Intro - CALEA VICTORIEI

CALEA VICTORIEI Incepem astazi, prin acest intro, cum l-a numit Radu, un serial mai lung, cunoscut. Multi l-au vazut. S-au facut sequel-uri si s-au schimbat distributii. Personajele principale au imbatranit iar altele si-au facut aparitia. Nu vom schimba nimic din ce s-a facut pana acum. Nici macar nu vrem sa avem pretentia sa fi originali. Vom porni de la inceput, asa cum este el astazi si vom merge in sens invers. Incepem serialul cu Calea Victoriei. Vor urma poze si povesti, asa cum reusim si cum le vedem noi. Dorinta noastra este sa le adunam la un loc pe toate. Ce as putea sa spun despre Calea Victoriei ca sa vina cineva si sa citeasca cu interes? Ca a pornit de pe domeniile Balacenilor de prin zona Palatului Postelor (azi Muzeul National de Istorie)? Ca Brancoveanu a dorit sa aibe legatura intre curtea domeasca de la Bucuresti si mosia atat de draga lui de la Mogosoaia? Ca primul pavaj a fost facut cu busteni capatand astfel si numele si aspectul de POD, numele devenind Podul Mogosoaiei? Hanurile, postele si pravaliile secolelor 17 si 18 au anuntat explozia de viata ce va urma – magazine, case boieresti, hoteluri, high life, cafenele, birje, dame, trasuri, domni, birjari, gazete, baieti de pravalie, furnicar, felinare dar si pavaj de piatra si schimbarea numelui dupa razboiul de la 1877-1878 cand armata romana intra in capitala – Calea Victoriei. Ei bine, nu o sa vorbesc despre asta acum. Nu asta o sa gasiti aici. Cum spunea cineva astea le gasim si pe Google. O sa va spun ce cred eu despre Calea Victoriei, cum mi-a ramas mie in minte, cum am vazut-o. Pentru mine inseamna zilele in care ma duceam la bunica mea, la Podul Mihai Voda, inseamna zilele in care trebuia sa ma duc cu mama sa imi cumpar pantofi sau alte alea de trebuinta si imbracat.. Unde te puteai duce sa iti iei pantofi? Oprea 84-ul la Universitate si de acolo intrai la Romarta. Nu gaseai. Te duceai pe lanaga Hotelul Bulevard, la parter era alimentara si, chiar daca te uitai dupa pantofi, poate gaseai si „adidasi”. Asa era atunci. Ieseai si nu mai aveai mult pana la acea Mecca a cumparaturilor – Magazinul Victoria, 50 de magazine in unul singur. Imi aduc aminte de uriasul panou de pe peretele coscovit ce facea colt cu cladirea Militiei Capitalei, cu textul asta care a nascut zicala plina de umor negru Salamul Victoria, un salam in 50 de magazine – desi sa stiti ca nu era asa. Salamul Victoria de pe vremea mea era bun si nu s-a mai gasit de prin 1982. Nu te puteai duce la Victoria fara sa intri in pasajul Bijuteria, cum ii zicea atunci. Plin de mici mestesugari si mandatari, ce mai ramasese din ei, dar cel mai important era ca gaseai sirop rece, celebrul sirop cu sifon, si covrigi. Asa ca traversam de la Bulevard si trecem pe sub coloanele celebrei banci de comert exterior Frankfurt, sau cam asa ceva, care nu era niciodata deschisa. De fapt parea ca nu era nimeni acolo. Cine avea timp sa stea? Sau curajul... Daca primeai ceva mai mult decat covrigi nici nu mai intrai in pasaj, te duceai putin mai in fata si intrai la cofetarie. Ooo... ce placere. Ce racoare. Ce frumoasa era asteptarea prajiturii si ce pereti ciudati in cofetarie. Nu semana deloc cu cofetaria de la mine, din Drumul Taberei. In functie de ce mancai se putea intampla ca dupa cofetarie sa te duci imediat la farmacie. Mirosul ala de medicamente si bromocet imi persista si acum in minte. Nu avea nume, dar avea numar farmacia. Nu il mai stiu, dar stiu ca aveau in vitrina niste sticle ciudate, cu capace mari si cu etichete din alte timpuri. Si apoi te inghitea magazinul, cu intrarea aia a lui rosie si cascata catre strada. Scari rulante, trepte de marmura tocita, lift urat, cu liftiere, urate si ele, si plictisite. Si incepea goana. Eu muream de oboseala si asteptam sa se termine. Mama saraca nu putea sa se mai planga. Nu stia ce e mai greu – sa gasesti ce au nevoie copiii sau sa strangi banii pentru asa ceva. Iar noi aveam mereu nevoie de cate ceva. Ma jos de magazin nu prea mergeam. Poate doar cand mai intram la muzeu. Magazinul de mobila de la blocul cu coloane nu ma interesa. Cam asta a fost Calea Victoriei pentru mine o buna bucata de vreme. Incepea la Romarta si se termina pe treptele muzeului de istorie. Nu ma interesa portiunea de la ministerul Industriilor si pana la Palat, in fata Palatului era mai bine sa nu fi vazut, pe la Palatul Telefoanelor nu aveam ce face iar de portiunea cu Academia, casa Vernescu-Lens, Casa Ghica Gradisteanu si altele, nici nu auzisem. Totul a inceput sa apara odata ce am inceput liceul in centru. Dupa 1989 am avut motiv sa ne ducem si mai sus de Athenee Palace (unde mie mult imi place, cum zicea bucuresteanul, desi nu intrase nimeni acolo, cel putin dintre cei pe care ii cunosteam eu. Iar ca sa si ai de ce sa iti placa, prin 1987 sau 1988 se daduse decret ca unitatile de alimentatie publica in regim de restaurant sa nu mai aiba perdele, pentru ca nu era nimic de ascuns. Asa ca puteai sa vezi inauntru daca iti place sau nu. Se intampla sa mai astepti in autobuz la semafor si sa vezi oameni stand la masa. Nu imi dadeam seama cine era mai jenat – ala cu castronul in fata, dupa vitrina, sau ala care se intreba ce o fi in castron, in fata vitrinei). Si cum mai sus de Athenee Palace era casa de comenzi si cofetaria, la care mi-am bagat si eu cuponul primit de la stat, fireste ca acolo a fost prima halta. Liceu, facultate... si ne-am mutat si noi dupa cum s-a extins comertul sau dupa cum te purtau pasii. Cred ca am vazut tot ce era de vazut. A urmat perioada in care am lucrat vreo 2 ani la Biblioteca Academiei si zi de zi eram pe Calea Victoriei. Incet, incet au renovat Capsa, Palatul Telefoanelor, Romarta s-a facut Benetton iar Benetton BRD. Bancile au invadat si totul a culminat cu mizeria aia de sticla dintre Magazinul Victoria, (re)devenit Galeriile Lafayette, si cladirea CEC, in care nu mai ai voie sa intri. Sediul Politiei capitalei a ars la mineriada, nu complet, atat cat sa se faca un altul mai trainic si mai frumos. Casa de moda Venus, a celebrei mămăici a modei bucurestene, Zina Dumitrecu, a schimbat colectiile si usa de la intrare, Macca-Villacrosse nu mai e bijuterie dar arata mai bine. Intre timp au astupat gaurile de pe fata Palatului Regal, au refacut BCU, ba chiar l-au extins. iar acum, pe unde intra Cioran la biblioteca si se uita cu tafna in piata la palatul regelui, acum iti poti lua un ceas elevetian. Iti poti lua adica ai de unde. Muzica si Humanitas - Libraria din fundul Curtii, au fost alte doua puncte de reper. Iar apoi celebra Terasa Anda. Muzica nu mai e iar pe unde faceau pipi clientii terasei Anda acum parcheaza limuzine de lux la hotelul cel nou infrumusetat cu fatada de odinioara a Teatrului National (un omagiu). Nu mai e magazinul de stofe de laga „Tanase” dar e trotuarul mai curat. Nu mai poti sa treci fluierand de la Palatul Telefoanelor spre pasajul Victoria fara sa te calce masina, in schimb o vreme puteai sa mananci tort Rocher la cofetaria Continental fara sa ii faci cu ochiul cofetaresei pentru asta. Athenee Palace are perdele dar si un nume nou, si ce nume. Vizavi nu mai e magazinul de Auto Moto Velo Sport, dar e (tot) o banca.. Palatul Ghika Gradisteanu e mai frumos ca niciodata, dar seful palatului nu iti mai da voie sa faci poze. Cel putin asa zice un domn tigan care sta la poarta, iar inauntru fiinteaza o societate de prietenie romano-chineza (!). Si pentru cateva instantanee cu Casa Manu trebuie sa ai voce putenica si nervii tari, dar nu este nimic, poti sa pozezi Vernescu-Lens de pe trotuarul de vizavi. Mai sus se schimba lucrurile. Vorba cantecului ilegalist „ce-a fost un vis azi nu mai este vis”, la Dissescu la gard poti sa stai oricat pana vine autobuzul. Poze mai putin, caci lipsa locurilor de parcare trebuie rezolvata cu orice pret si cu intelegere, intelegerea trebuie sa fie de o singura parte, iar poze cu Loganuri albastre gasesti la Dacia pe site. De aici in jos, sau in sus, ar zice Radu, poti sa pozezi cum vrei tu pana la intersectie. Palatul Cantacuzino te asteapta, talent sa ai. Paznicii te-ar repezi numai ca sa ramana in forma, dar nu gasesc (inca) motiv. Cateva blocuri mai raman pe dreapta spre Guvern si iti iei adio de la Calea Victoriei cu casa Filipescu. Sau de la casa Filipescu, la cum arata. Noi nu o sa ne luam adio cu ea, sa speram ca nici de la ea. Cu aceasta casa pornim. PS - Pozele sunt de pe site-ul primariei mari. Multumiri.

CALEA VICTORIEI 5 – Casa Dissescu – Arhitecti Grigore Cerchez si Al. Clavel

Revenim la serialul nostru, pe Calea Victoriei. Dupa casa memoriala George Enescu ne mutam iarasi pe partea stanga, iar dupa „biserica lui Radu”, la numarul 196, este Casa Dissescu. Inaintea unui scurt istoric al casei sa vedem cine a fost acest Dissescu. Constantin Dissescu (1854 - 1932), om politic in Partidul National Liberal, de formatie jurist, absolvind cursurile Facultatii de Stiinte Juridice din Paris ( a facut si Istoria), doctorand in drept. A predat diverse discipline la Universitatea din Bucuresti sau cea din Iasi. In 1885 se retrage din Partidul National Liberal si trece la Conservatori, pentru ca in 1923 sa revina in randurile liberalilor. Este unul dintre cei care au participat la Constitutia lui Fintescu (1923). O mica bijuterie pe care o detin - manualul de sedinte, constitutia din 1923 cu autograf Fintescu. Ca functii politice le-a detinut pe cele de deputat sau s-a aflat la conducerea unor ministere, fireste, si cel al justitiei. (poza din celebrul CD al lui Emanuel Badescu, despre care tot pomenim, Radu si cu mine) Casa a fost construita in doua etape - prima etapa in 1860, corpul de pe Calea Victorie, iar apoi, a doaua etapa, i-a fost adaugat si corpul de pe starada Manu (fosta Strada Lemnea). La 1892 casa apare in proprietatea Mariei Lupu Bogdan. Actul mentioneaza ca aceasta isi repara „casele cu doua caturi din fata”. Dupa ca ve achizitiona imobilul, Dissesu ii solicita pe Grigore Cerchez si Alexandru Clavel sa transforme cladirea fara a modifica structura cladirii. Elementele decorative adaugate fac din acest imobil unul reprezentativ pentru stilul neoromanesc. Logia de pe strada Manu este asemanatoare celei de pe Calea Victoriei numai ca in partea superioara este marginita doar de trei arcade. Intrarea boltita se afla pe strada Manu, strada pe care se afla si fatada cu curte interioara si terasa belvedere la nivelul etajului 1. Dupa moartea lui Constantin Dissescu, 1932, casa va gazdui Institutul de Cultură Italiană (1933 – 1949), apoi institutul Romano – Rus pana in 1956 (cu mentiunea ca in 1955 a fost inclusa pe lista monumentelor istorice), Cămin (!) al Institutului Politehnic, Direcţia Stufului din Ministerul Industriei Chimice. Datorită diverselor schimbări funcţionale, clădirea a suferit o serie de modificări şi amenajări, o parte din ele alterând monumentul. Din 1967 aici este amenajat Institutul de Istorie a Artei “George Oprescu” (dupa numele celui care a pus bazele acestui insitut incepand cu biblioteca sa impresionanta precum si cu o bogata colectie de piese de mobilier si tablouri) institut care functioneaza si astazi. Iata si cateva detalii de la ferestre, sau un ornament de la balconul dinspre Calea Victoriei.

Calea Victoriei. Partea 1

... daca nu crezi ca mosii nostri erau toti niste salbatici si ca adevarata noastra "civilizatie" a inceput odata cu automobilele, casele "block" si matchurile de fotbal; atunci, daca vrei, s-o luam in sus, impreuna, pe Podul Mogosoaiei, vom merge incet, plecand urechea la povestile de ieri, sau de demult, pe care zidurile vechi si locurile batatorite de veacuri la mai soptesc, inca, celor ce vor sa asculte. Randurile ce urmeaza sunt nascute din dragoste pentru o strada Gheorghe Crutzescu - PODUL MOGOSOAIEI (Ed. Meridiane, 1987) In fine, sa pornesc la drum. Mai arunc o privire spre Piata Victoriei, inapoi si parcurg primii metri. La inceput, neinteresant, blocuri ceausiste terminate dupa Revolutie, cred. Editare ulterioara: blocul din partea dreapta a imaginii a fost 'rebranduit', 'recarosat' de arh. Constantin Ciurea. In spatele celui din dreapta, avand adresa pe Calea Victoriei se afla fosta resedinta a principesei Elisabeta, fiica regelui Ferdinand si a reginei Maria, regina a Greciei. GM Cantacuzino a fost arhitect, sau cel putin a intervenit asupra constructiei initiale. Ulterior acolo a fost Casa Ziaristilor iar apoi restaurantul Marul de Aur. Acum e tot ceva carciuma. Poze sunt cam dificil de facut acolo, casa se afla intr-o curte etc. Urmeaza o prima intersectie, cu strada Sevastopol, pe care imediat in dreapta este o casa care seamana cu cele proiectate de Ioan Socolescu. Pe cealalta parte a strazii Sevastopol, colt cu Calea Victoriei este casa Filipescu-Cesianu. Construita pe la 1860-70 de catre familia Filipescu, casa a intrat ulterior in posesia diplomatului Constantin C Cesianu. Prin 1882 cladirea a fost masiv refacuta. In cartea "Podul Mogosoaiei" a lui Gheorghe Crutzescu apar doua imagini cu aceasta casa, una din secolul 19, alta de pe la 1900. (imagini de pe cd-ul 'Case Vechi din Bucuresti'- Leonid Buzoianu, E Badescu) Astazi casa arata cu totul altfel, ceea ce ma face sa cred ca undeva, cineva face o confuzie. Sau s-a mai facut vreo modificare radicala candva? (O parte din pozele urmatoare sunt facute de Stefan) De remarcat curtea vasta (imagine preluata de aici; apropo, se face o confuzie acolo legata de casa principesei Elisabeta, despre care spuneam mai sus, imaginile prezinta casa socolesciana). Casa Filipescu Cesianu a fost din 1941 sediul Muzeului de Istorie a Bucurestiului, ulterior (cred ca asta este si acum) anexa a acestuia. In prezent serveste si ca suport pentru reclame. O stire de acum 2 ani vorbea despre aprobarea unei investitii de vreun milion de unitati din moneda unica europeana pentru reabilitare. Ma tem ca banii s-au pierdut pe drum. Pe cealalta parte a Caii, un imobil inalt (imobilul Banloc- Goodrich, a se vedea prezentarea ampla facuta de armyuser) si langa el, o casa pe care as data-o pe la inceputul secolului trecut, cu ornamente secesioniste. Pana la intersectia cu Orlando si Frumoasa, cateva case vechi mai putin impozante si blocuri de prin anii 60. Va urma!

Calea Victoriei 6. Casa Trubetzkoi- Nenciu

Sa mai inaintam cativa metri, si sa salutam prezenta (vis-a-vis de casa Dissescu) unui bloc interbelic, construit in 1934 pe locul casei Racovita. Pozele de mai jos sunt facute in 2006 si 2009. Dupa cum se vede, in 3-4 ani s-a mai creat un mic spatiu locativ, sus, pe colt, stricand aspectul fatadei, oricum compromisa mai inainte prin acea pseudo-mansardare. Din pacate, blocul e pe lista bulinelor rosii.

Mai departe, dupa intersectia cu strada Gh Manu dam de un loc viran pe care pana nu de mult era Ministerul Economiei Nationale (arhitect Arghir Culina) si pe care, vorba lui Mihai Stanescu (parca), se va construi un cartier de case boieresti din secolul 19. Un articol amplu despre aceasta cladire a scris Raiden. Pe cealalta parte a caii Victoriei , la coltul cu Gh Manu este o casa misterioasa. Ii zic asa fiindca nu am aflat mare lucru despre ea, iar ce am aflat e confuz. Am gasit poze in care e prezentata drept casa Cleopatra Trubetzkoi, ceea ce sigur e o confuzie cu cladirea vecina. Gh Crutzescu nici nu o pomeneste in enumerarea constructiilor de pe Calea Victoriei. George Potra o identifica drept Casa Faca (fosta Legatia Italiei). Tot casa Faca este insa numita de mai multi autori si Casa Trubetzkoi (casa Manolache Faca-Trubetzkoi-Nenciu ar fi denumirea ametitor-completa). E posibil ca familia Faca sa fi detinut un teren mai intins asa incat ambele case sa le fi apartinut (plus casa Manu, care urmeaza pe aceeasi parte a Caii si care a apartinut unui Ioan Faca). In asteptarea unor lamuriri, cateva imagini:

Urmeaza Casa Cleopatra Trubetzkoi, construita in primele decenii ale secolului 19.

Se pare ca primul proprietar a fost paharnicul Manolache Faca. Cleopatra Trubetzkoi (n. 1786?- d. 1880 sau 1878) era fiica lui Constantin Ghica (frate cu Grigore IV Ghica si Alexandru Ghica, conducatorii Tarii Romanesti imediat inainte si imediat dupa Pavel Kiseleff) si a Ruxandrei Cantacuzino. A fost casatorita cu printul Serghei Trubetzkoi, dintr-o familie nobiliara rusa si a locuit in Rusia pana la moartea sotului, in 1840. Tot in 1840 ar fi achizitionat casa de pe Calea Victoriei, care a devenit un loc de intalnire pentru intelectualitatea epocii. Printre invitatii uzuali era Cezar Bolliac, care i-a dedicat urmatoarele versuri (reproduse din George Potra- Din Bucurestii de ieri, Editura stiintifica si enciclopedica, 1990):

Iubită d-o capitală şi în cercuri adorată

Prin spirit, prin ştiinţă în toate şti domni!

Clăcaşii ţi se închină cu inima curată

Şi bardul priveghează cununi a-ţi împleti

Suna cunoscut? Vi se pare. Comparatiile nu-si au locul. Dupa moartea printesei (1878 sau 1880) casa a fost cumparata de un negustor (apunea epoca nobilimii, bag de seama), Nenciu, care si-a lasat initiala pe fronton.

Fiica lui, Nica, a fost o femeie mai agitata de felul ei, a avut 3 soti (cred ca la vremea aia era destul de mult: Petrache Gradisteanu, Al Djuvara, Th Capitanovici) si a iubit la nebunie luxul (toata lumea evoca faptul ca isi schimba zilnic captuseala trasurii, in functie de culoarea rochiei). Dupa moartea ei casa a devenit sediul Asistentei Sociale, apoi al unor institute ale Academiei. In jurul anului 1900 au fost făcute câteva picturi interioare, copii dupa Boucher. Ceva de genul asta: (sursa) Si fiindca resedinta Cleopatrei Trubetzkoi a intrat in istorie in primul rand prin faptul ca acolo a concertat Franz Liszt(pe la 1846-47), incheiem muzical: