vineri, 5 august 2011

'Sinagoga pseudo-olandezo-maură' de pe Corbeni

O casă care nu poate trece neobservată, unică in oraş. Probabil că inspiraţia se află în arhitectura renascentistă olandeză. Unii vorbesc însă de casa maură de pe strada Corbeni. Bănuim că arcele în potcoavă au dus la această etichetare. Nu cunoaştem cine a construit-o, de ce şi când. Probabil prin anii 30 ai secolului trecut. Nu vrem să fabulăm, aşa ca îi lăsăm pe alţii mult mai talentaţi:
După gheţărie urma o casă cu desăvîrşire flamandă, cu faţada de cărămidă smălţuită, înălţată pe trei nivele dintre care ultimul se ţuguia în trepte şi se-nfigea în cer ca un fierăstrău. Ferestre cu obloane deschise, avînd tăiate-n ele inimioare, răsfrîngeau frunzişul castanilor din faţă. Astfel de case, toate ţuguiate, lipite unele de celelalte într-o faţadă continuă, colorată pestriţ şi sobru în acelaşi timp, se-nşiră de-a lungul apelor leneşe ale Ţărilor de Jos, împingând o aripă virtuală în valurile moi ca de gelatină. În prăfosul şi nespus de tristul oraş din Bărăgan, o asemenea casă era exotică asemenea unei păsări liră care, venită de nicăieri, s-ar fi aşezat la mahala, într-un crîng de liliac. [...] Fata se opri în faţa casei olandeze, o privi întreagă, dîndu-şi capul pe spate (faţada dreaptă şi înălţată exagerat depăşea cu mult acoperişul dindărătul ei) şi deodată avu sentimentul limpede că se află într-o pictură. Că, exact în acel moment, cineva contemplă, cu nespusa-ncîntare, taboul, în grea ramă barocă, înfăţişînd o casă flamandă de cărămidă smălţuită, colorată portocaliu şi stacojiu, al cărei fronton în trepte se conturează pe cerul înalt, pictat neglijent cu cuţitul.[...] În primii ani după ce descoperise casa de pe Corbeni şi-şi începuse viaţa dublă, Coca încercase mereu să afle cît de mare era, de fapt, încăperea aceea întunecată.
Cât de mare era şi ce se petrecea în încăperea respectivă putem afla din romanul Orbitor al lui Mircea Cărtărescu, din al cărui secund volum (Corpul) am citat mai sus.
Şi poze. Se observă şi mici modernizări.

21 de comentarii:

Valentin Mandache spunea...

S-a cam aruncat Cartanescu la stiluri arhitecturale fara sa rumege prea mult, altfel este buna bucata literara. Mi-l amintesc pe tip ca era bun in ale literaturii pe cand frecventam impreuna cenaclul Junimea al regretatului profesor Ovid Crohmalniceanu, in serile ceausiste fara lumina electrica de la Clubul Universitatii. In opinia mea, si sunt destul de increzator cand afirm asta, stilul casei nu este olandez sau inspirat de acolo. Este mai degraba o incercate de a transpune o tema de arhitectura eclesiastica, ca de fatada de biserica italieneasca sau renascentista. De fapt aluzii la cruce se tot vad, la fel si formele generale (seamana cu Domnita Balasa church front care se inspira din aceleasi izvoare). Arhitectura este mai degraba Fin de Siecle si nu interbelica deci. Este foarte posibil sa fi fost acolo un templu masonic, sau o casa de adunare a unei loji masonice locale. Mai fac cercetari.
Valentin Mandache
Case de Epoca

radueduard spunea...

http://www.jurnalul.ro/jurnalul-national/jurnalul-national/arhitectura-atipica-in-bucuresti-strada-corbeni-numarul-3-318688.html poate ajuta cat de putin

radu spunea...

va multumesc pentru completari si interes!
nu am fost capabil sa gasesc articolul din jn, e util, sigur.
masonii parca se cam fereau de cruce.

radueduard spunea...

casa aceasta este ca nuca in perete pe corbeni din punct de vedere al stilului arhitectural, dar cu atat mai bine....drumul spre birou ma indreapta mereu in calea casei....era sa iau de cateva ori bordura incercand s-o observ mai bine...merita studiul pentru stabilirea arborelui genealogic :D

Stefan spunea...

Eu cred ca stilul este amestecat. Daca ar mai fi fost inca o cladire asemeanatoare langa, cu fatadele aliniate, am fi putut vorbi de un stil olandez fara dubii. Asa, singura fiind, probabil are dreptate Carturarescu. Seamana si cu biserica ortodoxa (greceasca) din Fleischmarkt. Caramida aparenta rosie, ornamente pe suprafata fatadei cu caramida aparenta de culoare galbena, ferestre cu arcade rotunjite. Mie mi se pare ca ambele au si un usor stil neogotic.
Frumoasa casa. Am vazut-o si eu. Sa incercam sa aflam despre ea mai multe.
Radu, multumesc.

radiowhisper.com spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
alexandru mircea spunea...

Arhitectura e clar un eclectism destul de excentric de pe la 1900, intr-adevar, am vazut case asa la Budapesta daca nu ma insel.

Anonim spunea...

este o fosta sinagoga si inca apartine comunitatii evreiesti.

ADRIAN spunea...

Aceasta maniera stilistica a fost foarte practicata in cazul sinagogilor precum cea din Timisoara de exemplu. Dar si la constructiile industriale din a doua parte a secolului al XIX-lea din Bucuresti. Inclusiv Gara Filaret sau uzinele Wolf de alaturi. Chiar si templul Coral din Bucuresti. Filiera austro-ungara. Dupa felul cum e compusa fatada, desi nu cunosc cladirea, a fost probabil o cladire de cult, probabil sinagoga dupa cum remarca si anonimul dinaintea mea.

idealbebe spunea...

ce arhitectura:|

Daniel spunea...

Tin minte ca acum 2 ani am vazut casa aceasta, arata putin mai bine...mi-a placut cum ti-ai structurat ideile in articol!

Apropo, ai incercat sa vorbesti cu batranii locurilor sa afli povesti inca nescoase la iveala? Eu asa fac la Vatra Dornei si chiar da roade. Toate bune!

Anonim spunea...

Casa este o fost sinagoga (comparati elementele decorative cu acelea ale sinagogii de la Sf. Vineri si o sa vedeti ca modelul este exact acelasi)Casa nu mai este a comunitatii evreiesti demult, are doua apartamente in partea centrala si mai multe in partile laterale,unde apartamentele au fost vandute pe rand Am avut norocul sa o vad si pe dinauntru si inainte si dupa renovare si consolidare.Fara indoiala are toate elementele unei sinagogi iar proprietarii principali au reconstituit-o exceptional de bine.Nu la fel s-a intamplat cu fostii proprietari,care audistrus toata lemnaria. La exterior, insa ,nu este nici flamanda, nici maura, este sinagoga cu elementele caracteristice, inclusiv steaua lui David facuta din caramizi din ceramica galbene si albastre.

Anonim spunea...

Casa este o fosta sinagoga, dar u mai apartine demul comunitatii evreieste, a fost vanduta. Comparati elementele decorative cu acelea de la sinagoga de Sf. Vineri si o sa vedeti ca sunt aceleasi modele decorative,aproape aceleasi culori si nu are ceruce ,ci steaua lui David din caramizi glazurate galbene si albastre. Am avut privilegiul sa o vad si pe dinauntru.Casa a fost complet restaurata si consolidata, dar din pacate fostul proprietar de la etajul de sus,central, a distrus complet lemnaria,inclusiv geamurile. De aici si modificarile.Oricum, consolidarea a fost facuta pentru cutremur de gradul 8. Cel care a cumparat corpul central sipe cel din stanga a pastrat cat de mult a putut aspectul initial al caldirii.Prin urmare e sinagoga, nu maura, nu olandeza.

Stefan spunea...

Haide, dom'le, ca e maura. Nu vezi ca e in ghilimele. Nu noi facem categorisirea. Am trecut de faza asta de cand am fost aratati cu degetul pe strada. Si domnul Mandache zice ca nu e olandeza (mmmm... mai tineti minte branza topita Olanda?) dar nici sin a goga nu zice ca e. Si nu ii putem pune la in2ala pregatirea. Cel putin noi. Eu chiar nu am vazut stelele lui David. Unde sunt?

Romulus Cristea spunea...

Casa din str. Corbeni 1-3 apartine lui Alexandru Erhan si Andreea Esca. Cei doi au facut si "minunatele" modificari de inlocuirea a tamplariei

Unknown spunea...

Esca are un simt estetic dezvoltat peste masura, asta e clar. Erhan nu e de fapt Eram? Foarte frumos ca au casa asta. Ce inseamna o casa in centrul Bucurestiului pe langa un new entry, la vremea respectiva, in manualul de istorie? Manual alternativ, nu asa.
Cladirea e cu cantec. Ma gandeam ca seamana din multe puncte de vedere cu biserica ortodoxa din Viena - Sfanta Treime.
http://upload.wikimedia.org/wikipedia/commons/0/01/Greek-orthodox_church_Vienna_June_2006.jpg

Mie mi se pare evident ca are ceva din stilul bizantin ortodox, atat cat am invatat despre el la faculatate.

Traiasca Esca si Eram ! Pun pariu ca in cateva zile apare cineva cu drept la replica.

Anonim spunea...

ai castigat pariul. esca si eram au casa pe corbeni, dar nu asta e casa.
sau cel putin asa am invatat noi la facultate. la facultatea de jurnalism 'dr mihai gadea'.

Stefan spunea...

Uite, sa stii ca imi placi. E mult mai bine asa, sa te duci la facultate decat sa stai sa bati strazile si sa casti gura. Mai ales daca preda Gâdea. Sa inteleg ca... ?

radu spunea...

exapt. stii de la stirile protv!

Stefan spunea...

Se potriveste mai bine risti si castigi. Dar nu are legatura cu casa. Sau are?

radu spunea...

nu stiu, dar there are bloggers out there care stiu.