Raritati 9 - Bucuresti sectorul 8

Fireste ca nu e mare lucru, este o simpla placuta pe care am vazut-o intamplator. Am reusit sa o fotografiez asteptand la semafor. Nu stiu cate mai sunt, mie imi place si mi se pare originala. Puteam sa pastram o linie a noastra. Unde mai pui cum este conservata. Personal nu am auzit de sectorul 8. Cand m-am nascut eu, acum destula vreme, era sectorul 7 al mai mare. In Drumul Taberei. S-a desfiintat prin 1980 sau pana prin 1982 maxim. Nu e nevoie sa spun unde este ca se vede.

Casa Mariei Mihăescu. Arhitect- N.C. Mihăescu

Într-una dintre primele postări de pe aici aminteam de casa Miţei Biciclista (1885-1968). Deoarece în comentarii eram rugat să revin cu poze mai detaliate, o fac azi. Nu înainte de a consemna şi eu bârfe găsite pe internet, de exemplu câteva nume ale curtezanilor Miţei: Octavian Goga, regele Ferdinand, Nicolae Minovici, Nicolae Grigorescu (aici am rezerve, pictorul avea cu aproape 50 de ani mai mult). Alta informaţie pe care o privesc cu scepticism este cea conform căreia porecla i-ar fi dat-o George Ranetti, un alt amorezat respins, in 1898. Adica pe când M.M. avea 13 ani?

A fost căsătorită cu generalul Al. Dumitrescu, pe care se spune ca îl trimitea la cerşit. Asta in vrmea ciumei comuniste, evident. A locuit totuşi în casa ei până la moarte, închiriind o bună parte din camere (cel puţin pâna se va fi naţionalizat casa şi va fi devenit ea însăşi chiriaşă, îmi imaginez).

(În paranteză fie spus, navigând pe web am dat şi de acest site care mi-a şutit o imagine, cea cu casa. Să le fie de bine! Mă bucur că le-am fost util. update- s-a rezolvat!)

Cât despre clădire, a fost construită in 1910, arhitectul fiind N.C. Mihăescu (Ministerul Învăţământului, Palatul Sinodal al Mânăstirii Antim, fostul Palat al Societăţii Funcţionarilor Publici din Piaţa Victoriei). Nu am idee dacă era rudă de-a Miţei. A fost restaurată în 1985 (arhitecţi Doina Constantinescu si Al. Orăşanu) iar în prezent se pare ca este obiectul unui litigiu între moştenitori mai mult sau mai puţin îndreptăţiţi.

Poze:

Un balcon care nu se simte bine deloc Un leu pe care Raiden îl caracterizează astfel: "in dulcele stil frantuzesc, cocotat pe balcon, insa cam neingrijit". Alţi lei, amoraşi, abstracţiuni etc Şi închei cu o strofă de George Ranetti, dintr-o poezie cam stângistă, dar foarte actuală, după 101 ani de la publicare (şi care i se potriveşte şi casei doamnei Miţa):

Şi totuşi, nu ne-nvăţăm minte!

Tot lux! Tot fast! Deşertăciuni

Ce fac dintr-un popor cuminte

Un vast ospiciu de nebuni.

Casa cu cariatide (Casa Ioan I. Rosnovanu), Strada Dionisie Lupu No 72 - Arhitect Ioan I. Rosnovanu

Astazi am aflat de disparitia ei. Deja nu mai are nicio importanta daca a fost o prabusire controlata, neglijenta sau rea vointa. Este pacat ca s-a ajuns aici. Imi pare rau ca nu am apucat sa scriu despre casa asta inainte sa cada. Aveam pozele pregatite si trebuia sa gasesc un text suficient.

Parafrazand un personaj hidos putem spune CASA CU CARIATIDE CARE NU (mai) ESTE.

Ma felicit ca am apucat sa ii fac poze. Atat mai ramane. Azi o vedem si nu e...

Cum spuneam atat o sa ramana. Candva camin pentru studente, sau casa pentru orfane sarace, institutia s-a aflat o vreme sub patronajul doamnei Clotida Averescu, sotia maresalului Alexandru Avrescu.

Casa a fost construita la 1884 dupa planurile lui Ioan I. Rosnovanu, fiul lui Ioan Rosnovanu. Opera cea mai reprezentativa a lui Ioan I. Rosnovanu este fostul Hotel de France (sau mai apoi Grand Hotel), de la intersectia Caii Victoriei cu Lipscani. Astazi acolo este blocul Bancorex.

Iata cum arata in cateva detalii tehnice descrierea casei facuta de catre Cezara Mucenic in BUCURESTI - UN VEAC DE ARHITECTURA CIVILA SECOLUL XIX:

Programul cel mai frecvent abordat , casa de locuit la inceputuri va avea planul obisnuit al acestui tip de cladire, pentru ca dupa 1884 sa incerce solutii originale ca la casele din strada Dionisie nr. 66 (atunci) la care plaseaza intrerile in cele doua travee extreme, deasupra lor, la etaj, prevazand cate o terasa, nota dominanta fiind data de arcadele celor doua deschideri ce se suprapun.Corpul cladirii are ferestre rectangulare subliniate de ancadramente bogate la catul suoerior, marcandu-se astfel importanta. Mansarda este dominata de cele 2 turnulete de la colturi incununare a traveelor ce cuprind intrarile si terasele.

Desi este opera a unuia dintre pionierii arhitecturii romanesti cu studii in strainatate, precursor al lui Ion Mincu, casa nu a fost clasata in lista monumentelor istorice. Greseala? Daca ar fi fost poate s-ar mai fi putut face ceva. Si cate ca ea sa mai fie? Pentru ce?

O vreme, pana nu demult, acolo a functionat o universitate particulara, Titu Maiorescu. In ultimii ani parea parasita iar singurul lucru care razbatea de dupa poarta de la intrare era mirosul de zid umed, coscovit, amestecat cu pipi de pisica.

Tarana este mai usoara acum.

Multumiri domnului Andrei Pippidi

La calcane

Un peisaj bucurestean, strada Maximilian Popper. Am incercat sa deslusesc ceva de pe hartile mai vechi ale orasului, dar strada Popper nu exista pe niciuna dintre ele. Pe de alta parte nu cred ca au avut loc demolari recente in zona, intrucat peste drum de aceasta aliniere de calcane, la distanta mica, este o cladire (cu aspect de scoala) care trebuie ca are macar vreo 80 de ani. Imi pare rau ca nu am facut mai multe poze, sa vedem cele cateva usi care dau in strada, si micro-curtile interioare, cu ferestre fata in fata.

Casa Constantin Xeni (Strada Take Ionescu 27)

Despre Constantin Xeni nu se poate spune ca a fost un om politic de prim rang, nu il poti compara cu Bratianu, Maniu sau cu idolul sau, Take Ionescu. A fost si el un traseist. Nu mai comentam pe tema asta, e clar ca e in sange si in urina. La poporul roman. A fost deputat conservator, apoi a trecut la conservatori-democrati iar apoi la liberali. Avocat de profesie, Constantin Xeni a facut parte din doua guverne – Guvernul Take Ionescu (decembrie 1921 – ianuarie 1922) si Guvernul Gheorghe Tatarascu (ianuarie – octombrie 1934)(primul guvern Tatrascu). In guvernul lui Take Ionescu a fost ministrul muncii si al ocrotirii sociale iar in primul guvern Tatarascu a avut functie de ministru de stat.

S-a remarcat ca un opozant al lui Carol al II-lea si al miscarii legionare. Ca si in viata politica, opera literara a fost marcata de personalitatea marelui om politic conservator, Xeni sustinand autenticitatea celor scrise prin faptul ca le-ar fi aflat de la mama lui Take Ionescu. Iar ca tacamul sa fie complet, iar viata lui sa se desfasoare cat mai aproape de cel caruia i-a fost secretar, casa sa este lipita de casa lui Take Ionescu, caci noi aici despre case vorbim.

Informatii nu gasesti peste tot, iar timpul nostru este divizat si scump, ca al tuturor, m-am rezumat la prezentarea lui Constantin Xeni.

Casa se afla, culmea, pe strada Take Ionescu (asta deja nu cred ca a fost o optiune a fostului avocat) la numarul 27, intre casa Take Ionescu si casa Dr. Rautoiu si actualmente gazduieste sediul ACR, organizatie care functioneaza din 1904.

Intra in lista cu case “fara architect”, adica eu nu am aflat cine este arhitectul. Nu este timpul pierdut.

In orice caz, datele de care beneficiez sunt foarte amestecate si confuze. In lista monumentelor din Bucuresti ambele case sunt facute la final de secol XIX, dar am gasit o imagine cu casa Take Ionescu terminata, functionala, dar fara “sora ei siameza”, casa Xeni, care si ea e de final de secol. Acum depinde de cat de mare e finalul. Imaginile de pe CD-ul minune sunt catalogate astfel:

CASA TAKE IONESCU, anul constructiei 1888, anul fotografiei 1888

CASA TAKE IONESCU, anul constructiei 1888, anul fotografiei 1900

Este mai mult decat vizibil ca in 1888 exista casa Xeni, dar nu si in 1900. Vorbim de era noastra.

Am lista cu monumente din 2002, relativ recenta deci, dar totul e mai confuz decat in rucsacul meu. Nu exista un recensamant serios pentru aceste case. Ma intreb daca in afara de noi nu ar mai trebui sa se intereseze de asa ceva si altii, care au si obligatia sa o faca. Cateodata ma simt si penibil si vinovat. Il admir pe Raiden ca are vointa sa se duca la arhive. Si timpul. Ii doresc din tot sufletul sa le aiba in continuare. Eu atat pot sa fac, dar e frustrant. Desi, daca gaseam totul de-a gata nu cred ca mai faceam blogul asta.

Casa Constantin Xeni

Imi cer scuze ca nu am mai facut aprecieri artistice si arhitectonice. Incerc sa las fineturile pe seama specialistilor. Mi-am amintit ce am vrut sa facem aici.

Calea Victoriei 6. Casa Trubetzkoi- Nenciu

Sa mai inaintam cativa metri, si sa salutam prezenta (vis-a-vis de casa Dissescu) unui bloc interbelic, construit in 1934 pe locul casei Racovita. Pozele de mai jos sunt facute in 2006 si 2009. Dupa cum se vede, in 3-4 ani s-a mai creat un mic spatiu locativ, sus, pe colt, stricand aspectul fatadei, oricum compromisa mai inainte prin acea pseudo-mansardare. Din pacate, blocul e pe lista bulinelor rosii.

Mai departe, dupa intersectia cu strada Gh Manu dam de un loc viran pe care pana nu de mult era Ministerul Economiei Nationale (arhitect Arghir Culina) si pe care, vorba lui Mihai Stanescu (parca), se va construi un cartier de case boieresti din secolul 19. Un articol amplu despre aceasta cladire a scris Raiden. Pe cealalta parte a caii Victoriei , la coltul cu Gh Manu este o casa misterioasa. Ii zic asa fiindca nu am aflat mare lucru despre ea, iar ce am aflat e confuz. Am gasit poze in care e prezentata drept casa Cleopatra Trubetzkoi, ceea ce sigur e o confuzie cu cladirea vecina. Gh Crutzescu nici nu o pomeneste in enumerarea constructiilor de pe Calea Victoriei. George Potra o identifica drept Casa Faca (fosta Legatia Italiei). Tot casa Faca este insa numita de mai multi autori si Casa Trubetzkoi (casa Manolache Faca-Trubetzkoi-Nenciu ar fi denumirea ametitor-completa). E posibil ca familia Faca sa fi detinut un teren mai intins asa incat ambele case sa le fi apartinut (plus casa Manu, care urmeaza pe aceeasi parte a Caii si care a apartinut unui Ioan Faca). In asteptarea unor lamuriri, cateva imagini:

Urmeaza Casa Cleopatra Trubetzkoi, construita in primele decenii ale secolului 19.

Se pare ca primul proprietar a fost paharnicul Manolache Faca. Cleopatra Trubetzkoi (n. 1786?- d. 1880 sau 1878) era fiica lui Constantin Ghica (frate cu Grigore IV Ghica si Alexandru Ghica, conducatorii Tarii Romanesti imediat inainte si imediat dupa Pavel Kiseleff) si a Ruxandrei Cantacuzino. A fost casatorita cu printul Serghei Trubetzkoi, dintr-o familie nobiliara rusa si a locuit in Rusia pana la moartea sotului, in 1840. Tot in 1840 ar fi achizitionat casa de pe Calea Victoriei, care a devenit un loc de intalnire pentru intelectualitatea epocii. Printre invitatii uzuali era Cezar Bolliac, care i-a dedicat urmatoarele versuri (reproduse din George Potra- Din Bucurestii de ieri, Editura stiintifica si enciclopedica, 1990):

Iubită d-o capitală şi în cercuri adorată

Prin spirit, prin ştiinţă în toate şti domni!

Clăcaşii ţi se închină cu inima curată

Şi bardul priveghează cununi a-ţi împleti

Suna cunoscut? Vi se pare. Comparatiile nu-si au locul. Dupa moartea printesei (1878 sau 1880) casa a fost cumparata de un negustor (apunea epoca nobilimii, bag de seama), Nenciu, care si-a lasat initiala pe fronton.

Fiica lui, Nica, a fost o femeie mai agitata de felul ei, a avut 3 soti (cred ca la vremea aia era destul de mult: Petrache Gradisteanu, Al Djuvara, Th Capitanovici) si a iubit la nebunie luxul (toata lumea evoca faptul ca isi schimba zilnic captuseala trasurii, in functie de culoarea rochiei). Dupa moartea ei casa a devenit sediul Asistentei Sociale, apoi al unor institute ale Academiei. In jurul anului 1900 au fost făcute câteva picturi interioare, copii dupa Boucher. Ceva de genul asta: (sursa) Si fiindca resedinta Cleopatrei Trubetzkoi a intrat in istorie in primul rand prin faptul ca acolo a concertat Franz Liszt(pe la 1846-47), incheiem muzical:

Raritati 8. Ornamente 'vintage' pe cladirea teatrului Ion Creanga

Pana ieri nu remarcasem ca pe cladirea teatrului Ion Creanga din Piata Amzei exista cateva medalioane, probabil omagiind istoria orasului. Primul dintre ele seamana cu ceea ce am vazut nu mai departe de azi dimineata (pe niste panouri expuse in Pasajul Universitatii) ca fiind prima pecete a Bucurestiului, din vremea lui Mihnea Turcitul. Nu am idee cine si cand le-a facut, dupa cum nu stiu nici de cand dateaza cladirea teatrului (anii 30?) si ce destinatie initiala a avut. Literele astea au vreo noima? Trebuie sa aiba, da n-o gasesc. Aici parca scrie ceva de un voievod. Iar aici de Radu Cretulescu. As fi zis ca e Bucur. Buna-vestire, probabilIn pozitia centrala un vultur, inscriptia pare sa spuna "Antonie Voievod" Si asa mai departe. Asteptam sa ne spuna cineva povestea acestor ornamente.