luni, 28 iunie 2010
joi, 24 iunie 2010
Calea Victoriei- partea a 15-a: palatul Romanit
Toată lumea citează o scrisoare a lui Ion Ghica către Vasile Alecsandri, scrisă spre finele secolului 19. Păi?
„Casa lui Romanit fusese concepută şi ieşită din temelii de Faca, şpeţ care, murind fără a apuca s-o isprăvească, epitropia copiilor a vândut-o boierului Romanit, un grec îmbogăţit. Domnul ştie cum. Acesta a isprăvit-o şi a împodobit-o cu cel mai mare lux: pereţii odăilor toţi cu mermer (stuc), imitând marmorele cele mai rare şi mai frumoase, tavanurile de o bogăţie rară şi de bun gust lucrate în relief de meşterii cei mai buni aduşi din Ţarigrad. Odăile toate aşternute iarna cu covoare scumpe de Uşak şi Agem, iar vara cu rogojini fine de Indii; macaturile şi perdelele de mătăsarie groasă de Damasc şi de Alep. Scaunele şi canapelele, toate de lemn de mahon şi abanos, încrustate cu sidefuri şi cu figuri de bronz poleit, erau îmbracate cu piele de Cordova. În toate odaile, policandre atârnate de tavanuri cu ghirlandele între uşi şi ferestre, toate de cristal de Veneţia, tăiate cu diamanturi, în care se oglindeau seara aceea mii de lumânări... etc etc.”
După moartea şi a lui Romanit, casa devine sediul Cancelariei Domneşti (domnitor era Alexandru Dimitrie Ghica). În 1836 casa este cumpărată de stat, cine ştie ce afaceri profitabile cu statul se faceau şi pe vremea aia. Sau e şmecherie modernă? Arhitectul Michel Sanjouand a executat lucrări de renovare/finalizare. Prin anii 50 ai secolului 19 palatul devine sediul Ministerului de Finanţe. Actuala formă datează din deceniul penultim al aceluiaşi secol, când arhitectul Nicolae Cerchez a adăugat corpuri noi (cele laterale?). Cum arăta clădirea pe la începutul secolului 20 vedem la Dan. (ceasul avea să dispară prin 1940, cf Gh Crutzescu, mai jos o poză cu aripa centrală şi locul de unde lipseşte acel ceas). După venirea ciumei comuniste interiorul palatului a fost în mare măsura distrus. S-au pierdut astfel plafoanele rămase de pe vremea lui Romanit, realizate în lemn sculptat şi frize pictate cu peisaje din Constantinopol.Prin 1977-78, dupa lucrări de renovare, s-a deschis Muzeul Colecţiilor de Artă, care a adunat bunăoară colecţia lui Anastase Simu (după demolarea muzeului Simu), a lui K Zambaccian, Slătineanu, George Oprescu etc etc.
Şi la final poze cu balconul susţinut de lei- corpul de sud, faţada dinspre Calea Victoriei
şi acelaşi corp, faţada dinspre Calea Griviţei P.S. la comentarii, Dan lamureste multe dileme. Multumim!duminică, 13 iunie 2010
Muzeul Kalinderu- arhitect I. D. Berindey
Câţiva ani mai târziu Kalinderu a murit, iar casa a fost preluată de Ministerul Culturii, ca Muzeu de artă, adunând tablouri flamande, germane, franceze, italiene din perioada medievală, artă românească modernă etc. Directorul muzeului a fost Jean Steriadi. Cutremurul din 1940 şi bombardamentele din 1944 au afectat grav clădirile, una fiind complet distrusă. Alte două componente ale complexului muzeal au fost demolate în 1993. Pe imaginea de mai sus, în stânga, se vede ceea ce presupun a fi un colţ din corpul care a rămas până astăzi.
Nu am găsit imagini vechi cu actualul sediu (doar , în Jurnalul Naţional, ceva planuri ale lui Berindey, cred însă că sunt ale unui alt corp decât cele 2), dar se pare că beneficia de aceeaşi ornamentaţie exuberantă, căzută victimă calamităţilor naturale, războaielor, comuniştilor (care au desfiinţat muzeul), hoţilor, restaurărilor nefericite. Cred că ceva s-a păstrat: zilele trecute am remarcat pe faţa laterală un basorelief înfăţişandu-l pe Mântuitor. Proprietate a Facultăţii de Arte Plastice, a Uniunii Artiştilor Plastici, poate chiar şi a nimănui în anumite perioade, clădirea a fost trecută acum câţiva ani în administrarea Muzeului Naţional de Artă, drumul până la o recuperare decenta se pare că este însă lung. Totuşi, câte ceva din interioare arată foarte bine, după cum vedem tot în JN: aici şi aici. Decoraţia interioara era încă de acum nişte ani buni într-o stare precară de conservare, nu am idee dacă a mai rămas ceva. Se aflau acolo cópii după Sebastiano Ricci, Tiepolo, Frans Hals, Jordaens, Dürer, iar pe plafonul casei scării o compoziţie a lui Arthur Verona. Bibliografie: Petre Oprea- Itinerar prin case vechi din Bucureşti, Editura Sport-turism 1986, V Bilcea, A Bilcea- Dicţionarul monumentelor şi locurilor celebre din Bucureşti, editura Meronia 2009, S Stan- Muzeul Kalinderu, o restaurare fără sfârşit, Jurnalul Naţional 19 Dec 2009, G A Ion- Muzeul Kalinderu- între bombardamente şi nepăsare, Gândul 1 Oct 2005, L P Buzoianu, E Bădescu- Case vechi din Bucureşti, 2001