In Bucuresti, in apropiere de Piata Victoriei pe micuta strada a Monetariei, descoperim Biserica Mavrogheni. Biserica a fost zidita de domnitorul fanariot Nicolae Petre Mavrogheni (1786-1790), intr-un loc situat, in acea vreme, in afara orasului, „la capatul podului Mogosoaiei“.
Ea facea parte dintr-un intreg complex, realizat pe o suprafata de 16 hectare, care cuprindea trei asezaminte, un „foisor domnesc“ (o casa de agrement a domnitorului), o biserica si „vistieria apelor“ - rezervorul principal, unde se colecta apa de izvor care alimenta intreaga retea de cismele infiintata de domnitor, ca prima masura dupa instalarea sa pe tronul Tarii Romanesti.
Pisania originala nu s-a pastrat, asa incat nu cunoastem data exacta a sfintirii acestui lacas. biserica exista, insa, la sfarsitul anului 1787, iar aceasta informatie provine dintr-un hrisov al domnitorului, in care se spune: „Am zidit si biserica de piatra intru cinstea si praznuirea Stapanei noastre, Nascatoarei de Dumnezeu si pururea Fecioarei Maria“. Hramul acestei biserici a fost, de la inceput, „Izvorul Tamaduirii“ (sarbatoare in cinstea Maicii Domnului, care se praznuieste vineri, in Saptamana luminata), iar cu acest prilej avea loc sfintirea apei in cadrul unor slujbe fastuoase, desfasurate in curtea bisericii (obiceiul este neschimbat pana astazi, iar numarul participantilor este impresionant). Apa sfintita aici avea reputatia de a fi tamaduitoare, existand multe marturii, in epoca, ale persoanelor care s-au vindecat de anumite boli. Biserica a avut mult de suferit in urma cutremurului din 1839 si a fost reconstruita, pe aceleasi temelii, in 1847, prilej cu care este suprimata turla din pronaos. In 1890, biserica este refacuta partial, iar in 1902, beneficiaza de o reparatie radicala, cu aceasta ocazie punandu-se si o noua pisanie, care exista pana astazi. Cutremurul din 1940 a avariat clopotnita, care a fost daramata, dar s-a reconstruit recent.
Nicolae Mavrogheni a infiintat aici o tipografie unde s-au tiparit lucrari emblematice. Punctul culminant a fost atins odata cu activitatea lui Ion Heliade Radulescu, care va tipari aici „Curierul romanesc“ - prima gazeta in limba romana, cu caractere chirilice. Tot aici a vazut lumina tiparului „Regulamentul Organic“ - prima constitutie a Romaniei moderne. In 1872, Heliade moare si este ingropat in curtea bisericii, iar deasupra mormantului sau s-a ridicat, in semn de recunostinta si pretuire, un frumos monument, care poate fi admirat.
Langa biserica, domnitorul a infiintat si un spital numit „Filantropia“ („iubire de oameni“) care, renovat si extins, pastreaza si astazi acelasi nume. In 1870 in locul scolii de arte si meserii infiintate la 1852 se vor pune bazele Monetariei Statului. De aici si numele strazii care inainte se numea Mavrogheni. Printesa Zoe Bagration a fost inmormintata, in 1878, linga biserica Mavrogheni. Ea fusese sotia capitanului in armata rusa Alexei Kirilovici Bagration-Muhranski, neam mare, de obarsie regeasca georgiana. Zoe era fiica marelui logofat Stefan Vacarescu, zis „Orbul“. Tot aici este inmomantat si Horia Bernea considerat unul dintre cei mai inspirati pictori pe care i-a dat Romania. Tot in curtea bisericii se gaseste si monumentul funerar al printului Mihail Konstantin Sutu.
Sculptorul Constantin Brancusi, in timpul studentiei, a fost cantaret in corul bisericii iar sponsorul nostru Radu a fost botezat in aceasta biserica.
10 comentarii:
oh. da, am fost botezat acolo.
ma simt omagiat
Eu am fost botezat la biserica din Prelungirea Ghencea, de la capu' lu' treisaisopt. Probabil ca era cea mai apropiata de casa si cum era mai frig afara decat in casa...
Super misto articolul. Ar fi trebuit sa puneti si o poza cu altarul, singurul din Buc in stil curat baroc.
Mă tem că Filantropia n'are legătură cu Mavrogheni, a fost în ființat pe la 1810 sau așa ceva de către doctorul Caracaș și marele ban Grigore Băleanu. Are Hagi-Mosco un articol bun în celebra lui carte.
Parerile sunt impartite. Am gasit atatea pareri diferite la oameni pe care nu ii puteai banui de ignoranta sau prostie incat de data asta nu ma pot pronunta. Eu cred ca are legatura, totusi. Mavrogheni era filantropul iar Caracas doctorul.
Textul este copiat de pe pagina denet a bisericii sau invers ?
http://biserica-mavrogheni.weebly.com/
Nu mai tin minte... Dar nici nu tin minte acest site. Este foarte posibil ca niciuna dintre posibilitatile enumerate de tine sa nu fie reala - nici ei dupa mine nici eu dupa ei. In plus, atunci cand iau informatii, nu le copiez cuvant cu cuvat fara sa precizez sursa. Sa sterg textul?
cine stie sau poate sa zica cine e fost "printului Mihail Konstantin Sutu." ? nu am gasit nimic despre el decat ca e ingropat la biserica,multumesc anticipat
Mormintele din pozele 13- 14 ale cui sunt ca nu imi dau seama? Multumesc
pesemne Bernea si Mihail Konstantin Sutu.
Trimiteți un comentariu