Calea Victoriei- partea a 14-a: Casa Monteoru

Sau: Casa Monteoru, arhitect Ion Mincu(??), refacută de Nicolae Cuţarida. Implicarea lui Ion Mincu e dubitabilă din câte am citit, deşi pe uşă apar iniţialele I.M. Nu mă întind prea mult cu informaţii incerte, oricum Nicolae Manolescu spunea acum vreo 2 săptămâni:

Circulă de la o vreme în presă, pe bloguri, pe net, tot felul de informaţii false cu privire la situaţia Casei Monteoru din Bucureşti [...] unele de-a dreptul tendenţioase.

Chiar tendenţios nu cred ca sunt dacă afirm că în 1873 casa a fost construită (de către un arhitect necunoscut) pentru proprietarul Alecu Niculescu. După zece ani Grigore Monteoru, latifundiar, fondatorul staţiunii Sărata Monteoru a cumparat casa şi la scurtă vreme a restaurat-o, aici intervenind Nicolae Cuţarida, poate şi Ion Mincu. Restaurarea a avut în vedere (şi) interioarele, amenajate în stil eclectic francez. Câteva imagini foarte spectaculoase găsite pe metropotam (autor Gruia) şi pe http://www4.pmb.ro/wwwt/wwwcs/expozitie/institutulfrancez.htm (foto Bogdan Bordeianu si Imago Mundi Serv SRL): Din cele trei statui aduse de Monteoru din Grecia nu am găsit decât una. Cât priveşte celelalte două statui care au mai existat acolo, reprezentând Agricultura şi Industria (autori Ion Georgescu şi Ştefan Ionescu Valbudea), dispariţia acestora e consemnată de aproape 100 de ani. În perioada interbelică aici a fost sediul Legaţiei Poloniei, ulterior a rămas în administrarea urmaşilor lui Monteoru. Până la naţionalizare, foarte probabil mascată într-o donaţie a Elenei Monteoru către ARLUS. După destalinizare casa a fost sediul Uniunii Scriitorilor din România, în prezent situaţia ei fiind incertă, revendicată de urmaşii foştilor proprietari. Până la soluţionarea problemei clădirea nu pare prea îngrijită, atât cât am putut vedea din stradă. (Pozele făcute în curte sunt copyright Ştefan). Adaug şi o imagine preluata din Fr Dame, ajunsă la noi prin bunăvoinţa lui armyuser Ce am apreciat cel mai mult cu ochiul meu de amator: balconul, uşa de la intrare şi cupola. Greu de văzut din stradă dacă nu e iarnă. P.S. http://www.observatorcultural.ro/O-casa-pentru-istorie*articleID_23668-articles_details.html

inca un p.s.: am primit de la armyuser imaginea despre care pomenea in comentarii, din catalogul expozitiei 'Ion Mincu- desene si proiecte de arhitectura'. Plansa alaturata reprezinta decoratia plafonului bibliotecii din Casa Monteoru.

Casa Alexandru Florescu - arhitect Ion D. Berindey

Acum 9 ani Radu Florescu se intalnea cu ministrul culturii la acea vreme, Razvan Theodorescu, incercand sa dovedeasca faptul ca o celebra sculptura a lui Constantin Brancusi este detinuta de familia sa in coproprietate cu o alta familie, care ar vrea sa o vanda. Directorul celebrei agentii de publicitate, BC S&S, ca sa nu dam mai multe nume, spunea ca ar vrea ca sculptura, despre Cap de copil este vorba, sa se reintoarca in tara, iar banii pe care statul ar fi urmat sa ii investeasca in achizitionarea ei, sa fie reinvestiti in proeicte de cultura. 

Dar care este legatura dintre casa si Capul de copil? Probabil ca nu este, dar am spus o poveste. La inceputul secolului al XX-lea, la Paris, Alexandru Florescu, diplomat, dramaturg si petrecaret*, cumpara pentru fiica sa, Elsa Florescu, sculptorita, opera lui Brancusi. Elsa Florescu era fiica lui Alexandru si a Nataliei Florescu (nascuta Filodor, si ea provenind dintr-o familie de diplomati). La randul ei Elsa Florescu a fost casatorita cu Radu Miclescu, un personaj cu care ne-am mai intalnit in casa de la sosea. Cat de mica este lumea… Radu Miclescu si Elsa Florescu nu au avut mostenitori directi. Capul de copil precum si casa si altele probabil au ajuns la mostenitorii familiei Miclescu moment in care au inceput sa se risipeasca. Am vazut cum arata casa (acum arata si mai rau, mult mai rau, iar dupa ploaia asta nici nu vreau sa ma mai gandesc…). 

Casa Florescu de pe strada Henri Coanda de la numarul 22 zice-se ca ar fi cea mai impozanta casa de pe ulita. Asa o fi. Mie imi place Macca mai mult. A fost ridicata dupa planurile aceluiasi architect de la casa Macca, Ion. D. Berindey, in anul 1902 purtand amprenta stilului Ludovic  al XVI-lea. Un mic palat. Bogat ornamentata si desfasurata pe 3 nivele va deveni sediu de centru cultural. Pana de curand aici a functionat Goethe Institut – Bucharest. 

Acum probabil ca a fost recuperata iar modul in care cladirea este intretinuta este demn de puscarie pe viata sau pedeapsa cu moartea, pentru ca este un subiect la moda printre cetatenii acestui popor bland. Cand am facut eu pozele, de pe acoperis cadeau valuri de apa, ninsese si se topea zapada. Mi-am facut curaj si am intrat, politistii de la poarta au inchis ochii, daca tot nu mai e Institut e voie – probabil ca ei mai  pazeau microfoanele. Imediat dupa intrare era sa imi rup gantul pe gheata de pe parchet. Am constatat ca si in casa curgea apa la concurenta cu ce se petrecea afara.

 

Politistul de la intrare spunea ca inauntru sunt arhitectul si cativa zidari. Nu i-am vazut, dar ii auzeam. Am facut cateva poze in interior. Nu stiu daca pot sa spun ca arata bine, dar un lucru e cert – neoanele alea sunt de cosmar. Casa are un potential urias si indiferent de destinatia viitoare e bine ca restaurarea sa se faca dupa planurile originale. 

  

*Despre mesele de la Capsa si “banda vesela”  a mondenilor bucuresteni ai vremii a scris Claymoor (Mihai Vacarescu) in cronica pe care timp de 24 de ani a tinut-o in ziarul bucurestean L’Independence Roumaine. De unde tragg si eu concluzia ca nu numai Syda asta a ajuns la Paris direct din club. Povestea e veche, ca orice istorioara cu parfum de Bucuresti.

 

Raritati 11 - URANIA asigurari - reasigurari BUCURESTI

Desi aspectul o recomanda pentru RARITATI am inca o urma de indoiala provocata de aceasta formulare asig(urari)-reasig(urari). Mie imi suna destul de recent reasigurare asta. O mai puteti admira (inca)la capatul strazii Ernest Brosteanu (catre Polona) la numarul 24. Pana acum este singura pe care am vazut-o. Mai stiti si altele? Last edit: Am primit de la Paul o reclama la Societatea de asigurari URANIA, care merita sa apara aici.

Multumesc, Paul.

Calea Victoriei- partea 13: Casa Cesianu

Desigur ca odată ce am trecut de Biserica Sf Nicolae Tabacu urmează o casă de tot banală, cu un etaj, sediul unei policlinici, cred. Pe acel loc a fost o casă din secolul 18, în care au locuit fel de fel de Văcăreşti, Filipeşti şi Catargii, inclusiv fostul prim ministru al lui Cuza, Barbu Catargiu. Gh Cruţescu ne oferă o imagine a ei, din care nu pot desluşi dacă este aceeaşi cu cea de azi. Seamana în simplitatea ei cu o alta mai spre nordul Căii Victoriei (a se vedea episodul 3), asupra căreia am avut o nedumerire similară. Poate, cum spunea Raiden, e aceeaşi casă, dar mutilată. Nici măcar n-am fotografiat-o. Este vizibilă întrucâtva în poza de mai sus, in stânga.

Urmează un loc viran, unde se afla Institutul de fete Moteanu, apoi clădirea zisă Casa Cesianu.

A aparţinut diplomatului Costică Cesianu (iniţial?). Nu am decât o idee vagă asupra perioadei când a fost construita- în jur de 1900. Cât despre arhitect, ce să mai vorbim? E week end, totuşi! La tot pasul găsim informaţia că acolo a fost, în timpul celui de-al doilea război mondial sediul legaţiei Germaniei. Ulterior, în acest local s-au produs artiştii Teatrului de Revistă Constantin Tănase. Mai spre vremurile de tranziţie clădirea era cunoscută drept Cazino Victoria. Acum nu prea mai e cunoscută nicicum. Un abandon în plus nici nu se mai observă. În ce mă priveşte, n-am pus în viaţa mea piciorul într-un casino. Cel mult o păcănea-două să fi jucat, dar nicidecum într-un cadru instituţionalizat. Nici la teatre nu prea-s dus, mai ales la cele de revistă. Cu nemţii n-am prea avut tangenţe, aşa că ce să mai zic? Sărbători fericite!