sau Vila cu Clopoţei, aşa cum mi-a fost prezentată înca din pruncie, când drumurile către teritoriile nordice mă duceau inevitabil prin faţa ei.
Nu e situată central, dar este una dintre cele mai cunoscute case ale oraşului, drept pentru care informaţiile despre istoricul ei sunt uşor de găsit (de exemplu
aici), iar pentru mine, greu de combătut. Prin urmare
sa notăm ca dată a construcţiei 1904-5. Cristofi Cerchez a realizat un superb edificiu în stilul românesc. Muntenesc sau oltenesc, precizează diverşi specialişti.
Destinaţia a fost de la bun început aceea de muzeu de artă populară, iniţial fiind expusă colecţia de ceramică a proprietarului vilei, profesorul dr. Nicolae Minovici (medic legist, ca si fratele său Mina). În 1937 clădirea a fost donată Capitalei Patriei Noastre, reprezentată de dl. O Tătaru, pentru primarul A G Donescu. În vremea ciumei comuniste muzeul n-a dus-o bine, fiind chiar închis câţiva ani (1978- 85). Nici în capitalism lucrurile nu au mers grozav, se pare, dar există speranţe!
Cu ocazia acestor fotografii am observat pictura de pe tavanul foişorului, în stil art nouveau, cred. Poate ca se vede ceva şi în imaginea urmatoare. Clopoţeii sunt acolo încă.
Decoraţiunile din piatră (art nouveau) aparţin lui Wilhelm August von Becker (a se vedea
articolul lui Adrian Majuru pe Bucurestii Vechi şi Noi). Le-am imortalizat şi eu cum m-au dus capul şi picioarele (ţin minte că tare m-am înnămolit făcând pozele astea). Există şi o bancă de piatră în faţa casei, chiar în staţia ITB. Se vede cât de cât într-o foto precedentă. Este tot opera lui von Becker. De asemenea scara ce coboară spre curtea-parc adiacentă. Vizibilă pe o
carte poştala postată pe
Oraşul lui Bucur.
Intrarea principală pare a nu fi cea dinspre Fântâna Mioriţa, ci aceasta de mai jos, cu leii.
Alăturat, un stup, probabil simbol masonic şi un citat din Virgiliu.
Şi aşa mai departe. Dacă tot s-au gândit unii oameni să ne desemneze
cel mai bun blog vizual să admirăm imaginile.
Ultima poză- ce urât e umbrit
muzeul de artă medievală de construcţia cea nouă! (amănunte ne dă
Adrian în comentariile la postul respectiv)
sau Vila cu Clopoţei, aşa cum mi-a fost prezentată înca din pruncie, când drumurile către teritoriile nordice mă duceau inevitabil prin faţa ei.
Nu e situată central, dar este una dintre cele mai cunoscute case ale oraşului, drept pentru care informaţiile despre istoricul ei sunt uşor de găsit (de exemplu aici), iar pentru mine, greu de combătut. Prin urmare sa notăm ca dată a construcţiei 1904-5. Cristofi Cerchez a realizat un superb edificiu în stilul românesc. Muntenesc sau oltenesc, precizează diverşi specialişti.
Destinaţia a fost de la bun început aceea de muzeu de artă populară, iniţial fiind expusă colecţia de ceramică a proprietarului vilei, profesorul dr. Nicolae Minovici (medic legist, ca si fratele său Mina). În 1937 clădirea a fost donată Capitalei Patriei Noastre, reprezentată de dl. O Tătaru, pentru primarul A G Donescu. În vremea ciumei comuniste muzeul n-a dus-o bine, fiind chiar închis câţiva ani (1978- 85). Nici în capitalism lucrurile nu au mers grozav, se pare, dar există speranţe!
Cu ocazia acestor fotografii am observat pictura de pe tavanul foişorului, în stil art nouveau, cred. Poate ca se vede ceva şi în imaginea urmatoare. Clopoţeii sunt acolo încă.
Decoraţiunile din piatră (art nouveau) aparţin lui Wilhelm August von Becker (a se vedea articolul lui Adrian Majuru pe Bucurestii Vechi şi Noi). Le-am imortalizat şi eu cum m-au dus capul şi picioarele (ţin minte că tare m-am înnămolit făcând pozele astea). Există şi o bancă de piatră în faţa casei, chiar în staţia ITB. Se vede cât de cât într-o foto precedentă. Este tot opera lui von Becker. De asemenea scara ce coboară spre curtea-parc adiacentă. Vizibilă pe o carte poştala postată pe Oraşul lui Bucur.
Intrarea principală pare a nu fi cea dinspre Fântâna Mioriţa, ci aceasta de mai jos, cu leii.
Alăturat, un stup, probabil simbol masonic şi un citat din Virgiliu.
Şi aşa mai departe. Dacă tot s-au gândit unii oameni să ne desemneze cel mai bun blog vizual să admirăm imaginile.
Ultima poză- ce urât e umbrit muzeul de artă medievală de construcţia cea nouă! (amănunte ne dă Adrian în comentariile la postul respectiv)
.jpg)
5 comentarii:
Intotdeaunua am avut impresia ca acesata casa are o structura foarte fragila. Ma gandeam ca locul ei este putin mai jos, la Muzeul Satului.
Macar o spoiala cu var daca i-ar da si tot ar fi mai luminoasa. De aproape arata mai solida.
Trebuie sa regasesc stupul meu sa vad ce scrie acolo. Dar cred ca tot asta de la Virgilica.
Cititorii nostri se vor transforma in privitori. O sa fie mai usor si pentru noi si pentru ei. Hai ca nu e rau!
Nimic nou? :(
Toate-s vechi si noua toate... Multumim pentru interes. Sta sa iasa ceva. Chiar 2 stau sa iasa.
Interesant ,pe majoritatea nici macar nu le stiam .
desi observ ca postarile sunt destul de vechi...pentru cei care nu stiu, in prezent muzeul se afla in proces de reconditionare. si pot spune ca ma bucura extrem de mult, este una dintre cladirile incarcate cu parfum de istorie din acea zona. obisnuiam, ca dupa orele de munca, in drum spre casa sa mai zabovesc pe acea bancuta si sa o admir.
Trimiteți un comentariu