duminică, 19 septembrie 2010

Casa Poru- arhitecţi Al. Iliescu şi A. Ghiaciu

Să facem un drum într-o zonă mai puţin circulată spre a prezenta o vilă cu totul remarcabilă, pe care probabil ca mulţi dintre cititorii noştri n-au avut ocazia să o vadă. Am descoperit-o nu preumblându-mă pe strada Emanoil Porumbaru cu gândul la felurite probleme ale omenirii, ci răsfoind o carte pe care am mai pomenit-o de zeci de ori (Bucureşti- arhitectură şi modernitate: Mariana Celac et al, editura Simetria 2005). Zice acolo, şi nu am motive să pun asta la îndoială, că influenţa cea mai evidenta din punct de vedere arhitectural este cea a lui Gino Coppede. Aşa am aflat de existenţa superbului cartier Coppede, undeva prin nord-vestul Romei, cam în afara traseelor turistice obişnuite. Că stilurile arhitecturale se combină într-un mod excepţional, asta pot să văd până şi eu. Despre cei 2 arhitecţi însă nu pot să ofer nici un fel de informaţie suplimentară. Nici măcar despre proprietarul iniţial al casei, domnul (doamna?) Poru. Nu cred că rămâne decât sa admirăm pozele (mulţumiri Ştefan).

16 comentarii:

Stefan spunea...

Este acolo, deasupra blazonului aluia cu SPQR, si un leut. Oare Raiden l-a vazut?
Ce tot ziceai cu Cerchez? Eu am crezut ca Cerchez e arhitectul. Sau vorbeai despre alta casa?

radu spunea...

cerchez a facut o casa pe acolo, cred ca e chiar vecina. una alba. cred ca ai impozat-o atunci. era mascata rau de copaci

Anonim spunea...

stiu ca e off-topic, dar de casa de pe luigi cazzavilan ati scris ceva?mie mi s-a parut o casa superba,pacat ca este lasata sa se prabuseasca.nu stiu daca mai e in picioare pt ca eu am vazut-o acum 2 ani si avea inca de atunci un banner cu "pericol de prabusire".pacat de ea. http://www.flickr.com/photos/norida/2302405628/ (de casa asta zic)

Stefan spunea...

Am vrut sa scriu ca nu e pe Luigi Cazzavillan ci pe Temisana, dar vad ca e mentionat pe Flickr.
Au scris multi, ce sa mai scriem si noi... Si asa e greu sa fii original. Palatul Cazzavillan chiar este un subiect mai popularizat decat alte case. Nu ca astea pe care le punem noi aici ar fi toate "exclusiviste".

AdminGeografilia spunea...

Felicitari pt blog! O treaba de exceptie

amh spunea...

Scuze ca aduc in discutie un post atat de vechi. Pe aceeasi strada chiar la intersectia cu strada Ion Mincu mai este o vila foarte similara cu aceasta. Oare a fost proiectata de aceeasi arhitecti? Imi permit sa va dau linkul pe google maps:
http://maps.google.com/?ll=44.45936,26.083785&spn=0.001505,0.004128&hnear=Bucharest,+Bucuresti,+Romania&t=m&z=19&layer=c&cbll=44.459471,26.083728&panoid=ynGW_n61oFkdVNiVJouj7g&cbp=12,67.63,,0,-6.24

Stefan spunea...

O stiu, e cea care are niste ornamente cu vulturi (parca) pe colturi. Si tot caramida aparenta. Nu stiu cine a facut casa aia. Probabl ca datorita caramizilor aparente.

Stefan spunea...

http://www.norc.ro/pano/mBHbMYfJ/

Asta este?

amh spunea...

Si aceea e similara, dar mai e una pe urmatorul colt facuta in acelasi stil, tot cu caramida aparenta. Tot pe Ion Mincu dar nu la intersectia cu Emanoil Porumbaru ci la intersectia cu strada Gheorghe Bratianu. Toate aceste trei case au un stil comun si sunt intr-adevar foarte deosebite.

Stefan spunea...

Parca mai este una, din cate imi amintesc. Mi s-au parut in oglinda. Nu mai tin minte exact. E una ascunsa de pomi?

amh spunea...

Intr-adevar nu se observa foarte bine din Ion Mincu. Trebuie sa intrati pe straduta.

Cornel spunea...

Salut,
Sunt un macedonean din Bucuresti, si de vreo cateva luni am un blog in limba armaneasca http://limbadidada.blogspot.ro/. Ahile Ghiaciu a fost un aroman gramostean. L-am gasit mentionat intr-o carte despre cultura aromana, al carui nume nu il ma tin minte, dar preciza ca ii sunt atribuite urmatoarele lucrari: Cinema Marna, palatul adminsitrativ Bazargic, si palatul Luzana. Primele 2 edificii nu stiu daca mai exista, iar al treilea nu-mi spune absolut nimic.
PS: Imi place de voi, faceti o treaba minunata.

dinamita spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de autor.
radu spunea...

casa balcescu de cultura. strada 11 iunie. acolo canta sorin chifiriuc cu noua lui trupa, roata, acum ca la vreo 25 de ani si mai bine. cand mai vin la bucuresti o sa merg pe strada chindiei. deocamdata numai norc.ro-ul ma ajuta.

Cornel spunea...

Buna din nou,
Exista o carticica numita Contributia Aromanilor la Arhitectura Bucurestiului. Autorul ei, Alexandru Gica, inchina cate un capitol urmatorilor arhitecti: Arghir Culina, Gheorghe Simotta, Constantin Iotzu si Constantin Joja.
Alexandru face cateva dezvaluiri interesante despre Ahile. Era nepotul lui Culina (pe sora lui Culina o chema Maria Ghiaciu). Ahile a avut un baiat tot arhitect, pe nume Gheorghe Arghir Ghiaciu (1926-1995). A fost numit Arghir probabil in onoarea lui Culina. Alexandru il mai crediteaza pe Ahile si cu imobilul din Bibescu nr. 19.
Eu personal am vorbit cu aromani mai in varsta, si mi s-a spus ca Ahile Ghiaciu ar fi murit de tanar, undeva in jurul varstei de 40 de ani.

radu spunea...

helli, it's me again. tocmai am aflat că pe dl poru îl chema de fapt porn. eugen porn. https://www.uct-media.com/2019/07/vila-profesorului-eugen-porn-din-strada.html?m=1