Casa Amiral Vasile Urseanu (Observatorul Astronomic)- arhitect Ion Berindey

Trăim zile în care rişti să ţi se pună imediat eticheta de securist sau slugă de mogul dacă deschizi gura pentru a vorbi despre casa marinarului. Considerând că mă aflu deasupra oricăror suspiciuni în aceste privinţe, voi încerca să atac subiectul.

Bulevardul Lascăr Catargiu este un (alt) loc splendid pentru o promenadă, dacă reuşim să facem abstracţie de trafic şi de clădirile noi (înspre Piaţa Victoriei începuseră demolări. Se adaugă infama clădire a Poliţiei, marcată de Daniel Gontz cu bulină albastră). Bulevardul trebuie că arăta mult mai frumos atunci când pe mijlocul lui erau două rânduri de plopi. Drept e că de curând s-au plantat nişte pomişori. Poze vechi (dar cred că prea vechi, nu crescuseră copacii) din zonă am găsit pe Rezistenţa Urbană şi pe Oraşul lui Bucur. Întâlnim felurite stiluri arhitecturale din primele decenii ale secolului trecut, de la eclectism academic (cazul clădirii prezentate mai jos) şi arhitectură neoromânească la cubism.

Casa la care mă voi referi astăzi se află la numărul 21 şi a fost construită de arhitectul Ioan Berindey în 1908-1910 pentru amiralul Vasile Urseanu.

Născut în 1848 în Bucureşti, instruit la Brest în 1872, Vasile Urseanu, pe atunci căpitan a luptat în Războiul de Independenţa la comanda unor baterii de artilerie şi a navei Ştefan cel Mare. Ulterior a fost comandant al bricului Mircea, şi după ce a fost decorat de nenumărate ori, în 1898 a ajuns la rangul de contraamiral.

Pasiunea pentru astronomie şi-a cultivat-o în special după trecerea în rezervă, când a înfiinţat şi a condus Societatea Astronomică Romană (1908). În 1910 reuşeşte să construiască un sediu al societăţii, în acelaşi timp observator astronomic, pe care în 1915 îl dotează cu o lunetă Zeiss. Construcţia are numeroase aluzii la navigaţie şi ape, începând cu silueta de corabie.

Ornamente binecunoscute (aflate la stradă, la nivelul ochiului) sunt cei doi băieţi, unul călăre pe delfin, celălalt pe ceea ce pare un sturion: Pentru cei ce ridică ochii, prova unui vas: apoi Neptun/ Poseidon, nimfe, delfini, alge:

Amiralul Urseanu a murit in 1926. În 1933 soţia lui a donat casa municipalităţii. În următorii ani aici aveau să coexiste Pinacoteca oraşului şi Observatorul Astronomic.

Din păcate nu am vizitat niciodată această clădire, ce să mai vorbim de privit prin lunetă.

Mai multe amănunte despre partea ştiinţifică pe situl Observatorului. Poze mai vechi: pe metropotam şi pe situl amintit un pic mai sus. Tot pe metropotam o fotografie din interior, un tablou pictat de Camil Ressu, portretul familiei Urseanu.

Casa Stelian Popescu - Arhitect Paul Smarandescu

 
Stelian Popescu (1874-1960)

Fiul unui preot din satul Lacul Turcului, Prahova, a inceput facultatea de Medicina, dar a renuntat pentru a urma cursurile Facultatii de Drept, incheiate in 1896. A inceput cariera ca judecator  in Bals apoi in Caracal, iar din 1899 a devenit ajutor de judecator la Tribunalul Ilfov. Dupa1902 s-a casattorit si a inceput activitatea de procuror in Cabinetul Ilfov. Printre cazurile sale cele mai celebre au fost: condamnarea pentru crima a lui Al. Candiano-Popescu, arestarea falsificatorului Andronic, condamnarea a doi ziaristi francezi, cazul cerealistilor si afacerea Fronton. Acesta a demisionat in1906 din magistratura, din 1907 fiind deputat al Partidului Conservator. In timpul primului razboi mondial a fost magistrat militar. A fost ministru al Justitiei in guvernul Take Ionescu (1921-1922), apoi in guvernele liberale din perioada 1927-1928. Intre 1916 si 1943 va conduce Ziarul Universul perioada in care ziarul va avea o puternica aplecare catre dreapta spectrului politic. Practic aceasta calitate il face cunoscut si astazi.
In procesul ziaristilor vinovati pentru dezastrul national , din 1945, Stelian Popescu a fost condamnat in lipsa, la inchisoare pe viata, confiscarea averii si degradarea civila. El se refugiase in Elvetia in 1944, de unde a pleacat in 1948 in Spania.

In 1902 Paul Smarandescu (1881 – 1945) paraseste abia inceputa Scoala de Arhitectura din Bucuresti si pleaca la Paris. Aici intra la Scoala de Belle Arte in 1903 pentru ca 3 ani mai tarziu sa isi ia toate “valorile scolare”. Reintors la Bucuresti, 1907, va lucra la biroul de arhitectura al lui Dimitrie Maimarolu, avand mici lucrari particulare.

Incepand cu anul 1909 incepe Paul Smarandescu sa proiecteze cladiri in Bucuresti, Balcic si in Sinaia. Este cunoscut si ca fiind architect al orasului Sinaia. Anul acesta, se spune pe site-ul ce prezinta activitatea profesionala a arhitectului incepe centenarul caldirilor Paul Smarandescu. Mentiunea interesanta este ca in fiecare an, incepand cu acesta, si pana in 1942 va fi centenarul unei cladiri purtand semnatura lui Paul Smarandescu. Ba sunt ani in care se sarbatoresc si doua si chiar trei cladiri ajunse la centenar. Tot 1909 este anul in care Spiru Haret il numeste in functia de Arhitect-şef al Ministerului Instrucţiei publice şi al Cultelor. Mai detine functia de Arhitect sef al Ministerului de Interne, va pleca pe front in Bulgaria, al doilea razboi balcanic, apoi marele razboi (primul razboi mondial) il va face in calitate de locotenent si apoi capitan de geniu. Intre 1938 si 1940 va fi Decan al Scolii de Arhitectura din Bucuresti.

Lucrari importante: Casa Badulescu (Bucuresti, Strada Polona, 1912), Vila Vanatori (Sinaia, 1913), Vila Luceafarul, (Sinaia, 1915), Imobil in strada Coltei 27 (Bucuresti, 1923), Vila Sanda (Balcic), Blocul Smarandescu (Bucuresti, Magheru 27, 1935), CATEDRALA BUCEGILOR Biserica Sfântul Prooroc Ilie Tesviteanul (Sinaia, 1939).

În 1911 Smărăndescu a proiectat pentru Stelian Popescu reşedinţa din Dionisie nr. 10 bis,

astazi strada Tudor Arghezi.

Casa este construita in stilul lansat si consacrat la inceputul secolului al XX-lea, stilul neoromanesc, cu elemente specifice acestuia (arcade trilobate, includerea acoperisului ca element decorativ, stucaturi decorate, prezenţa reconfigurată a vechilor elemente specifice casei ţărăneşti cum ar fi foişorul, etc).

In prezent o parte din casa a fost restaurata, acceptabil cred eu, dar cealalta jumatate pare sa se afle intr-un stadiu de degradare ingrijorator.

 Este o zona cu risc ridicat pentru un aparat foto si chiar omul de care este agatat aparatul, avand in vedere ca la 5 m pe diagonala se afla ambasada Statelor Unite ale Americii, iar totul depinde de toanele paznicilor. Intr-o zi am intrat pe strada Aurel Vlaicu (am pus eu ochii pe o casa acolo), unde mai au o cladire administrativa, aveam aparatul in mana, m-a vazut ala, a intrat pe mijlocul strazii, venind catre mine, era o namila, si nu a facut decat un gest cu degetul, fara sa vorbeasca - AICI NU FACI POZE, spunea degetul ala. Normal ca multi ar vrea sa citeasca acum ca m-am luat la bataie cu el si apoi am facut pozele. Ei bine nu, nu am facut poze.

Sper ca in viitorul foarte apropiat sa vad si cealalta parte din casa restaurata. Si poate si o placuta la intrare, undeva.
Inca 2 imagini luate de pe site-ul pomenit - http://www.paul-smarandescu.info

Imobilul UGIR- arhitect Constantin Moşinschi

Un exemplu spectaculos de arhitectura fascista, sau sa-i zic mussoliniana? O lucrare executata de Constantin Mosinschi (arhitect) si Emil Prager (inginer) in 1938. Iar UGIR vrea sa insemneze, desigur, Uniunea Generala a Industriasilor din Romania. Principalul material de constructie imi pare a fi travertinul, la care posteritatea a adaugat si materiale textile viu colorate. E mai greu de vazut, dar portiunea centrala a cladirii are 4 coloane cilindrice (fara capitel) care se intind pe toata inaltimea cladirii; cred ca portic se numeste treaba asta. Monumentalismul si clasicismul cladirii sunt date in principal de aceste coloane. Dar mai vedem ceva din ele? Macar daca ar iesi un leu tare din toata carpeala asta. Un alt punct de interes al imobilului sunt reliefurile lui Mac Constantinescu, inca neacoperite, dar cele de la nivelul inferior cam pierdute printre fire. O glorificare a muncii fizice care pesemne ca a fost foarte pe placul comunistilor, sculpturile fiind lasate la locul lor. As fi dorit sa gasesc si o poza mai veche, in care sa se vada cladirea asa cum trebuie. Sunt sigur ca poza asta exista pe undeva pe internet si poate imi va fi semnalata. Pe situl UGIR am gasit 2 imagini, una cu schita cladirii, alta de pe vremea cand reclamele abia incepusera sa o acopere (un G perfect? What the fuck was that?) Pe forumul tramclub am dat de o imagine in care se intrevad circa 44% din imobil (anii 60, aproximativ. Unde erau toate firele alea pe care le-am pozat?). Last, but not least, o fotografie facuta de Raiden blocului Eva (acum vreun an probabil), din care am decupat zona de interes. Nu mai lipsea decat chemarea la lupta pentru leul tare. (edit- am inlocuit imaginea initiala cu una de calitate mai buna,primita de la autor) P.S. Lucian Vasile ne trimite niste poze vechi de peste 60 de ani (multumim foarte mult), facute de W. Pragher care arata cladirea in toata splendoarea ei. Nu remarcasem nici inscriptia 'UGIR' si nici ornamentele din fier forjat (care sunt la locul lor, acoperite partial de reclame si lipsite de contrast cu fundalul). P.S.2 Primim si de la Raiden (multumim!) doua poze, pe una am mentionat-o deja, cealalta este o perspectiva dinspre vest

Blocul Societatii de Asigurari Dacia-Romania- arhitect Arghir Culina

La putin timp dupa imobilul de pe Hristo Botev, Arghir Culina facea un nou pas catre art deco, prin constructia acestui bloc de langa Cismigiu, vis-a-vis de Primarie. Privind varietatea elementelor arhitectonice mi-am dat seama de sursele de inspiratie ale celor care au construit centrul civic. Balcoane ondulate, fier forjat, coloane, fel de fel de inventii pe acoperisuri... Replicile sunt insa la mare distanta de originale, si as indrazni sa identific cateva motive. In primul rand, cladirile noi arata de parca ar fi fost proiectate de mai multi oameni, fiecare lucrand la cate o bucatica independent de ceilalti, rezultatul fiind un puzzle in care bucatelele au fost infipte cu forta una intr-alta. Apoi, nu exista nici un fel de atentie la detalii, totul pare lucrat din topor. Ma uit o postare inainte si vad ornamentele de pe casa Gradisteanu, cu totul altceva. Si in fine, materialele de constructie folosite in anii 80. Urate, deja blocurile alea par foarte vechi. Probabil e si una dintre cauzele absentei detaliilor. De la Loredana, comentand o poza adusa in atentia noastra de Raiden, aflam ca la constructia acestui bloc (inginer Emil Prager) s-a folosit intaia oara in Bucuresti o macara mobila. Tot Loredana atrage atentia acolo (ce ochi de vultur!) asupra modificarilor operate la intrarea in cladire. Iata intrarea asa cum arata acum, cu o singura coloana. Si cam neinspirat ales galbenul acela. Plus graffiti, plus masinile care mi-au compromis poza. Plus frontonul, clasicist si semnaturile celor 2. Pe placa alba scrie ca in aceasta cladire a locuit criticul de film I D Suchianu. Si in fine, imagini cu admirabilele etaje superioare. Sigur, bannere, aere, antene, termopane, dar astea sunt semnele progresului(?) Poate ar trebui sa fim multumiti ca pe langa cladirile de mai la deal, de pe Bd Regina Elisabeta, cea de fata nu a fost abandonata