Si plecam iar… Ne asteapta atatea “vedete” ale Caii Victoriei. Iar noi, la randul nostrum, ne scarpinam pe degete de nerabdare. Ne aruncam pe subiect. Astazi urmeaza o casa de top nu numai de pe Pod dar si din tot Bucurestiul. Ajungem la
Nabab la poarta, pe Calea Victoriei la numarul 141. Pana la el lasam in spate case cu povestea lor, pe care am spune-o daca ar fi sa o gasim undeva. O aripa ratacita a Politehnicii din Bucuresti despre care iti poate spune cine a facut chimie industriala. Casa apartinea familiei Balacenilor, dar nu a fost ridicata de ei. La 1856 va fi cumparata de diplomatul Iancu Balaceanu. Va locui aici impreuna cu sotia sa, baroana Maria Stefania du Mont de Beaufort, strabunica lui Constantin Balaceanu Stolnici.
O alta, la numarul 147, nu isi dezvaluie povestea. Coscovita, cu gang ce duce in fundul curtii si cu sindicat Sanitas. E o mizerie in curte cum nu merita. Am intrat in curtea asta de zeci de ori, nu are importanta motivul. Inauntru… casa veche, intortocheate scari, glasvanduri si podele. Imi este greu sa pricep cum naiba vine pe dreapta 147 iar putin mai jos, peste drum, este 202. Din pacate destinul amandurora, atat 147 cat si 149, probabil ca este pecetluit, pentru ca nu apar in lista monumentelor istorice din Bucuresti, iar terenul golas din prelungirea lor catre spatele casei
Filipescu-Cesianu nu face decat sa devina si mai interesante pentru inevstiorii imobiliari.
Ascuns in carpe si cu cate-o coasta metalica iesind hada dintre panouri se inalta un bloc cladire de birouri, de nu le-ar mai ajunge, nici nu il aratam, si vedem un prim bloc cu aer mai vechi,pe partea dreapta a strazii. E bloc cu aer de chiabur, dar pe frunte scrie mandru CONSTRUCTIA MODERNA – locuinte facute de Creditul Minier in anii ‘20. Inca nu a vazut ce e sub cearceaf putin mai in spate. De ce dau aviz de constructie pentru asa ceva ce mutileaza zona? Vorbim aici de cea mai populara strada din Romania, de cea mai incarcata de farmec si istorie, iar unii isi bat joc de ea. Aici orice caramida ar trebui trecuta in lista patrimoniului.
Vizavi ne-a lasat Radu, dupa Imobilul Banloc-Goodrich al lui Octav Doicescu si al lui
Armyuser , dupa cele doua blocuri cum nu se mai fac azi.
Doua case joase, si ai zice ca Podul Mogosoaiei continua la nivelul a maxim 2-3 etaje, Una bine ingrijita, recent coafata pe ici pe colo, cu moloz la intrare si caramizi in plus, se pregateste de ce-i mai bun. Cat o fi… Cealalta are stigmatul pe fata. E si mai retrasa, parca si la figurat. Lumea pare sa o ocoleasca, doar a fost insemnata. Acum atat se asteapta – bulina rosie izbavitoare si aducatoare de teren ras, ca tabula. Pe vremea tineretii mele si a bulinelor rosii, se dadeau spaga si cate 2 straturi de bidinea ca sa poti sa o pierzi prin vreun pod sau de tot. Acum ? De ce nu? De ce nu un P + 30 si ti-ai asigurat familia pe tot atatea generatii? Etajul si generatia. Casa frumoasa care asteapta sa moara. Si ce balustrada la balcon. Ce lucratura.
Un nou bloc, adio olane joase. Bloc – casa – bloc si dupa tot acest sandvis se scurge in stanga strada Orlando, zisa pana deunazi Gina Patrichi, sau, altcandva demult, Putul de piatra. In capatul dinspre Lascar Catargiu a trait o perioada simpatica actrita. Nu ar fi singura strada care isi schimba numele dupa care sa revina la denumirea initiala sau chiar la alta.
Traversam. Si IATA-L !! Palatul Nababului sau Casa cu Lei, cum i se mai zice. Nababul, cel despre care se spune ca avea avere fabuloasa, atat de mare ca a vrut sa poleiasca cu aur acoperisul. Legenda urbana zice, iar eu nu stau sa verific asa ceva, ca-mi place. Ba chiar se spune ca insusi voda i-a batut obrazul.
Cinci ani l-a asteptat George Grigore Cantacuzino pe arhitectul Ion D. Berindey sa-i termine palatal in stil Ludovic al XIV-lea (1901 – 1903 constructia iar pana in 1906 decorarea). Decoratiunile apartin unor mari artisti ai vremii – picturi de GD Mirea, Costin Petrescu si Nicolae Vermont iar sculptor a fost Carol Stork. Mirea a lucrat si cu Mincu - casa
Nicolae Petrascu iar operele sale se mai pot vedea in casa Lens –Vernescu sau casa
Miclescu . Mobilele au fost facute la Paris de catre firme renumite – Mercier sau Krieger.
Si vine seara cea mare – 29 ianuarie 1906, inaugurarea. A fost un “bal uluitor, fara precedent in tara” dupa cum nota (Maruca) Maria Cantacuzino (nascuta Rosetti Tescanu), nora Nababului, viitorea doamna Enescu, viitoare amorezata lulea de Nae Ionescu. Acum daca tot am pomenit de legende sa mai zicem ca Maruca Cantacuzino si Cella Delavrancea nu iertau pe nimeni, iertat sa-mi fie limbajul. Bune prietene, ambele foarte apropiate de Regina Maria. In 1913 GG Cantacuzino moare, palatul revine sotiei sale Ecaterina (nascuta Baleanu) iar apoi in posesia lui Mihai G Cantacuzino, fiul lor, sotul Marucai. Acesta moare si el, intr-un accident de masina, iar Palatul ramane Marucai si, mai apoi, dupa ce se recasatoreste, lui George Enescu. Se spune ca nu au stat in palatal de la sosea ci in casa din spate, acum casa memoriala George Enescu, de care ne vom ocupa in mod separat. De doua ori in acest palat si-a avut sediul Presedintia Consiliului de Ministri, in doua situatii speciale, iar in 1913 tot aici se semneaza Pacea de la Bucuresti, dupa primul razboi Balcanic, avandu-l pe Titu Maiorescu in functia de Presedinte al Consiliului de Ministri. Odata cu instaurarea regimului comunist palatul va fi confiscat iar la 3 iunie 1947, Groza, in prezenta patriarhului Aleksei al Moscovei, va inaugura Institutul de Studii Romano-Sovietice.
Din 1956 este muzeu (Muzeul George Enescu) si sediu al Uniunii Compozitorilor. Mai multe ce putem sa spunem? Imposibil sa nu te frapeze abundenta de decoratiuni, statui, statuete,
simboluri, “mannekeni” si ingerasi, balustradele de piatra, balcoane de fier forjat, ferestre impunatoare, intrare strajuita de lei si “scoica” de la intrare, fier si sticla (plus inca una pe aripa din stanga, mai mica).
Gardul de la intrare este si el un element decorativ distinct iar in 2 sau 3 locuri se poate vedea blazonul familiei Cantacuzino. Sticla felinarelor are mici semne ornamentale – dovedind o atentie deosebita pentru cele mai mici detalii.
Iesim din curtea Nababului si pornim sa batem drumul Podului. Ne asteapta alte case, dar asta in episoade ce vor urma.
Pe strada Dionisie Lupu, la numarul 37, gasim o alta casa foarte interesanta din multe puncte de vedere. Este casa doctorului chirurg Nicolae N Turnescu, primul decan al Facultăţii de Medicină din Bucureşti (aceasta isi va incepe cursurile la data de 22 noiembrie 1869), cel care a folosit ca anestezice Cloroformul si Kelenul si intemeitor al clinicii chirurgicale, alaturi de doctorul Constantin Dumitrescu-Severeanu. Un al doilea puternic argument care face casa interesanta este acela ca arhitectul, francezul Galleron este cel care a proiectat Palatul Bancii Nationale (alaturi de un elvetian - Cassien Bernard) precum si impresionantul Atheneu Roman. 
Sunt cateva lucruri pe care nu le inteleg punand cap la cap cateva informati pe care le detin si care, daca ai rabdare, le poti gasi. Casa apare ca fiind construita intr 1893 - 1895. Bun, este posibil, avand in vedere ca si pe lista monumentelor istorice din Bucuresti, apare ca fiind caldire de final de secol 19, dar marea problema este ca in 1890 Turnescu a murit. Observ ca apare si informatia ca aici a functionat Pensionul Domnesc de fete, viitoarea Scoala Centrala, o gasim pe diverse site-uri no name dar si pe Metropotam, de la care avem pretentii. In plus cuvintele apar si aici ca peste tot, nici macar o virgula nu este schimbata. Este curios - deci Galleron face casa Turnescu intre 1893-1895, Turnescu deja murise in 1890, an in care si Mincu termina actuala Scoala Centrala, sediul adica, iar anterior acestui an plin de evenimente pentru Mincu si Turnescu, si nu numai, Pensionul Domnesc fusese gazduit de o casa ce nu exista. Trebuie sa fie ceva la mijloc aici. O sa ma documentez mai bine. Am crezut ca e ceva lejer cu casa asta. 
Astazi adaposteste rectoratul facultatii de medicina. Ani de zile, cat m-am dus si eu la pensionul de fete, acum era si de baieti, am trecut pe langa ea si mi se parea neatragatoare. Nu aceeasi chestie era cu casa de vizavi despre care a scris Radu, casa Liebrecht - Filipescu Promit ca o sa ma interesez de soarta ei si o sa incerc sa lamuresc misterul. Pana atunci ma felicit ca nu iau informatia nedigerata, desi am si eu scapari. Unele foarte mari. Nu o sa insist ca nu e interesant. Decat pentru mine. Pana la noi lamuriri despre aceasta casa si istoricul ei real sa va arat niste poze. Poate cineva isi va aduce aminte de ea cand trece pe strada Dionisie Lupu 37. 
