3 case- arhitect Marcel Iancu

Nu imi propun aici sa fac o biografie a lui Marcel Iancu sau sa analizez importanta lui in arhitectura moderna bucuresteana. Subiectul ma depaseste, in schimb se gasesc suficiente articole pe internet pe aceste teme. Doar voi trece in revista cateva cladiri proiectate de Marcel Iancu, ajutandu-ma de o publicatie, un pliant (Marcel Iancu- the Beginnings of Modern Architecture in Bucharest, editura Simetria 2008, material nu lipsit de contestari). Primul imobil modernist din Bucuresti ar fi fost casa negustorului de vinuri Jean Fuchs, de pe strada Negustori, casa care exista si azi, construita pe la finele anilor '20. A suferit insa ceva transformari nefericite si fiind destul de retrasa de la strada nu e foarte bine vizibila. O poza mai edificatoare gasim in pliantul amintit. Dupa cum citim, vecinii au fost un pic bulversati la aparitia acestei constructii care era la vremea aceea departe de ideea de casa de locuit. In scurt timp insa, cladiri de acest gen vor umple orasul. Cativa ani mai tarziu, in 1931, aparea imobilul de pe strada Caimatei, cunoscut drept imobilul Clara Iancu. A fost una dintre locuintele familiei, Clara era a doua sotie a arhitectului. Apoi avem o cladire de pe Hristo Botev, datand din 1934 si care a apartinut lui Solly Gold, bancher. Ca si cea prezentata inainte, se afla pe lista monumentelor de arhitectura. Un exemplu stralucit de arhitectura cubista, poate cea mai frumoasa casa a lui Iancu. La o privire superficiala imobilul Solly Gold poate parea banal, fiind departe de spectacolul vechilor case boieresti. Pe mine insa ma incanta aceste jocuri de forme. La intrare exista un basorelief , sau cam asa ceva, al Militei Patrascu. Cum se vede, cele 3 case sunt in aceeasi zona a orasului, asupra careia voi reveni cat de curand.

Casa Elie Radu- arhitect Giulio Magni

Revin asupra lui Giulio Magni, acest expat avant la lettre. S-a nascut in 1859, având un tată istoric de artă si o mamă descendentă a unui arhitect (Giuseppe Valadier). În 1894 a venit la Bucureşti în funcţia de arhitect şef al oraşului. Magni a stat aici 10 ani, timp folosit din plin. Cu ajutorul unui material despre care am amintit şi cu alte ocazii (CD-ul despre Case Vechi din Bucureşti, autori L. Buzoianu, Em. Bădescu) am mai identificat câteva lucrări ale lui. O casă pe care o remarcasem şi pozasem mai demult, fără a şti nimic despre ea până acum este casa inginerului Elie Radu, de pe strada Icoanei colţ cu strada Al Donici. Elie Radu era cu câţiva ani mai în vârstă decât Magni şi e posibil să fi lucrat împreună la câteva proiecte. Dacă aş fi dintre acei bloggeri care se respectă şi sunt respectaţi aş povesti cum cei 2 se aflau într-o zi călduroasă pe şantier, inspectând lucrările şi cum Elie Radu l-a rugat pe Magni să-i proiecteze o casă cum nu s-a mai văzut în Bucureşti ş.a.m.d. Dar fiindcă nu sunt dintre acei bloggeri, vă voi spune simplu, caragialeşte (si iongroşan-eşte) că nu ştiu nici măcar dacă arhitectul vilei nu este cumva Ion Mincu (o singura sursă zice aşa, nici aceea prea convinsă), autor oricum al unei case din vecinătate (casa Lahovari, din curtea spitalului Cantacuzino). Asemănările cu Şcoala Comunală sunt evidente. Casa a fost construită in 1898, imediat după aceea a beneficiat şi de picturi interioare, o parte dintre ele (medalioane reprezentând anotimpurile) îi sunt atribuite, iarăşi cu multe semne de întrebare, lui G.Demetrescu Mirea. Adaug şi câteva poze de pe CD-ul menţionat. Mai întâi vila Elie Radu, aproape neschimbata. Apoi o altă casă pe care am identificat-o: casa inginerului (sau poate era istoricul cu acelaşi nume, membru al Academiei?) Gh Popovici. Casa există încă pe strada Venerei, ascunsă într-o pădurice compusă din 3 copaci frumoşi, astfel ca pozele mele suferă din nou. La fel şi clădirea, căreia i-a dispărut acel turnuleţ, revenit recent la modă într-un stil odios. Nu e cazul de faţă, desigur. post scriptare- am revizitat zona intr-un sezon desfrunzit. iata rezultatele: De Nunţiatura Apostolică (fosta reşedinţă a arhiepiscopului Francisc Xaveriu de Hornstein) nu am îndrăznit să mă apropii (fotografiatul interzis cică!). O găsiţi bine ascunsă pe strada C Stahi, şi merită să faceţi un drum pe acolo. Alte case (de pe Calea Călăraşi, Bd Colţei- actual Brătianu, Bd Regina Elisabeta) au fost foarte probabil demolate. Nu reuşesc să identific această clădire, casa generalului Demostene, a cărei localizare era pe Str Prudenţei (pe un ghid din anii '30 strada cu pricina nu e nici ea de găsit aşa că n-am deloc indicii), sunt convins însă că se va găsi cineva care să descâlcească lucrurile.

Scoala Comunala - arhitect Giulio Magni

Este situata pe Soseaua Kiseleff, la 2 pasi de Biserica Mavrogheni si Muzeul Taranului. Arhitectul este Giulio Magni, despre care a mai fost vorba pe aici cu ocazia unei incercari de prezentare a Bursei de Marfuri. Cladirea dateaza de prin 1896, sau 1906 dupa alte surse. Daca a fost sau nu sediul Scolii de Arte si Meserii (care fusese infiintata cu vreo 50 de ani in urma intr-o cladire din apropiere) nu m-am putut lamuri. In prezent functioneaza ca scoala generala, probabil cea mai frumos amplasata din oras. Magni lasa deoparte aici neogoticismele de la Nuntiatura Apostolica si 'industrialismul' de la Hala Traian, Hala Unirii si Bursa de Marfuri, stilul este inspirat de lucrarile lui Mincu (Bufetul de la Sosea. Oarecum ironic, numele carturarilor care apar scrise sub streasina scolii au drept corespondent nume de podgorii la Bufet). Farmecul cladirii il constituie in opinia mea ornamentele de ceramica smaltuita si turnuletul, care pare un loc interesant pentru chiul de la ore. Din pacate n-am mai avut rabdare pana in noiembrie, poze fara frunzis gasim aici. Iar mai multe despre Magni, cu o lista ampla a lucrarilor sale (din pacate nu stiu cate dintre cladirile bucurestene enumerate acolo mai exista, iar adresele nu sunt foarte clar precizate), aici .....Si totusi, cautand prin pozele mai vechi am gasit si una autumnala. Plus alta de arhiva.

Calea Victoriei 4 - Casa Memoriala George Enescu

In comparatie cu palatul din fata, se afla in umbra acestuia, din cand in cand la propriu, depinde de lumina, si mereu la figurat. Iti trebuie multa vointa sau interes sa mai ai curiozitatea de a vedea si ce este in spatele palatului Nababului. Daca soarta ar fi vrut ca exact aceasta cladire sa fie asezata oriunde in alta parte, la vedere, personalitatea sa ar fi fost mult mai expusa admiratiei. Insa dupa ce casti ochii in sus la toate minunatiile de ornamente, sa revii cu ochii pe pamant si sa faci o comparatie... e greu. Si nedrept. Doua statuete reprezentand ceva artisti, cu costume renascentiste, si o placuta trista cu IN ACEASTA CASA A LOCUIT GEORGE ENESCU dezmortesc putin curiozitatea. Mai mult decat sa intri inauntru scara impunatoare te atrage si de acolo sa privesti putin mai de sus tot palatul. Nu am nici cel mai mic habar care au fost conditiile in care cei doi au ajuns sa locuiasca in acesta casa prevazuta initial a servi scopurilor administrative ale palatului. Intre 1945 si 1946 au locuit cei doi in acest imobil. Pe un blog oficial al muzeului apare informatia conform careia Maruca Cantacuzino lasa prin testament, Palatul si toate cladirile anexe, .... cuiva, in memoria compozitorului, desi in 1947 palatul era confiscat, iar Enescu moare in 1955 iar ea in 1969. Oare o intreba cineva pe ea ce vrea? Am considerat ca e bine sa pun cateva imagini si poate cine intra in curte are putina atentie si pentru acesasta casa.

Casa Gheorghe Petraşcu- arhitect Spiridon Cegăneanu

Nu departe de casa lui N Petrascu, tot in Piata Romana gasim si casa cunoscuta a fi apartinut fratelui sau, pictorul Gheorghe Petrascu (1872-1949), construita in 1913 (arhitect Spiridon Ceganeanu, discipol al lui Mincu). In fapt, pe acel teren s-au construit 3 case reunite intr-o oarecare masura in acelasi corp. Cate o casa pentru fiecare frate (Nicolae, Gheorghe, Constantin). Partea in care s-a aflat atelierul pictorului se afla pe strada Caderea Bastiliei si cuprinde 3 nivele, restul casei avand doar 2 (plus mansarda si demisol). Partea dinspre Piata Romana si Lascar Catargiu a fost restaurata si consolidata in mod fericit, zic eu, in anii 90 (arhitect Al Beldiman). Dupa mintea mea, casa este un exemplu de eclectism in arhitectura. Uitati-va numai la diversitatea ferestrelor. Ornamente de ceramica smaltuita, in special un brau sub streasina. Poate ar fi trebuit sa trag mai multe poze, dar sa zicem ca am lasat si parti pe care sa le descoperiti la fata locului. Pe net gasim casa fotografiata intr-o perspectiva raideneasca, iar norodamar ne arata si ce e in spatele usilor (si ne spune ca in partea dinspre Caderea Bastiliei exista pictura interioara facuta de Gh Petrascu).

Scoala Pia Bratianu - Bucuresti

O cladire care inseamna foarte mult in plan simbolic. Nu are un aspect deosebit, se vad probabil cele doua etape, un corp apropiat stiluilui neoromanesc inca la moda in perioada aceea (a fost construita la 1922) si un altul cu aspect de cladire de interes public, scoala sau spital. Cei care au costruit-o au fost Bratienii, iar la 3 ani de la constructie au donat-o statului (actul de donatie - 25 noiembrie 1925), mai exact Ministerului Instructiunii. A fost donata cu tot cu terenul aferent si complet mobilata. Intentia era ca aici sa fie un soi de scoala normala, de instruire a viitoarelor educatoare. Astfel, la dorinta lor, scoala urma sa poarte numele Institutul de puericultura si educatoare. Era in sistem internat, un corp de cladire era scoala propriu-zisa iar in celalalt erau dormitoarele, locuintele personalului si un cabinet medical. Scoala beneficia de teren pentru sport si chiar fetele puteau face practica, in curte existand si o gradinita. De asemenea mai existau grajduri pentru cai si chiar un garaj. In perioada celui de-al doilea razboi mondial a functionat ca spital iar apoi a fost botezata de noul regim Scoala Rusa. Bine ales numele pentru o scoala construita de Bratieni. Din anii 60 poarta numarul (numele?!) de scoala 17, nume care a ramas in memoria vulgului chiar si dupa anul 2000, 25 mai, cand scoala a fost rebotezata dupa numele Piei Bratianu. Pia Bratianu s-a nascuta in familia boiereasca Plesoianu, fiica lui Luca Plesoianu, in comuna Plesoiu din Valcea. Ramasa de timpuriu fara mama a fost crescuta si educata la pension iar apoi, si dupa moartea tatalui, a intrat in grija Maicii Maximilia de la manastirea Ostrov - Calimanesti, nimeni alta decat sora lui I C Bratianu, cu care se va casatori. Au avut 8 copii printre care Constantin Bratianu, mort la Sighet, Ionel I C Bratianu, prim ministru, Tatiana Bratianu, viitoarea doamna Niculescu-Dorobantu si Pia Bratianu cea care, de fapt, a donat scoala in 1925. Astazi, asa cum se vede, cladirea se afla intr-un maret proces de consolidare. Speram sa nu se piarda ce a mai ramas din aerul vechi al cladirii. Am incercat sa surprind cateva detalii de vechi la aceasta cladire. Termopanele sunt hidoase. Imi pare rau, stiu ca sunt mai eficiente decat cercevelele puse cine stie cand, dar daca bagi bani intr-un asemenea proiect, ai putea sa investesti o suma pentru niste termopane care sa imite lemnul (am vazut modele, ce-i drept mai scumpe, care poti sa juri ca sunt cine stie ce esenta, avantajul fiind ca poti sa te joci cu nuantele si textura) si care sa pastreze aerul vechi, initial, al scolii. Probabil ca si aici a functionat acelasi principiu, cretin, ca parintii cu dare de mana din clase "bune" ( nu stim cine facea selectiile si dadea aceste calificative - banul?) sa plateasca pentru imbunatatirea confortului dar sa contribuie la degradarea aspectului general al cladirii. Bine ca nu si-au vopsit si peretii exteriori ai salilor de curs. Numai la noi vom face vernil cu termopan alb. Nu intereseaza pe nimeni ca se strica aspectul imobilului. Primariile dorm. Una peste alta nu stiu cand vom mai vedea astfel de gesturi, politicieni sa inzestreze statul cu asa ceva. Scoala poate fi vazuta pe strada Petofi Sandor, numerele 14-16 intr-un frumos cartier de vilute si case, marginit pe o latura de soseaua Kiseleff.