interbelic,si m-ai ales ca sunt persoane care fac acest efort.Stiu si eu o casa parasita in Calea Victoriei pe colt cu metroul,am inteles ca ar fii fost fosta casa al lui Mihai Oromolu,daca aveti detalii despre acesta casa ar fi fantastic sa o postati.
pai am postat-o deja
casa aia din poza de final a fost renovata prin mmxx, si-a pierdut tot mysterul. casa din stanga zic, nr 102. aia din dreapta, de la nr 100, nu mai e. a fost, dar nu mai e. apropo, peste drum e acum sediul cormoranilor bucuresteni. chiar ieri a fost o istorie interesanta pe anfield road- au batur cormoranii cu 7 la 0. si pe cine? pe man united!
Trimiteți un comentariu