miercuri, 13 ianuarie 2010

Casa Oromolu- arhitect Petre Antonescu(?)

Înca un episod din serialul "Case pe cale de dispariţie". Clădirea a fost construită în 1926-1927, arhitect fiind Petre Antonescu, iar proprietarul iniţial al casei- Mihai Oromolu (1875-1945). Oromolu a cumpărat terenul de la doctorul Constantin Pastia, cu puţin înainte de moartea prematura a acestuia din urmă. Localizarea (şi nu locaţia!) este pe Şoseaua Aviatorilor, exact la începutul acesteia (în Piaţa Victoriei, la 2 paşi de tovarăşul guvern). Oromolu a fost licenţiat în drept la Paris, a lucrat în domeniul juridic, mai apoi a avut o activitate politica notabilă, fiind membru al partidelor conservator, conservator-democrat si liberal. Funcţiile cele mai importante pe care le-a avut au fost de prefect al Doljului (1912-1913), ministru în guvernul Take Ionescu (1921) şi de guvernator al Băncii Naţionale a României (1922-1926. Aici era locul să fac o glumiţă previzibilă cu eternitatea şi Mugur I. ). Din câte îmi dau seama, lipsesc influenţele neoromâneşti asociate de obicei cu Petre Antonescu. Ornamentele (ce a mai rămas din ele) mă duc mai degrabă cu gândul la baroc. Amoraşi amputaţi în fel şi chip. Casa a fost naţionalizată şi retrocedată în 1996. De aici a pornit o poveste încâlcită şi care pare că se va termina rău. Detalii ne oferă Mircea Toma în Academia Caţavencu. Pe scurt, zona în care se află vila este deosebit de atrăgătoare pentru dezvoltatorii imobiliari (nu ştiu dacă ăştia sunt oameni sau instituţii, dar îmi place cum sună). De aici până la incendierea casei, produsă în februarie 2009 nu a fost decât 1 pas. Îmi amintesc ca am auzit în dimineaţa aia ştirea cu un incendiu la o casă din Piaţa Victoriei şi am trecut pe acolo, bănuind despre ce casă e vorba (abia citisem un articol al lui Andrei Pippidi, care a anticipat evenimentele: De curînd, un telefon de la nişte vecini îngrijoraţi mi-a atras atenţia asupra unei case unde au fost văzuţi mişunînd homleşii, fie că ei au fost puşi să distrugă, cum s-a mai întîmplat, fie că prezenţa lor nocturnă ar fi de ajuns ca să putrezească mărul.). De atunci, nimic nou. Se vorbea de o expropriere, dar am îndoieli că s-a realizat ceva. Poate totuşi? Poze dinainte de incendiu- pe flickr, într-un cont pe care cred ca l-am mai pomenit pe aici. Ornamentele erau devastate şi atunci.

17 comentarii:

radu spunea...

spatele casei arata cam banal. sa fi pozat eu altceva? sunt 2 case lipite si nu-mi dau seama?

Raiden spunea...

Nu, chiar asa arata. Foarte probabil sa fi fost simplificata fatada de-a lungul anilor.

Leul acela este si in colectia mea :D

radu spunea...

n-am mai avut rabdare sa caut printre atatea episoade leonine :(

radu spunea...

aha, am gasit, poza dinainte de incendiu.

Raiden spunea...

Da, o sa fac cumva sa fie accesibile toate episoadele cu lei, sau macar sa usurez navigarea prin ele...

ADRIAN spunea...

Ma indoiesc ca autorul este Petre Antonescu desi asta afiram dl. Pippidi. Dl Pippidi a mai spus intr-un articol despre casa dintre Logofat Udriste si Matei Basarab ca "sigur" este de Socolescu. Casa aia s-a dovedit nu numai ca nu e Socolescu dar e si mai tarzie fiind semnata de August Schmiediegen. Din cate stiu eu casa e mai curand fatoasa caci la interior structura e precara si nici nu are calitati speciale din punct de vedere arhitectural. Dar e monument si din cate stiu eu a existat un referat din partea directiei pentru cultura Bucuresti pentru ca aceasta sa fie expropriata si restaurata in vederea alocarii ca resedinta oficiala, de serviciu, a primului ministru dat fiind vecinatatea imediata cu sediul. Nimic rezultat. Cum nimic de la dl. Paleologu in ce priveste asa zisul "han" Solacoglu din Mosilor care sta sa cada. Ieri ama vazut ca s-au prabusit deja segmente de acoperis. Are banner cu "de vanzare". Ce se intampla cu preemtiunea la care are dreptul in linie: MCCPN, PMB ? Va zic - nimic. Daca acel imobil care e mult mai pretios decat asta sta sa cada nu va faceti prea mari iluzii in ce priveste acesta!

ADRIAN spunea...

PS: Am pomenit de Paleologu pentru ca s-a invartosat sa faca circ cu Ontanu (chiar daca reprosurile erau valide) atunci cand a fost incendiul de la turnul de la Armeneasca insa n-a zis nici pis despre "han". Iar anuntul de vanzare trona pe fatada inca de atunci daca nu ma insel. Oricum, "hanul" de pe Mosilor este, ca si Moara Assan, subiect clar de expropriere. Dar nu numai ca nu exista bani (sanchi) dar nu exista nici juristii care sa poata fundamenta operatiunea iar alora care exista le lipsesc "ouale" pentru asta.

radu spunea...

da, tot ce se poate. am scris si despre casa aia de pe matei basarab. sa fac corecturi..

alexandru mircea spunea...

cred ca nu e cazul sa va bateti prea tare capul cu "locatia". destul de curand schimbarea de sens se va consacra (fiind si foarte naturala in opinia mea - s-ar renunta la un sens care nu e folosit deloc si s-ar trece la unul viu, in uz).

radu spunea...

da, eu sper sa se renunte si la cratima, si la 'pe care' in loc de 'care', si la acordul subiect- predicat etc

Raiden spunea...

@ alexandru mircea - I beg to differ, avem "loc" in limba romana, sa-l folosim. "Filming on location" il lasam englejilor :)

@ radu - haha, tare! "Bucurestii noi si vechi" - blog care te uiti la el

alexandru mircea spunea...

@Radu: ce enumeri tu acolo sunt lucruri folosite, care exista in limba. Nimeni nu foloseste "locatie" ca sa se refere la chirie si inchiriere. Nu apreciez sugestia ta...

@Raiden: merge "loc", intr-adevar, dar nu chiar in toate situatiile.

Eu unul m-as ingrijora pentru greseli importante de genul lui "decent" pe post de "rezonabil".

Branxu spunea...

Sal

Casa, împreuna cu ansamblul garajelor "Volvo" a fost subiect de vise imobiliare încă din anii 1995-96, când ştiu ca se încerca comasarea acestor 2 proprietăţi şi închiderea străzii dintre ele. Parca era prevazut acolo un turn şi... cred ca şi ceva funcţiuni culturale. In perioada aceea însa nu existau dezvoltatori privaţi, iar terenurile aparţineau statului, deci iniţiatorul putea fi guvernul. Mai trebuie săpat. dacă descopăr ceva revin.

Andreea spunea...

Îmi place că dai detalii şi despre proprietari care de obicei au fost oameni foarte interesanţi. Am făcut şcoala în mare parte pe vremea comuniştilor şi despre perioada 1878-1945 ştiu foarte puţin (şi aproape nimic de la orele de istorie)

radu spunea...

la fel si eu, andreea.

Mădălin spunea...

Denumirea unui imobil e foarte importanta pt identificare, si primul proprietar e esential de cele mai multe ori. Afar de cazurile in care alte denumiri sunt deja incetatenite, orice imobil din lista monumentelor istorice ar trebui sa poarte un nume care sa-l individualizeze. Ma enerveaza la culme lungul sir de "casă" pe care-l vezi in LMI2004... As propune (cui are urechi de auzit si putere de decizie) identificarea tuturor acestor imobile nu numele PRIMULUI proprietar/beneficiar, atunci cand ne referim la imobil in sine.
Am promovat asta oriunde am scris, chiar si in cazul marilor palate (de ex. cand vorbim de cladirea in care e azi MNIR, spunem Palatul Poştelor, si nu muzeul... sau cand vorbim de cladirea in care e acum ICR-ul, spunem Casa Malaxa, etc....)

Vlahul spunea...

Ceea ce spunea @Bogdan despre un proiect care includea si garajele Volvo este foarte adevarat, numai ca a durat pana in anii 2000 si nu stiu ce i-a facut sa renunte. Era vorba de inchiderea strazii dintre casa si garaje. Daca va mai amintiti spatiile verzi au fost ingradite cu un gard pe care scria REBU. Asa s-a procedat in acest cartier in mai multe randuri.