Fără prea multe vorbe, acesta este localul Universităţii de Medicina şi Farmacie numită dupa întemeietorul ei (la 1856) Carol Davila. Davila era mort de aproape 20 de ani atunci când s-a inaugurat această clădire, adică în octombrie 19o3. Tot atunci s-a tăiat panglica, cum s-ar zice, şi pentru statuia lui Carol Davila (autor Carol Stork). După ştiinţa mea, clădirea nu a avut vreodată altă destinaţie decât aceea de sediu al facultăţii de medicină. Arhitectul este Louis Blanc, stilul arhitectonic este cel neoclasic. Remarcabile intrarea către sala de consiliu, în genul unui templu grecesc, cu coloane şi capiteluri ionice
şi frontonul cu paharul Higeei (cu şarpele încolăcit) şi cine ştie ce alte zeiţe.
Cuvântul de încheiere consideraţi că face referire la superbul cartier Cotroceni.
De acum inainte asa trebuie sa arate articolele. Scurt si (poate) la obiect. Daca mai ai trimite-mi, te rog, poza cu frontonul dar in format mare. Sa vaz si eu zeitele.
nu s'a taiatara panglicile in 1903? oricum pe planul orasului 1895 cladirea era deja figurata cu amprenta actuala si cu titulatura "facultatea de medicina" iar in cartea lui Dame, "Bucurestiul la 1906" este publicata si fotografia.
Daca tot am luat ceva consideratii si alte ovatii la categoria blog vizual (adica blog care se uita la tine) ne-am gandit sa mai simplificam. Unde mai pui ca (eu) spuneam o multime de prostii. E mai bine asa. Macar de atat sa mai fie timp si vointa.
Probabil ca o sa o lasam mai moale (nu ca rupeam gura targului cu cat de tare era). Dar din cand in cand o sa ti se mai scoale sa pui ceva poze. Altfel... la ce e bun aparatul ala photo?
Daca te uiti atent pe net o sa gasesti si o poza din prima decada a sec XX cu facultatea proaspat terminata si cu un gard de-a dreptul mediocru care pare a fi din lemn. Prima locatie a facultatii de medicina era la Universitate dar nu mai tin minte in care cladire. Este putin probabil sa fie fost la Academia Sf Sava pentru ca si aceea a picat in anii 1860 iar facultatea fusese infiintata tot de Davila in 1854.
14 comentarii:
Auzi, cum a iesit guacamole?
nemaipomenit
De acum inainte asa trebuie sa arate articolele. Scurt si (poate) la obiect. Daca mai ai trimite-mi, te rog, poza cu frontonul dar in format mare. Sa vaz si eu zeitele.
Poze din interior aveti? Ca sunteti un insider.
a, nu. nu se inventase aparatul de fotografiat pe atunci.
Un desen de mana?
nu s'a taiatara panglicile in 1903? oricum pe planul orasului 1895 cladirea era deja figurata cu amprenta actuala si cu titulatura "facultatea de medicina" iar in cartea lui Dame, "Bucurestiul la 1906" este publicata si fotografia.
ba da, 1903. o greseala de tiparnita.
ma gandeam eu ca e cu tiparnita. dar ce sa inteleg din comentariile voastre; treceti hotarat spre categoria "blog vizual" sau ce?
Daca tot am luat ceva consideratii si alte ovatii la categoria blog vizual (adica blog care se uita la tine) ne-am gandit sa mai simplificam. Unde mai pui ca (eu) spuneam o multime de prostii. E mai bine asa. Macar de atat sa mai fie timp si vointa.
Bine aţi revenitără! :)
Nu am intrat niciodată în clădirea asta, Radule. Există înăuntru vreo sală de festivităţi sau o aulă magna cu decoraţiuni mai deosebite?
Capitelul ăla este ionic reinterpretat în manieră eclectică ; compozit zice-se, nu, Adriane?
din cate tin minte, caci nu am mai intrat acolo de cand am vrut sa ma fac blogger:
o sala de consiliu foarte incapatoare, la parter.
un amfiteatru.
cam astea mai impozante.
Adrian, eu as trece mai curand spre categoria cititor de bloguri. sunt sufocat de concurenta, am cam dat faliment.
Probabil ca o sa o lasam mai moale (nu ca rupeam gura targului cu cat de tare era). Dar din cand in cand o sa ti se mai scoale sa pui ceva poze. Altfel... la ce e bun aparatul ala photo?
Daca te uiti atent pe net o sa gasesti si o poza din prima decada a sec XX cu facultatea proaspat terminata si cu un gard de-a dreptul mediocru care pare a fi din lemn. Prima locatie a facultatii de medicina era la Universitate dar nu mai tin minte in care cladire. Este putin probabil sa fie fost la Academia Sf Sava pentru ca si aceea a picat in anii 1860 iar facultatea fusese infiintata tot de Davila in 1854.
Trimiteți un comentariu