miercuri, 10 februarie 2010

Casa Emil Prager- arhitect Arghir Culina

Nu ştiu ce aş putea spune aici. Nici n-aş vrea să dau informaţii greşite, nici măcar nu ştiu prea multe despre casă, sunt şi cam apatic, scuze. Am prezentat pâna acum 2 imobile de raport ale lui Arghir Culina, cel puţin la unul colaborând cu inginerul şi antreprenorul Emil Prager, longevivul (1888-1985) meu fost co-licean, dacă putem spune aşa. Acest al treilea episod din pseudoserialul Arghir Culina prezintă o vilă în care a locuit Emil Prager. Casa e construită în 1931-1932 iar direcţia art deco este evidentă. Parcă citeam pe undeva (oare în 'Povestiri ale domnilor/ doamnelor din Bucureşti', by Victoria Dragu Dimitriu?) că Prager ar fi locuit într-un bloc lângă Biserica Albă. Cu numele Casa Prager a fost cunoscută şi recent demolata vilă proiectată de Henriette Delavrancea. Paul Smărăndescu ar fi proiectat şi el două case Prager. Să amintim şi de o altă casă Prager, cea de pe Calea Victoriei (aici fără legătură cu Emil Prager- dar oare era rudă cu Sigmund Prager? a se vedea Bucureştii Vechi). În ce măsură au fost reşedinţele inginerului sau proprietăţile lui nu ştiu să zic (sau ale altui Prager?). Probabil detalii se pot afla din cartea fostului ministru cederist Nicolae Noica, Emil Prager - un model (editura Maşina de Scris 2004). În Ziarul Financiar a apărut acum câţiva ani un articol de prezentare a acestei cărţi. Este redat acolo un fragment din confesiunile fiicei lui Emil Prager, Anca Costa Foru: In 1931, Emil Prager isi cladeste in Bucuresti o casa pentru familia sa, care intre timp sporise la patru copii, prin nasterea a inca unui fiu si a mea, ultima nascuta.

1931, deci probabil e vorba de vila prezentată aici. Am omis să spun, dacă era nevoie, se află în piaţa Quito, pe strada Paris. Continuă citatul:

[...]casa in care la sfarsitul anilor '40 ne-am inghesuit vreo opt familii straine, in discordie, si in care am devenit dupa nationalizare chiriasi, supravegheati atent, nu doar de sectorist. Margareta Prager avea sa moara si ea tot acolo, in 1952; nu avusese capacitatea de cicatrizare a barbatului ei si moartea fiului o prabusise. Iar in primavara lui 1961, in 24 de ore (care - ce e drept - s-au lungit la 48, dar nu mai mult!) am fost evacuati din locuinta manu militari, pentru a o lasa la dispozitia Corpului Diplomatic. Care este si astazi beneficiarul ei.

închei cu o imagine veche, aceeaşi sursă ca întotdeauna

- the end -

18 comentarii:

radu spunea...

apropiindu-ma cu oarecare teama de casa spre a face pozele (cartierul asta, un fel de oak hill din jocul 'mafia' imi inspira multa teama. cel putin cotroceniul, cu care il pot compara a fost amar de vreme sediul echipei noastre iubite, progresul) am observat ca mai fotografia cineva vila. asta mi-a spulberat teama, ba chiar am crezut ca il recunosc pe fotograf. dar nu! il confundasem cu un coleg blogger.

armyuser spunea...

O casă într-un Art déco simfonic, pe str. Paris nr. 47.

Un omagiu pe măsură marelui Emil Prager, de la a cărui moarte s-au împlinit 24 de ani la început de februarie.

radu spunea...

nu 25? am gasit 1985 dat ca anul mortii.

armyuser spunea...

Ce nostim! Eu continuu să funcționez în anul trecut, până și data o scriu cu 2009 :)
Bineînțeles că din 1985 până în 2010 sunt exact 25 de ani!

Stefan spunea...

Pe acolo sta si SOV. Ai fost in vizita la el?

Raiden spunea...

@ Stefan - daca nu a fost, nu-i bai, ca a fost Geoana inainte de confruntarea finala :D

radu spunea...

sov sta in delta, asa stiam

Raiden spunea...

Eu stiam ca sta pe str. Paris :)

dan spunea...

@radu
Informatiile din literatura sugereaza ca Sigmund si Emil sunt rude. In anii 1850-1860 sunt mentionati niste frati Prager care s-au stabilit in Bucuresti venind din Moravia. Unul dintre ei, Sigmund (sau Sigismund), ajunge bogat din comertul cu blanuri, palarii si alte articole de lux. Alexandru, fiul lui Sigmund a fost tot un om bogat, mostenind averea, dar s-a ocupat de alte afaceri : automobile ... etc. Ceilalti frati ai lui Sigmund n-au avut prea mult noroc si pricepere in comert, iar Emil este nepotul unuia dintre acestia. Emil a ramas orfan la numai 9 ani, caci tatal sau, simplu functionar, a murit subit. Ramura bogata a familiei l-a ajutat pe Emil sa-si termine studiile (Liceul Gh Lazar, apoi Scoala Nationala de Poduri si Sosele).
Blocul Societatii Agricola din articolul meu, zis si Blocul Prager, azi sediu CEC-Bank (de langa Casa Vacarescu) a fost construit pe latura de nord a curtii casei devenita Prager. Cred ca de aici vine denumirea imobilului (nu stiu daca Emil Prager a fost implicat in constructie).

@Stefan
Felicitari pt postarea cu Dragonul.

Branxu spunea...

nu ar trebui sa te apropii cu teama de casa deoarece este nelocuita de cel puţin 3 ani (probabil urmaşii sunt în posesia clădirii acum). ar fi trebuit sa iţi fie un pic teama de casa neo-românească, cu gard impozant din spatele tău, reşedinţa vântului, de unde ar fi putut apărea un "bodigard" nervos care sa iţi interzică fotografierea.

Forgotten Bucharest spunea...

Superb art deco ! Nu ma satur sa descopar (in majoritate ascunse) urmele acestui curent.
Pacat ca Palatul Telefoanelor a fost canibalizat, pacat ca urmeaza si cladirea guvernului - a doua in istorie (va rog sa ma corectati daca o incadrez gresit ca apartinind curentului !)

Cred ca ar merita un topic dedicat- Bucuresti Art Deco...

radu spunea...

dan, ca de obicei, informatii multe. multumesc.
bogdan: casa vecina cu casa prager, urmatoarea mergand spre dorobanti? bine ca n-am stiut.
forgotten- am vazut ca ai postat pe tema asta. consiliul de ministri e mai curand arhitectura mussoliniana. chiar ma gandeam la o postare cu ornamente art-deco. intre timp majoritatea celor avute in vedere au aparut pe diverse situri, totusi nu am renuntat la idee. nu imi mai trebuie decat fotografiile si textul!

Radu spunea...

Mi-am notat adresa blogului pentru o viitoare plimbare prin Bucureşti. Nefiind din localitate, o să-mi folosească ...

dono spunea...

Tarziu, vin cu o precizare: Emil Prager si-a trait ultimii ani din viata intr-un bloc de pe strada George Enescu. La numarul 7. Da, langa Biserica Alba.

Acolo l-a prins si cutremurul din '77, alaturi de sotia lui - actrita Elvira Godeanu.

Cladirea e veche, din 1934, un bloc consturit dupa "model german". Terasat la ultimele etaje. Adica fara nicio norma anti-seismica, nemtii nu prea au treaba cu asa ceva.

Dupa cutremur s-a implicat personal in repararea cladirii, binisor avariata. Nu e reusit mare lucru.

Acum cladirea are risc seismic 2, desi ar merita o mare bulina. Tencuiala cade, armatura rugintita poate fi vazuta pe alocuri spulberand caramida. E in "buricul targului" dar degeaba, la primul cutremur puternic va ateriza probabil in capetele trecatorilor.

Pacat, Prager a construit mult iar ultima lui casa (unde, conform sotiei Elvira Godeanu, ar fi trait cele mai frumoase clipe ale vietii) moare in parasire.

Paradoxal, edilii care fac pe eroii cu-consolidarile au ceva apartamente prin cladire. Nu, nu cred ca intentioneaza sa consolideze cladirea. Poate nu pot intra in ea de teama boschetarilor care-ti "fac rost" de un loc de parcare, se drogheaza, se bat si se pisa in fata casei lui Prager.

radu spunea...

am fost azi pe acolo. casa a devenit ambasada a unui stat din asia de sud est, parca asa. bine ca am apucat sa o pozez. auzi, da ce curaj aveam sa fac poze la case. acum mi se pare extrem de greu. si ce case frumoase am vazut! atena nr 4, ce e cu casa aia?

Ioan spunea...

Va rog, a auzit cineva de Elisabeta Iosefina Prager care a cumparat un teren de la V.I.Socec in parcul Kiseleff pentru a construe un bloculet cu 2 etaje? Este vreo legatura de rudenie cu Emil, dat fiind ca Elisabeta venea tot din Moravia? Este posibil ca Prager sa fi fost constructorul acelui bloc?
Multumesc.

Anonim spunea...

Dl. Prager a avut teren pe lg parcul Kiseleff, asta pot sa va confirm, cam pe unde erau spatiile verzi la inceputul anilor 70, spre bvd. 1Mai colt cu Barbu Delavrancea

br spunea...

Parca si copacii sun taiati in stil Art-Deco...