Mă preumblam în zona străzilor Smârdan şi Franceză, unde s-au petrecut nişte fapte scandaloase nu demult şi am ajuns pe strada Stavropoleos. Am constatat cu satisfacţie de-a dreptul proletară că multe clădiri au fost deja prezentate aici- Banca de Credit, banca Chrissoveloni, Berliner Gesellschaft, poate va veni şi vremea Palatului Poştelor în cadrul serialului despre Calea Victoriei, a bisericii, dar azi voi prezenta câteva poze cu o cladire neogotică, celebrul restaurant Caru(l) cu Bere. Multe detalii scapă trecătorilor (cum s-ar zice, în zbor invers le pierzi), strada e îngustă, lipseşte o perspectivă bună asupra întregii clădiri. Sper ca imaginile să fie inedite măcar pentru câţiva cititori.
Iniţial o berărie numită Carul cu Bere a fost găzduită în Hanul Zlătarilor, al cărui istoric îl ştim de la Dan. Anul fondării ei se pare că ar fi 1879; tot pe atunci venea în capitală Nicolae Mircea (pe atunci avea 11 ani), cel care avea sa devină proprietarul berăriei. Pe la 1899 s-a ridicat actuala clădire, (după cum se vede, nemodificată esenţial în timp, la exterior) cu fonduri de la Banca Albina şi cu ajutorul arhitectului polonez Zigfrid Kofczinsky, care lucrase la Palatul Peleş.
Nicolae Mircea, de origine din Caţa, (o localitate in Ardeal, aflata departe de Medias) avea să atragă în acel local mulţi intelectuali ardeleni. Exista pe atunci mai mult respect faţă de oamenii cu studii? Poate, în orice caz Nicolae Mircea le dădea o masă gratuit studenţilor ardeleni cu condiţia de a fi avut note bune. Berea era furnizată de Bragadiru, iar un fel foarte popular erau cremwurstii cu hrean.
La etaje au fost construite 2 apartamente mari pentru familia proprietarului şi câteva locuinţe pentru lucrători. Acolo s-a sinucis Nicolae Mircea datorită unor probleme financiare ale fratelui său Ignat, pe care îl girase la un împrumut.
Dupa moartea proprietarului, afacerea a fost preluată de catre Dumitru Marinescu Bragadiru, până la depăşirea greutăţilor crizei economice, după care a revenit în posesia familiei Mircea.Multe ar fi fost de fotografiat în interior, dar nici măcar nu am încercat să fac asta. Din fericire există multe poze pe net, până şi youtubeul e plin de aşa ceva (plus scene din Filantropica şi din Două loturi, filmate, cred, acolo). A se vedea şi articolul de pe metropotam citat la final, unde apare şi statuia pivnicerului, la baza unei foarte frumoase scări de lemn făcută fără planuri de către un meşter analfabet. Interioarele au fost decorate în stil neobizantin prin deceniul 3 al secolului 20. După naţionalizare picturile murale au fost acoperite cu vopsea. Tot în anii comunismului s-a făcut şi o restaurare la care au contribuit pictorii Gheorghe Nicolae, Ştefan Câlţia şi Sorin Ilfoveanu sau sculptorul Mihai Buculei. O nouă restaurare s-a produs acum câţiva ani, iar în prezent restaurantul a redevenit proprietatea familiei fondatorului.
La intrare a existat un ornament pe un stâlp, reprezentând un leu. A dispărut, în schimb s-au păstrat altele, fotografiate nu demult de către Andreea, căci mie mi-a venit greu să intru printre mesele scoase în stradă: felinarele, cocoşul şi dragonul, semn că localul e deschis de când cântă cocoşii şi până ce apar vârcolacii, pisica, plus interiorul. La Vlahul alte poze, bunaoara felinarul.
Habar n-am cine e micuţul băutor din poza de mai jos, dar nu cred că îl remarcasem până acum.
Ce să mai zic? Poftă bună! Sa adaug totusi ca tot ce am scris mai sus poate fi fals. 'Adevarata poveste a proprietarului, (felul in care a ajuns in Bucuresti si multe alte detalii) nu este cunoscuta decat de catre familie si eventual de catre prieteni apropiati.'
Bibliografie oarecum si inevitabil selectiva: Ion Paraschiv si Trandafir Iliescu- De la Hanul lui Şerban Vodă la Hotel Intercontinental: Editura Sport - Turism, 1979
Victoria Dragu Dimitriu- Poveşti ale Doamnelor din Bucureşti, Grupul Editorial Vremea, Bucureşti 2004- capitol Cu Anca Giurchescu, o istorie de familie la Carul cu Bere
http://metropotam.ro/Interviuri/2007/02/art0121568859-Nicolae-Mircea-de-la-Caru-cu-Bere-la-Bere-cu-Caru/
http://bucuresti.tourneo.ro/unde-mancam/2010/03/caru-cu-bere-de-la-munchen-la-bucuresti/
Leonid Buzoianu, Em Bădescu- Case vechi din Bucureşti
http://www.foaia.hu/arhiva/anul-2010/2010-20/12.pdf
.jpg)
20 de comentarii:
Cateva imagini ale Carului aici: http://bucurestiulacum.blogspot.com/2009/09/prin-centrul-istoric.html
Bunica'miu mergea an de an la Carul cu Bere cu fostii sai colegi de facultate pentru a sarbatori terminarea studiilor. (a terminat facultatea undeva prin 1932)
Si uite asa...an de an..pana au mai ramas cativa...toti moshi trecuti de 80. Pana cand n-a mai ramas niciunul dintre ei.
Chestia e alta. Baiatul patronului a fost coleg de facultate cu bunicul meu.
In alta ordine de idei am gasit in pod o carte mare. G.I. Ionnescu-Gion - Istoria Bucurescilor (din 1899).
De acum incolo o sa citesc din cartea aia si te verific sa vad daca prezinti informatii corecte.
O precizare: Caţa nu e "lângă Mediaş" (măcar dacă spuneaţi Sighişoara, aşa mai mergea); e în judeţul Braşov, aproape de Rupea.
lile- da, asa e. e foarte greu sa nu gresesc, cred de aia am ajuns sa scriu din ce in ce mai rar.
poate totusi e vorba de cârţa, dar nici aia nu e prea aproape de mediaş, mai curând de sibiu.
gabriel- sa nu ma apuc si eu sa caut prin pod
vlahul- multumesc.
Am auzit ca ar exista un pasaj subteran/tunel de legatura intre Lipscani si subsolul Carului cu bere, si care chiar este folosit de cei de la restaurant. Imi pare foarte posibil. Stie cineva ceva?
De doua ori am intrat la Carv cv bere in viata mea. Prima data in liceu, prin clasa a XI-a. Desi eram bugetari mai eram si fumatori. Avnd numai monede in buzunare, inca mai circulau banii cu stema socialista, am trecut pragul berariei exact la ora cand chelnerii prefera sa motaie, undeva in jur de 13. Eram doi insi. Ne-am asezat si am comandat doua halbe. Am tras de ele cat s-a putut sau cat ne-au ajuns tigarile. Pe tot parcursul acestui deliciu am fost supervizati de ospatarul pe care il deranjasem. Se pare ca eram singurii musterii la ora aia. A venit si momentul penibil al platii. Am scos din buzunare tot ce aveam - monede de la 3 lei pana la 5 bani. Pana la urma si aia erau bani, nu? Am platit iar la plecare chelnerul ne-a deschis usa, s-a inclinat si ne-a spus plin de un respect pe care nu l-as fi banuit SA MAI POFTITI PE LA NOI, DOMNILOR.
Ii multumesc.
A doaua oara nu mai conteaza - am intrat,era tarziu, ne-am asezat (eram multi), nu a venit nimeni timp de 10 minute si am plecat. Nu e intereseant.
zicea si anca giurchescu in convorbirea cu v dragu dimitriu ca pivnita ajunge pana in lipscani. altfel, citeam adineauri in rumania literara de saptamana trecuta o povestire, sa-i zic asa, despre hanul zlatari, scrisa de doina ruşti. am retinut o referire la compilatorii care se cred specialisti in istoria bucurestiului. nu vreau sa-mi dau importanta, probabil ca nu a ajuns niciodata pe aici scriitoarea (o fosta eleva de-a ei stiu ca mai citea blogul), dar sper ca nu se gandea la d-alde d-astia ca mine, care nu avem nicidecum pretentia ca am fi specialisti in asa ceva. specialitatea mea e cu totul alta.
eu, precum carcotasul de serviciu :)
am comentat si atunci o zic si acum, acea banca din Lipscani/Stavropoleos nu era banca ci a fost construita ca sediu al societatii Dacia Romania. Intre timp am dat si de dosra in arhiva (pe care totusi nu l-am deschis) dar care se referea la nou sediu ce se facea dupa demolarea Hanului Greci iar anii extremi ai dosarului sunt 1882-1884.
Iar scara aia din lemn e maiastra si nu cred sub nicio forma ca a fost facuta de un analfabet. La acea data mesterii erau chiar foarte pregatiti pe domeniile lor, ca d'aia se chema scoala DE ARTE SI MESERII. Relativ la planuri pentru o astfel de scara se poate spune ca nici nu era nevoie decat de configuratia generala si de cotele de pornire si sosire tocmai pentru ca mesterii erau instruiti si stiau ce au de facut. Si la tamplarie si la stucatura si la tinichigerie sau feronerie.
Stie cineva de unde este vitrina asta http://img12.imageshack.us/i/vitrina.jpg/ ?
Nu stim exact, dar arata bine scaunul ala. Sa fie Cocor?
In prima fotografie a articolului se vede in fundal casa, existenta si azi, ce apartinuse printului Petrovici-Armis. Interesant e ca la un moment dat Caru cu Bere s-a extins si in acesta cladire, dovada e ca pe coperinele usilor sunt inca initialele C.B. Totusi acum parterul si etajele imobilului au un aspect abandonat.
In prim-planul imaginii vedem cladirea care a fost demolata spre a face loc Bancii Chrissoveloni.
Am dat din greseala peste blogul de fata,pe cand cautam poze ale casei lui Take Ionescu.Si poate suna pueril,insa blogul m-a convins sa aflu mai multe despre cladirile care au mai ramas inca in picioare,iar apoi sa le descopar pas cu pas prin Bucuresti.Si mai ales in vara asta,ptr ca voi avea timp berechet,so keep up the good work :)
si acum se cheama tot SCOALA DE ARTE SI MESERII, sa mai spun de analfabeti?
Da
Cu putin efort si un dram de atentie se putea observa pozitionarea satului Cata .....mai aproape de multe alte orase si in nici un caz de Medias. Adevarata poveste a proprietarului, (felul in care a ajuns in Bucuresti si multe alte detalii) nu este cunoscuta decat de catre familie si eventual de catre prieteni apropiati.
ok, anonime, am sa editez
As vrea sa stiu si eu daca se gaseste undeva "Leonid Buzoianu, Em Bădescu- Case vechi din Bucureşti" in magazin sau librarie " Multumesc
din cate stiu, nu
Daca stiti ceva despre un oarecare Ionita Radu, daca a avut vre-o legatura cu restaurantul Caru cu bere, sau daca e posibil sa mai existe vre-o alta locatie cu acest nume in Bucuresti...tinand de acest restaurant. Din cate am inteles s-ar putea ca si el sa fi detinut la un moment dat restaurantul ( sau sa fi fost administrator ??? ).
Astept orice informatie pe lastunel_2007@yahoo.com
a, nu stiu, regret
Trimiteți un comentariu